Te-ai născut într-o zi
De luni sau de marți
Vezi, asta nu te-am întrebat niciodată
Sau poate duminica sau sâmbăta
Sau miercuri sau joi
Doar tu și mama noastră moartă sau sora cealaltă mai mare plecată demult o știu
Poate am să aflu odată și odată
Când o să vorbim și de tine
Pe un alt drum șerpuit și nebun,dar
Știu și toți o spun că tu râzi mereu , ne porți de grijă la toți cei rămași și cei duși
Chiar dacă genunchii ți-s frânți și supuși
Știu că dintre noi trei fetele tu ai râsul cel mai frumos
Și sufletul cel mai smerit și plâns și duios
Poate de aceea îți scriu să-ți întorci zilele cu susul în jos
Cu josul în sus
Într-un vis doar al tău,
Roz, sau roșu sau bleu!









