Etichetă / viata

de elenalazar28

Poezie pentru noi femeile

Înainte de toate, am fost fetițe cu codițe din puf de lebădă neagră, Apoi,adolescente cu ochii mari, infinit de mari Cuprinși de multe orizonturi, Apoi, iubite cu inimi în care încăpeau versuri și cârlionții întâilor bărbați. Apoi, am stat și noi puțin întinse în duminica însorită, Ne-am împodobit pântecul cu flori de iasomie, busuioc,trandafir,lauri și mirt, Apoi, ne-am crescut în ani eroii, eroii de poveste, eroii lumii neuitați și Penelopele, Șeherezadele și Mariile sufletului nostru
Am purtat cruciade și războaie, ne-am înmormântat tați și frați. Apoi, când ne-am împlinit rostul Ne-am înveștmântat trupul cu iilee cu amintiri și împliniri. Pe frunte și pe cap ne-am pus broboada de sudoare și iubiri! Cât de frumos am crescut! Cât de măreț și trainic am înălțat! Cât de înalt am crezut! Și am creat și am dat! Dacă nu am fi fost noi pământul ar fi rămas pustiu, tern, rece, sărac, sângele nostru l-a hrănit, sânii noștri albi cu pace l-au alăptat, Norii de primăvară au purtat nucleele țesute de mâna noastră cu ARN și ADN, oasele, mărgele și stele, Mângâiere de vânt în cuvânt. Peste tot! Universul acesta are numele tău de femeie…

Eu la 18 ani
de elenalazar28

De Mărțișor

La început de martie înverzește colbul din mine zăcut și iubit în iarna dinainte și după pandemie,
Carantinată a fost iubirea,
Parcă a fost luată și ascunsă de lume,
Parcă n-am mai folosit stropitoarea de alamă să ud liliacul din grădină,
Parcă albinele au căutat numai irișii și macii înecați de frică și inima, biata de ea, s-a făcut mică.
La început de martie închin cupa de șampanie în cinstea trecerii unui an prin bejanie, prin litanie, prin smerenia întoarcerii în noi preocupați de alte zidiri, de alte faceri, de alte zămisliri.
Parcă ar îmbrățișa verdele colbului din mine alte trupuri, alte buze ar mângâia, ar striga în ziua ce vine că ajunge, e destul, a fost iarna cea grea.
Că ar trebui să tăiem tufele de trandafiri roșii, lemnoase din cauza bolii și a arșiței și ar trebui plantați alți trandafiri albi și rădăcini de lămâiță.
Că ar trebui ferecat albastrul cerului în ochi și fețele noastre să nu mai fie ascunse sub mască, ferite de deochi,
Ar trebui să ne purtăm gențile prăfuite pe umerașe și fustele scurte pe străzi, prin orașe,
Că ar trebui alb de porumbel să îți pui pe frunți și roșul de iubire din inimi să-l asculți,
Că ar trebui mai ales să fim din nou îndrăgostite și cuminți în noua primăvară care vine
Cu soare în zile și pe degetele noastre inele de rubine!

de elenalazar28

Pentru mame

Azi le mulțumesc tuturor mamelor din acest univers,
Ele au fost create dintr-un vers, de Dumnezeu într-o zi de martie, de început de martie în mersul Său introspectiv în jurul mărului rămas singur și rănit în eden, costeliv.
Le-a creat din așchia sărită și neoblojită de marea cădere pe pământ,
Și a hotărât să le dăruiască ce e mai sfânt.
Le-a dat răbdarea întinsă cât marea, ascultarea și calmul din ea,
Le-a făcut într-o secundă doctori în filosofie, pedagogie, știință, matematică, în artă,
Doctori în boli văzute și nevăzute, știute și neștiute,
Le-a făcut mari maeștri în certurile necontenite și disputele dintre noi copiii și frați, iubite, iubiți, soții, soți, amante și tați,
Le-a făcut croitorese, banchere, coafeze, contabile, profesoare de pian și de dans.
Trebuie să recunoaștem că mamele știu să facă de toate,
Până și timpul mama îl imparte; o secundă pentru ea, iar celelate le triplează, le ritmează pentru noi în viața din ea.
Ce îi ceri unei mame și nu îți poate da?
Ce întrebări îi pui unei mame și nu găsește răspuns?
Iar în inima ei stă ascuns și păstrat cel mai mare dar ce ne-a fost dat: iubirea nesecată, neschimbată și mereu trează și vie.
Le mulțumesc tuturor mamelor din univers, azi pentru această iubire care ne-a dat-o nouă, vouă, ție, lui, ei, mie!

