Cât m-am tânguit după iubire,
Ca un saxofon ce jeluie a jazz,
Cât am vrut să rămân vârâtă-n tine
Să te transform într-un obez
De atâta fericire să ți se reverse trigliceridele pe șold,
Trunchiul coronarelor să ți se astupe,
Colesterolul rău să mi te facă orb.
Dar tu, mă ții mereu la dietă
Mă înfometezi să nu te mint,
Mă ții încleștat în îmbrățișare
Și-apoi îmi sfâșii carotida ca un lup,
Și nu ai mai chema,
Și nu ai mai striga pe nimeni
Să înfulece din carnea mea
De parcă s-ar termina nopți și zile
Și nu mă mai poți avea!
Scheletic mă plimb și cerșesc în ani
Și mă dizolv în vara incandescentă ca o lavă
Iubesc, iubesc și-mi construiec de tu mă vrei mereu , o nouă aortă și o nouă cavă, îmi spăl culoarea de pe trup , mă mai înalț cu nouă centimetri , mă îngustez în punte și în maxilar, mă înfățișez cu altă minte și alt har, și am să fiu sfioasă și cuminte!

Festivalul de jazz Timișoara 05.07.2021(fotografie realizată de Petru Cojocaru)