Poezie despre spatele meu

Pe spatele meu,rahitic în tinerețe,
Am purtat cuvinte răzlețe
Adunate , trunchiate,reflexii ale minții de femeie,
De început de femeie.
Semne mi-au rămas de atunci
Între omoplați și vertebre,
Indicatoare tăcute pentru iubiții mei
Care de fiecare dată când mă dezbrăcau
Mă întrebau ,dacă, nu am îmbătrânit prea devreme?
Spatele meu va purta mereu urme de scriere cuneiformă ,
Diformă,prin lume
La muncă,zi de zi , la piață ,
Prin muzee, pe plajă, în viață,spatele meu va purta asemenea lui Atlas urmele de cer și pământ rămase ca niște storuri de mătase trase și roase pe ferestrele timpului și a gândului din voi!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

7 comentarii

  1. Foarte interesanta poezia!
    Imi place foarte mult asocierea faptelor prin care ai trecut cu storurile de matase, cu Atlas, cu scrierea cuneiforma si diforma…
    Am citit- o de multe ori …are o încarcatura aparte, oarecum cred ca fiecare femeie se regăsește in versurile acestea.
    Desenul in creion este lucrat frumos si eu cred ca esti chiar tu…
    Frumos

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s