Cum stă ea și ascultă tăcută
Cum nu vrea pământul să o sărute și tălpile mele să-i atingă adâncul
Cum o mângâie vântul și gândul meu
Cuvintele atât de aride nu ar stinge dorul de ea
Mereu mereu mă cuprinde
Ca și cum eu aș fi ea
Cum stăm și ne privim ochi în ochi
Ne ținem în brațe
Să nu ne deochi
Să nu ni te miri
Eu plec ea rămâne
O visez îi scriu îi duc dorul
Ea mă așteaptă
Și știe că voi veni din nou
Poate azi
Poate mâine!
Unde florile nu se ofilesc și trăiesc în eternitatea de nepătruns a timpului
Mă strecor eu și încerc să fur semințele coapte și negre
Dar ele nu-și împrăștie maturitatea în nici un căuș al niciunui muritor
De dor de dorul acela de a rămâne în inima ta am să mor
De a fi și a căuta mereu noi sărutări neatinse alinturi
Neștiute nespuse gânduri
Știu că nu vom avea parte de o asemenea iubire
Dar asta nu mă face să îndrăznesc să ți-o cer
Și mă furișez ca un hoț în miez de noapte pe la porți și încerc să pătrund în tainicele grădini
Ascunse de noi cei neștiutori și pierduți în ale vieții trăiri
Nimeni nu mă va pedepsi pentru asta
Nimeni nu o să mă certe că am încercat
Să caut frumusețea absolut nimeni ( pentru că nimeni asemenea mie caută și el)
Îngerul meu nu e biblic el a apărut odată cu venirea mea pe lume
Dumnezeu ne-a creat într-un lung oftat
Și l-a făcut pe înger mai frumos decât mine
Dar eu nu m-am supărat
Cum să mă supăr pe El?
Îmi spune serios că pe toți ne-a făcut la fel
Dar suntem atât de diferiți totuși?!
Avem unii dintre noi ochi albaștri negri verzi căprui
Trupuri înguste obeze perfecte
Păr aprins galben negru tuciurui sau roșcat asemenea rubinului roșu intens, viu
De parcă El s-ar fi jucat mereu, azi are pletele blonde și mărimea 90/60/90
Și e încălțat cu ghete
Măine are bucle castanii și pântecele imens pe care lâncezesc greieri negri mii
Iar poimâine are mers de cadână cu cozi lungi împletite de lână.
Îngerul meu ca de obicei nu e de acord cu ceea ce zic
Mă ia de mână și-mi arată imagini din lumea toată și-mi spune guraliv și grăbit
Știi de ce sunteți toți diferiți?Pentru că…ne-a fost dată
Iubirea
Iubirea pe unii ne face să strălucim poate cel mult un secol pe pământ și apoi să murim
Iubirea ne face să semănăm între noi
Și tot ea ne lasă singuri și goi
Iubirea
Iubirea e tot ce avem
Iubirea e tot ce lăsăm!
Îmi amintesc cum îmi puneai fața lipită de fruntea ta
Ca să îți netezesc ridurile așternute prea devreme
Din prea multă mângâiere
Acum chipul meu se lipește de pereții albi ai sufletului ca un melc lipicios ce nu-l pot desprinde de pe tijele de yuca,
Îmi amintesc cum îți lipeai palma răsfirată pe sânul meu stâng și-mi strângeai inima atât de tare că îmi venea să plâng
Acum inima mea își încetinește ritmul alergării prin viață a obosit
Poate adoarme,
Îmi amintesc cum îți puneai pumnul rotund pe pântecul meu dedesubtul ombilicului și-l apăsai străduindu-te să pătrunzi cât mai adânc în măruntaiele și-n vintrele mele
Tremurând insistând
Poate vei descoperi mai mult decât ai avut parte
Acum mă lățesc ca o ceapă galbenă și strivesc orice ar putea să mă atingă
Rănesc orice cuvânt orice gând orice vlăstar tânăr sau năvod ce ar putea să mă prindă,
Îmi amintesc, dar câte Doamne îmi mai amintesc și-mi doresc
Ca amintirea să continue,
Chiar dacă, creierul mi-este îmbâcsit de amintiri neprețuite și…
Chiar dacă numai suntem tineri vreau și vreau noi amintiri despre noi despre mine!
Adorm într-o vară portocalie de pepene sau de caisă prea coaptă cu miros de mătase fină
Ce alunecă pe coapsele mele
Urmărite de ochii tăi încețoșați în orele dimineții
Parcă aș fi o jivină, care aleargă în lunca înaltă
Unde iarba crește până la cer
Și umbra gândului tău mă caută iar eu cer, în somn, în vis…și cu inima mea miros,
Miros de secunde lungi și albe, fierbinți când mă atingi,
Ca un melc lasciv se târăște trupul meu istovit de îmbrățișare de sudoare,
Ard luncile înalte sub gâfâiala soarelui de iunie
Pârguiesc cireșele de roșu de sânge,
Crapă buzele mele mușcate în săruturi
Noaptea tiptil ne cuprinde,
Ziua se stinge,
Trupul tău asudat iar mă cuprinde
Și ne iubim aprins și cuminte, suntem vară!