Jardin de Luxembourg, Paris
de elenalazar28

Poezie despre mine

Îmbătrânesc, cât de mult îmbătrânesc o spun ceștile de cafea băute în nopțile în care mă trezesc.
Iubesc, cât de mult iubesc, o spune fiecare secundă a inimii mele, secunda timpului petrecut cu tine.
Tac, nu mai vorbesc, rostesc cuvintele acum pe hârtie
Nu mai pot să vorbesc,tac și tăcerea mea vibrează în trigonometrie sau poezie.
Alerg, uneori numai alerg, nu pentru că mă dor articulațiile din cauza iernii umede și tăioase, mă opresc într-un loc numit și cântat de mine, acasă.
Prietenii îmi spun : ,,Hai la o bere în oraș!” iar eu le răspund cuminte, că parcă aș merge pe izlaz să-mi privesc vacile taciturne și blânde să le pictez mugetul, să-l pun în răvaș”
Tu, iubitule îmi spui moale:,,Vreau să facem dragoste pe îndelete, pe răcoare” eu mirată și ascunsă mă întorc înspre clavicula ta sfărâmată de dor și mă cuibăresc în ea, să visez, să adorm.
Parcă întineresc, cât de mult întineresc, îmi spune sufletul și gravitația și fizica ce se schimbă în timp,
Mi-aș întoarce viața cu brațele în jos, cu ochii să cuprind cât mai mult din spațiul petrecut în lume, aș râde mai mult, aș spune glume când îmi zăresc ridurile adunate în colțurile feței, le întind cu mâna uscată și le răsfir în frunzele căzute în iarnă și nu le mai strâng,
Le las să adoarmă sau le strig înlemnită în scoarța pământului roșie de frig!
Copiilor mei le duc îmbrățișarea mea mai departe și o parte din mine rămâne cu ei.
Nu e nostalgie și nici înțelepciune, e o nouă viață pa care nu am avut-o ieri!

25.02.2021 Timisoara
de elenalazar28

De Dragobete

De Dragobete păsările își aleg perechea pe viață, ziua se sparge în cristale de gheață,
Susură iubirea pe buzele mele,
Liniștea sărutului te-nvăluie în taină, în primăvara ce vine,
Eu te-am ales demult, să-mi fii secundă și anotimp,
Să-mi fii pântec în care rodește sămânța în timp,
Să-mi fii scut în fața dușmanilor văzuți și nevăzuți,
Mâna ta mă apără, mâna ta mă hrănește,
Eu sunt pasărea care iubește și de atâta dragoste își scutură penele și-și face cuibul în văzduh din oasele îngerilor și din ochii lor de mărgele,
Eu sunt pasărea ce arde de dragostea ta, pierzându-se in stele!

Timisoara, Piata Operei
de elenalazar28

Melancolic și de dor

Azi îmi răsfir mărgelele de sticlă de Murano pe degete
Mătănii de curcubee
De iubire peste Mediterană
Sticlă albastră diafană
Irizații de marmură și argint
Mărgelele îmi străpung unghiile și carnea
Ca și cum m-ar crucifica
Și-ar da din învierea mea
Viață insulei,Veneției i-aș da din iubirea mea,
Păcatele mele
Spălate
Adultere
Uitate
Iertate
Și grele.
Cuiele
Cu care mă pironiți
Rogu-vă trimiteți-le
acasă
Copiiilor mei,
Iubitului meu,
Legate cu fire de mătase
Moștenire peste ani și zile
Amintire a trecerii mele pe aici!

