Iarna se alerga cu câinii,
Prinsă in cureaua de la fusta mea
Și așteptau străinii
Ca să vadă
Când o voi dezbrăca!
Însă eu smerită
Strâng încet cureaua
Și peste fusta strâmtă
Încing o altă fustă
Și încă una, două
De tafta și rouă
Să nu se topească
Și nimeni să nu găsească
Iarna.
Doar tu să o găsești, când îmi dai jos fusta cu buzele reci, în miezul de noapte, al lunii ce vestește primăvara și apoi despuiată de frig, voi alerga cu tine, înspre zilele de iubire preapline, ce sigur vor răsări mâine, să mă aprind, să te prind, să mă încingi, să te sting.