Știu că atunci când te voi pierde definitiv și iremediabil
Sufletul meu va deveni pliabil
Ca o umbrelă de soare
O închizi, îl închid
Și de-abia la anul în altă vară o deschizi, îl deschid
Sau sufletul meu va deveni trunchi fără ramuri, fără frunze,fără flori,fără poame roșii,moi
Pe care se vor cățăra pui de golumbi rătăciți cu trupuri gri, triști fără veri proscriși
Sau voi învăța ( pentru prima oară) că cerul are culoare, altă culoare
Că stelele se prind de inimi și pleacă
Cum voi pleca și eu odată și-odată
Că voi privi cu un singur ochi,ochi de ciclop marea
Că voi înălța zmei ce nu vor zbura,
Că voi uita sau nu voi uita
Sărutul tău
Iubirea ta…
Până atunci te voi ține strâns de mână ca nu cumva să te pierd, să pierd o fărâmă,din secundele noastre sau să mă prind de o altă mână, cu o altă mână ce știu că nu e a mea.
Ultimul țipăt al iernii
Pătrunde în noi
Pasăre rănită ciupilită cu umerii goi
Ploi ploi
Mă strecor în iubire
Mă mir cum de ea
Mă țintuie cu privirea
Mă soarbe mă vrea
Mă pătrunde mă ia și apoi mă lasă grea
Borțoasă mă tângui
Că am să cresc copiii singură
Și tu iarnă nu ai să-i vezi
Vor crește în vară în cuiburi
De rândunele și berze moțate
Vor învăța să trăiască se vor zbate
Și într-un târziu vor zbura mai departe
Cu un nou fâlfâit și gâlgâit de bucurie
Iarna viitoare ce se va mai întâmpla
Oare ce o să fie…ce ultime noi voci vor vui cine va știi
Poate că tu nu știi că vântul s-a pornit să sufle turbat
M-a trezit m-a dat jos din pat
Și lovește cu o furie nemaiîntâlnită până azi
Zbiară iernatic pe drum
Poate că ne vestește un început de primăvară
Doar în zilele lungi de vară
Bătea ca un nebun
Cum bate acum
Mă închid între pereții casei și ascult bum bum
Gâlgâit de păsări călătoare ce vor să se întoarcă
Bulbi și lujeri de roze ce pocnesc
Bum bum iarnă te oprești
Sau ne aduci zăpezile de odinioară
Te zvârcolești sau ceva te doare
Și nu știi să-mi vorbești și de aceea îmi trimiți vântul nebun?
Să poți să aduni laolaltă toate toamnele furișate în viața ta
Cu ploile lor mărunte asemenea ridurilor de pe obraji
Cu gust bogat de tristețe
De tot ce ai trăit și ai uitat
Uneori se nasc alte toamne
Așa cum naști un copil
Strigi de durere și teamă
De a nu-l vedea nefericit și debil
Te uiți cum în contracția copacilor de a se desprinde de frunze și rod
Se scurge caldă placenta
Și cordonul ombilical,
Totuși ți-le porți
Ca o creangă prinsă în trunchi
Ca un pământ pe care se așează ploaia măruntă și trează
Și lacrima neagră de colb,
Se nasc alte toamne în tine
Și le vezi calde și pline
De viață și frumos
Și ai vrea ca frigul ce vine
Să fie un frig netăios cu soare de vară tropicală să te ungă pe inimi și os…
Uneori avem nevoie de mult curaj în iubire
Uneori ne spunem ni se cuvine
Să ne îndrăgostim la ceasuri reci sau fierbinți
Să ne lăsăm pătrunși și goliți de minți
Să lăsăm frumosul vremii să ne învăluie treptat
Și…ca într-un exercițiu de yoga
Să scoatem și câte un oftat
Din adâncul plexului nostru solar
Să-ți mulțumesc ție că-mi ești dar
Că pot să te țin de mână adolescentin
Că mă asculți
Că mă aștepți când vin
Că ești cuminte și rea câteodată
Dar fără tine jumătatea mea ar fi moartă
Că ne privim cu aceeași ochi
Miopi și albaștri
Că semăn cu tine
Că semeni cu mine
Că știu că noi doi suntem bine
Atât de bine
Că ar pieri totul și s-ar surpa secunda
Dacă ai pleca
Dacă ai uita
Cât de mult te iubesc
Cât de dor mi-e de tine
Cât de mult mă iubești
Cât de dor ți-e de mine!
Lazăr Elena 