Nopți

Lunga noapte de octombrie portocalie
Asemenea portocalelor din sudul cald
Mă sufocă și deschid ferestrele larg
Și plâng
Plâng cu plâns mărunt de focă
Plânsul din serile în care le alintam pe fetele mele mici
Acoperite până pe bărbie cu plapuma de lână molâie
Să nu le fie frig
Iar ele somnoroase își întindeau buzele să mă țocăie pe obraji
Și noaptea de octombrie se alungea sfioasă asemenea unui batic de mătase
Pe inima mea
Inima mea
Care bate și se desface în felii de portocală
Pentru a fi mângâiată de căldura din sud
Atât de departe a plecat
Atât de multe a uitat din toamnele de odinioară
Și de aceea acum învață din nou
Să încolțească în pământurile vechi și neschimbate ale timpului!

Oskar Szuhanek Curte interioară Str.Dacilor 1956

Convorbire

Ce frumoasă e toamna ta
Mi-a zis el adunând frunzele de pe margini în sacii de plastic
M-am oferit să-i dau un coș de nuiele dintr-acelea cu toarta ruptă
Dar el deja plecase
Să le povestească altor oameni din alte țări
Ce frumoasă
Ce frumoasă e toamna mea!

Ochiul Beiului județul Caraș Severin 15.10.2022( fotografie realizată de Lara Nuțu)

,,Un veac de singurătate”

Și încă vine toamna
Și încă se mai poartă războaie
În acest,,veac de singurătate”
Ni s-a promis că se va schimba totul
Că va crește durata medie a vieții
De parcă viața ar putea avea o medie
Viața are o anumită durată
Începe dimineața când ne întindem mădularele asemenea pisicilor
Și ne ridicăm brusc în picioare
Mirați de verticalitatea ce ne-a fost dată
Și uimiți că nu ne cresc încă aripi
Cu care să putem cuprinde iubirea
Inima bate
Fără a se hipertrofia
Nu se oprește
În toamna frumoasă bizară
A mea a ta
Și o luăm de la capăt mereu și mereu
Pentru a marca statistici
Sau pentru?
Pentru a-mi zâmbi
A mă ține de mână
A te privi
A privi
Vom fi mereu împreună
Nu știu cine va arunca colbul și jerbele de crizanteme peste noi
Nu știm dacă vom învinge sisteme
Nu știu uneori dacă pot număra mai departe de doi
Sau pot împărți sau mediatiza jumătatea ta
Jumătatea mea…
Sau poate cineva va face odată o medie.

Anemone de toamnă(un mic detaliu din grădina mea)11.10.2022

Alte toamne

Să poți să aduni laolaltă toate toamnele furișate în viața ta
Cu ploile lor mărunte asemenea ridurilor de pe obraji
Cu gust bogat de tristețe
De tot ce ai trăit și ai uitat
Uneori se nasc alte toamne
Așa cum naști un copil
Strigi de durere și teamă
De a nu-l vedea nefericit și debil
Te uiți cum în contracția copacilor de a se desprinde de frunze și rod
Se scurge caldă placenta
Și cordonul ombilical,
Totuși ți-le porți
Ca o creangă prinsă în trunchi
Ca un pământ pe care se așează ploaia măruntă și trează
Și lacrima neagră de colb,
Se nasc alte toamne în tine
Și le vezi calde și pline
De viață și frumos
Și ai vrea ca frigul ce vine
Să fie un frig netăios cu soare de vară tropicală să te ungă pe inimi și os…

Galben de soare și toamnă

Trecut

Trecut 34 de ani
Trecut plâns jale
Au rămas oasele tale în picioare
Lucind ca un felinar în noapte
Doar mâna mea cu degetele încleștate de stofa pantalonilor tăi să nu mă pierd în mulțime mică fiind și urmărindu-te asemeni unei fetițe
Poate stinge lumina plăpândă a felinarului!

Tablou care face parte din expoziția permanentă a terminalului aeroportului Traian Vuia Timișoara

TU

Luxor septembrie 2022

În prima zi Tu ai creat pământul și cerurile,
Eu am descoperit întrebările
Nedeslușite unele dintre ele au rămas și acum,
Le-am pus într-un colț al memoriei,
Le-am spus rămas bun.
În a doua zi ai zis să fie lumină,
Lumină fără de care nu am fi cunoscut roșul trupurilor, rozul iubirii, verdele pădurii, galbenul câmpiei, albastrul mării
Lumină pe care ar trebui să o avem fiecare în inimi.
Eu încă mă mai încurc în umbre.
Pe urmă ai făurit ziua să ne privim și noaptea să ne mirosim,
Eu am deschis și închis ochii în viață visând
În toate anotimpurile pe care mi le-ai dat
Înmulțindu-mă în iubire,
Dar m-ai făcut conform matricei Tale,
Deci Tu ești singur și îndurerat
Chiar dacă ,,toate au fost bune”
Undeva ai greșit sau ai uitat?(dar Tu ești fără greșeală)
Duminicile îți promit că te voi ține în brațe
Ca pe un copil și-ți voi scărmăna memoria
Să-ți aduni gândurile în diminețile dăruite de Tine iar Tu,
Sper că-mi vei risipi ceața de toamnă și tulburarea
Care au încolțit în mine încercându-mă în răbdare,
Se scutură iarba!
Aproape se scutură floarea!

Uită

Uit numele meu tatuat
Pe urechea ta cea bleagă și aproape astupată de ceară
Cu zumzetul prezent al tinusului macabru și tandru
Uit că cineva mă mai poate striga
Când eu mă scufund în marea cea roșie
Ca și carnea mea
Nimeni nu mai știe acum cum mă cheamă
Doar soarele mă mângâie pe spinare
Și se colorează într-un indigo
Pe papirusuri și pe pietre
Ca un început!

Hurghada Egipt 04.09.2022

Septembrie

Noaptea de septembrie ne-nvăluie ciudată
Ca o plapumă de mătase brodată dintre acelea pe care la un moment dat
Le-am avut toți în casă
Și apoi ne-au fost furate,
Puține stele se-ncumetă să apară pe dunga neagră a cerului cu miros de vacanță și înghețată de fistic,
Va fi toamna lungă,caldă,hăbăucă în toropeala secundei
Sau năucă,
Vor bate nucii și se vor scutura
În ploaia grea,în poala mea?
Mă îndrăgostesc mereu de tine
Într-un septembrie ce vine,
Mă tot lipesc de gura ta
Și palmele mi se înmoaie de mângâieri cu gust de paie
În dimineți când te iubesc,
Când trupul meu se apleacă și se-ntinde,iar,tălpile strivesc doar îngeri
Și vânturi îmi suflă între coapse
Când tu de pârg și rod te scuturi
Și se albesc în ceață fluturi
Și timpul încremenește în mine
Iubindu-ne agonic,moale
Într-un septembrie ce vine
Cu crize dese și nebune
de toamne lungi și calde,
Și ploi subțiri și nesfârșite
În inimi arse de iubire!

Biserica sârbească din Traian Timișoara

O inimă

Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.

Oskar Szuhanek ( detaliu de tablou )