Ultima poezie de iarnă


Iarna se alerga cu câinii,
Prinsă in cureaua de la fusta mea
Și așteptau străinii
Ca să vadă
Când o voi dezbrăca!
Însă eu smerită
Strâng încet cureaua
Și peste fusta strâmtă
Încing o altă fustă
Și încă una, două
De tafta și rouă
Să nu se topească
Și nimeni să nu găsească
Iarna.
Doar tu să o găsești, când îmi dai jos fusta cu buzele reci, în miezul de noapte, al lunii ce vestește primăvara și apoi despuiată de frig, voi alerga cu tine, înspre zilele de iubire preapline, ce sigur vor răsări mâine, să mă aprind, să te prind, să mă încingi, să te sting.

Dejani Munții Făgăraș România (fotografie realizată de Georgiana Elena Popa)

4 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s