Şi mai am atât de puțin spus De aruncat cu, cuvinte grele, în voi Sau în sus Nu mă priviți ca şi cum nu m-ați cunoaște sau nu ați vrea să mă fi cunoscut Vacile mele vor paşte mereu Întru început Vor smulge iarba pârjolită în seri Florile albe culese de ieri Vor rumega tot cu ce m-ați ridicat Pentru că, asta ați făcut, Eu v-am iertat… Au trecut toate și toate vor fi Am învățat să fiu printre vii. Am mângâiat am plâns și am făcut Tot ce am ştiut Tot ce am putut Asta a fost! Altceva oare va veni? Ce o să fie puțin sau mult vom ştii sau n-om ştii.!?
De n-ar fi inima, Nu ai fi tu. De ar înceta ea să bată doar pentru o secundă nătângă și toantă ce e, Ai înceta și tu să urli la stele,la cer și la flori și … Nu ai fi tu. De aceea rog inimile toate să bată ritmat și cuminte, Sinusal să curgă în tihnă Și tihna,sufletul tău să-l cuprindă, Să nu uiți că tu știi să dai vindecare și cerului și stelelor și liliacului copt Că porți alinare cum își poartă mamele copiii în suflet Și cum și eu mi-i port Și poate că inima aceasta mereu învață de la tine că lumina ce stă în ea e vocala cu care în lume rostim mereu, numai da, Iar tu cel care o asculți cu totul, Nu o atingi cu mâinile O convingi și-i spui : Mai stai inimă , nu pleca! Și clipele nu știu și noi de asemenea nu știm, Dacă tu vindeci inima sau ea te învață pe tine Cum să ții ritmul mai departe, Iar acum dimineața când lumina se scaldă și intră în saloane ca o promisiune Toate inimile îți seamănă puțin Pentru că tu le spui întotdeauna să nu renunțe. Pentru că tu strigi tot timpul Rămâi!
Octombrie 2025 ( e foarte greu sā-l prinzi pe Mihai la poze🤪, dar am reușit, aici , e Nico, Moni, Oana, Simona și eu-pentru cei care nu știu T suntem asistentele medicale de la IBCV Timişoara.)
E o cameră albă de spital Dar totuși e o cameră albă specială față de celelalte camere albe pentru că ea păstrează cele mai mari emoții Cele mai mari trăiri În ea se aud cuvinte de disperare teamă speranță iluzie curaj Și cele mai multe promisiuni rugăminți rugăciuni mătănii spovedanii Poate mult mai multe decât într-o biserică Știi Dumnezeul meu al doctorilor al asistenților al infirmierelor Dumnezeul nostru al tuturor Dacă am să mă fac bine Promit( și câte îi mai promitem) Uneori din camera albă de spital răzbat și înjurături Morții măsii să-i ia naiba etc Nu e frumos dar uneori și în acest mod se manifestă durerea neputința îndoiala Și camera albă ridică tristă din umeri și-și astupă urechile Uneori nici ea nu poate face totul Chiar dacă e îndelung răbdătoare Uneori camera albă plânge de cele mai multe ori plânge din cauza tristeții a bucuriei de aceea Nici nu e nevoie de cloramină sau oxifloor ca să mai speli pe jos atât de multe lacrimi se adună și o purifică De aceea camera albă e un soi de purgatoriu În care aripile halatelor iau formă de îngeri Care de cele mai multe ori Nu te trimit nici în rai nici în iad Ci pe pământ pentru a învăța din nou…iar și iar ce este iubirea și să o rostești cu frumusețea care i se cuvine măcar o dată!
Strada Gheorghe Adam nr.13 A O știți ? Cunoaște cineva această adresă? Noi noi noi inimile toate!!! oblojite mângâiate reparate implantate operate de 30 de ani! De cine? De ei oamenii cu inimi mai mari decât ale noastre! De ce?Pentru că ei sunt îndrăgostiți poartă iubire În mâini și o picură precum picură ploaia Mărunt bogat cald Și o trezesc în fiecare dimineață o trezesc surâzând în albastru și roșu și alb Mi-ar place mult de tot să-i cunoașteți pe acești oameni îndrăgostiți îmi strigă inimile care bat tic tac Sunt aici pe strada Gheorghe Adam nr. 13 A, A mare Ei sunt cei care aripile timpului măsoară mereu!
Cât de perfect este timpul în mișcarea sa, Le cuprinde pe toate Tocmai de aceea îmi închipui inima ca și pe un timp Cu zile senine și nopți albastre de vară În care se zbat pescărușii albi pentru a putea ciupi puțin din măreție înainte de a veni dimineața. Secundele scurte, exact cât ai rosti o vocală, sunt liniile mici și roșii pe care anatomiștii le numesc artere Dar sunt atât de neprețuite, Iar venele sunt atât de fierbinți, Mari, mici,rotunde așa, ca și, o, oră, Iar atriile și ventriculele sunt săptămâni, luni,ani, Se fac tot mai bătrâne Dar adună avide tot ce inima ar putea spune sau ar măsura viețile noastre. Eu le-aș sugera antropologilor, arheologilor să caute inimi, Să sape adânc în ele,ar cunoaște poate,mult mai multe despre oameni Iar istoria ar rescri-o, Ar spune nu era noastră,nu mileniul nostru,inimile lor atât au bătut atât, au făcut, atât de mult au iubit și au scris istorie!
IBCV Timișoara ( fragment din afișul : Cum ai grijă de inima ta)
După acel, după de după, Ți-am promis că la fiecare țigară fumată mă voi gândi la tine. Cred că am reușit să o fac câteva săptămâni, Viața și-a reluat treptat și firesc Mersul înainte,nu vrea să se întoarcă înapoi nicicum,oricât de mult am rugat-o! Am pierdut-o și pe Hazel,definitiv și iremediabil. Și ei i-am promis că o să-i scriu în fiecare zi Dar iar n-am făcut-o Pentru că sunt atât de multe de făcut, Alergatul ăla la piață,supermarketuri,zugrăvit,jobul de zi cu zi, Prânz,convorbiri,călcat grămezi de haine,examene, Aerisit camere,concedii, Alte înmormântări, nunți și botezuri, Când să-i mai scriu? De aceea te rog pe tine atunci când o vezi Stând nemișcată cu urechile ciulite și ochii mari așteptându-mă să vin Să o plimbi, Dar fără lesă,eu o lăsam liberă să alerge Și să o mai piepteni, era să uit,să o mai tunzi de două ori pe an(așa cum ne tundeai pe toți, nu cred că ar fi o problemă pentru tine, tu te pricepeai să faci orice ) Promit că atunci când o să ajung acolo o să îți aduc o sticlă de whisky single malt Cardhu 18 Și o legătură de leuștean verde pentru ciorba de pește Și sper că în rest ești bine, Pentru că și eu sunt bine, Doar atât, Mi-e dor,ne este tuturor atât de dor de tine!
Lazăr Elena 