Veneția, acuarelă realizată de pictorul Nicolae Iorga
de elenalazar28

Poem de iubire, pentru copilul meu

Am realizat puține sau mai multe în lumea aceasta cutremurată azi de pandemie, de vaccinuri, furată,în zilele mele de femeie lunguiață cu strungă în tinerețe șireată ,așezată între dinții din față, cu fața tăiată de nevoi și de voi,
In afara iubirii,n-am descoperit nimic,nu am exersat suficient gramatica sau aritmetica, fizica sau chimia,nu am nici măcar permis de vânătoare sau șofat,
Mi-a rămas doar un oftat dintr-o seară demult, tare demult,pe la șapte și acela acum pare atăt de departe…
Nu am făcut parte din nici o mișcare socială,nu m-am înscris în nici un partid ,doar am iubit minunăția creației.
Poate părea anost,dar mereu am fost o visătoare și nu le dădeam înțelesurilor vreun rost,le văruiam în culoare.
Însă mai presus de orice am dăruit pâmântului încă o fiică, minunată,frumoasă ,nespus de bună perfectă pentru noi care o cunoaștem,care sigur va fi mult mai înțeleaptă decât am fost sau voi fi eu vreodată.
De iubit oricum iubește mai mult decât mine pentru că în inima ei s-au adunat toate genele bunicilor , străbunicilor, stră, străneamurilor cu areneurile și adeneurile din vieți,
Iar ea fiica mea de-a doua le va rodi într-un pom al cunoașterii mai măreț, mai îndrăzneț.
Azi, inima mea, i-o pun în palme să o poarte mereu cu ea,să o călăuzească ca o stea în lunga și nesfărșita creștere a ei în spațiu și timp,în galaxii!

Copila răsfățată(sculptură realizată de Radu Ignat)
de elenalazar28

Poezie despre unda P

,,Rănită este inima mea și s-a uscat iarba”
Se năruie nalba și nectarul din ea,
Cerul coboară în mai multe asfințituri pe pietre, pe scoici și peste nisipuri.
Mă întind cât mai mult să cuprind zilele rămase, ascunse în semne și larve de vierme,
Pesemne, inima recunoaște doar ritmul agale
Tipărit pe hârtia albă și moale,
Doar unda P pătrunde inima mea și o ia razna când privește în inima ta
Pedale gri, geluite, risipite pe stern, etern
Stau pironite gata să ardă tatuaje și piele,
Lăsând în viață cicatrici de pulberi de stele,
De pulberi de rouă, de pulbere de iubire, de respirație.
“Rănită este inima mea și s-a uscat iarba”
Și lasă în urma sa vindecată fiind ea pe veci
O altă undă neînregistrată, pe care doar tu o poți vedea în serile de februarie nătânge și reci!

Gărâna județul Caraș Severin( fotografie realizată de Lara Nuțu)
de elenalazar28

Poezie despre spatele meu

Pe spatele meu,rahitic în tinerețe,
Am purtat cuvinte răzlețe
Adunate , trunchiate,reflexii ale minții de femeie,
De început de femeie.
Semne mi-au rămas de atunci
Între omoplați și vertebre,
Indicatoare tăcute pentru iubiții mei
Care de fiecare dată când mă dezbrăcau
Mă întrebau ,dacă, nu am îmbătrânit prea devreme?
Spatele meu va purta mereu urme de scriere cuneiformă ,
Diformă,prin lume
La muncă,zi de zi , la piață ,
Prin muzee, pe plajă, în viață,spatele meu va purta asemenea lui Atlas urmele de cer și pământ rămase ca niște storuri de mătase trase și roase pe ferestrele timpului și a gândului din voi!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

de elenalazar28

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu