O altfel de poezie pentru o dumininică ploioasă de mai

Timpul sfârteca tăceri,
Asta s-a întâmplat ieri,
Azi,ceasul numără secunde
Ca sa plec, n-am unde…
La fereastră strigă rândunica neagră
Vara se-ntârzie,cu broboada albă,
Ca o văduvă bătrână,
Iar începe ploaia
Să se tânguie nebuna
Și să întoarcă foaia,
Zilei care va sa vină
Uimită și aproape
(Doar se termină în noapte, zbor și lună plină).
Și se apleacă în genunchi
Mărul verde din grădină
Și se duce timpul meu
Gol și fără vină.
Să încep o nouă zi,
Mă încumet a înțelege
Dimineața în zori de zi
Visele ți le-oi culege!
Și voi crede și voi ști
Ceasurile tale,
Când te apropii și când vii
Și îmi dai târcoale
Că doar anii de demult,
Vor desparte totul
Și în cei ce nu mai sunt
Vom sfârși noi jocul.
Și în timpul ce-a rămas și în vara ce-i aproape
Ți-e îți voi dărui
Toate
Toate…

Timișoara piața Traian

Remember Thassos


Pescărușii ciugulindu-mi din palmă
Vinișoarele străvezii ale mele
Ale Mării Egee
Eu,Kouros sunt acum
Ce înalt a crescut sufletul meu
Acum sunt și eu tânăr bărbat
Acum pot fi,dacă vrei , iubitul tău,
Doar pentru câteva zile,
Cât suntem plecați in vacanță!
Eu Kouros sunt acum
Îngropat
În plaja cu marmură albă
Inima mea caldă
Pulsează mai mult sânge,
Mai multă frumusețe
Închinăciune
Să n-o dai nimănui
Nici măcar pescărușilor
Când ne întoarcem iar acasă!
Eu , Kouros , am fost cândva!

Thassos 2013

Poezie despre mine

Îmbătrânesc, cât de mult îmbătrânesc o spun ceștile de cafea băute în nopțile în care mă trezesc.
Iubesc, cât de mult iubesc, o spune fiecare secundă a inimii mele, secunda timpului petrecut cu tine.
Tac, nu mai vorbesc, rostesc cuvintele acum pe hârtie
Nu mai pot să vorbesc,tac și tăcerea mea vibrează în trigonometrie sau poezie.
Alerg, uneori numai alerg, nu pentru că mă dor articulațiile din cauza iernii umede și tăioase, mă opresc într-un loc numit și cântat de mine, acasă.
Prietenii îmi spun : ,,Hai la o bere în oraș!” iar eu le răspund cuminte, că parcă aș merge pe izlaz să-mi privesc vacile taciturne și blânde să le pictez mugetul, să-l pun în răvaș”
Tu, iubitule îmi spui moale:,,Vreau să facem dragoste pe îndelete, pe răcoare” eu mirată și ascunsă mă întorc înspre clavicula ta sfărâmată de dor și mă cuibăresc în ea, să visez, să adorm.
Parcă întineresc, cât de mult întineresc, îmi spune sufletul și gravitația și fizica ce se schimbă în timp,
Mi-aș întoarce viața cu brațele în jos, cu ochii să cuprind cât mai mult din spațiul petrecut în lume, aș râde mai mult, aș spune glume când îmi zăresc ridurile adunate în colțurile feței, le întind cu mâna uscată și le răsfir în frunzele căzute în iarnă și nu le mai strâng,
Le las să adoarmă sau le strig înlemnită în scoarța pământului roșie de frig!
Copiilor mei le duc îmbrățișarea mea mai departe și o parte din mine rămâne cu ei.
Nu e nostalgie și nici înțelepciune, e o nouă viață pa care nu am avut-o ieri!

25.02.2021 Timisoara

Melancolic și de dor

Azi îmi răsfir mărgelele de sticlă de Murano pe degete
Mătănii de curcubee
De iubire peste Mediterană
Sticlă albastră diafană
Irizații de marmură și argint
Mărgelele îmi străpung unghiile și carnea
Ca și cum m-ar crucifica
Și-ar da din învierea mea
Viață insulei,Veneției i-aș da din iubirea mea,
Păcatele mele
Spălate
Adultere
Uitate
Iertate
Și grele.
Cuiele
Cu care mă pironiți
Rogu-vă trimiteți-le
acasă
Copiiilor mei,
Iubitului meu,
Legate cu fire de mătase
Moștenire peste ani și zile
Amintire a trecerii mele pe aici!

Veneția, acuarelă realizată de pictorul Nicolae Iorga

A doua poezie despre părul meu


Părul meu s-a decolorat de soare,
De durerile facerii
În aprilie
În februarie,
De multă tăcere, mută,
Să-l vopsesc cu cenușă
Sau cu răcoare?
Părul meu s-a subțiat
(De parcă aș fi avut vreodată păr bogat)
De atâta plâns,
De atâta pieptănat, zilele,
Să-l tund periuță ,
Sau să-mi fac chelie
Plină de poezie
În noua mea chilie de măicuță?
Părul meu a căzut de tot,
Copt,
Meteorit spulberat în univers
Fără vers,
Obosit de atâta mers pe pământ.
Păsările migratoare au adus sfoară , sărmă ruginită și plumb
Și-au făcut cuib
Pe capul meu lucitor și gol,
Să-mi pun perucă, oare?
Părul meu ia în considerație ,
Cu grație,cele trei variante enumerate mai sus,
Dar descopăr uimită
Că a început să-mi răsară puf!
O fi puf de om,
O fi puf de copil,
Puf de femeie
Sau altfel de puf?
Mă transform
În nor,
Mare,
Zbor,
Râmă,
Lipitoare,
Zână,
Ciocănitoare,
Lună plină,
Sau pom roditor
În grădină,
În prima grădină!

Tablou din colecția proprie, autor anonim

Poezie pentru cei plecați


Azi ,1 Noiembrie
Aprindem lumănări firave pe morminte,
Împletim inimi de crizanteme în inimile noastre, azi, fără cuvinte,
Și plângem morții noștri cu tristețe azi ,cu cuvinte, pe morminte,
Așternem zile din zilele lor,
Ne aducem aminte,
Azi , noi rămânem în umbra lor
Fără cuvinte, pe morminte
Încărcate de flori, cu ochii ce plâng,
Cu inimi ce dor,
Cu morții noștri ce dorm,
Atât de cuminte în cuvinte!

Deșertul Atacama,Chile,fotografie realizată de Călin Leucuța

Dor de Veneția

Nu m-am plimbat cu gondola în Veneția
Și nici n-am urcat în turnul din piața San Marco
Sufletul meu a așteptat
Pe Podul Rialto
Trecătorii
Pentru ei în mod special
Nu mi-am pus masca de carnaval
I-am lăsat să-mi pătrundă în creier și ochi
Apele Mediteranei să mă inunde
Ca oasele mele să rămână piloane, nu lemne de foc
Pentru a susține pe umeri
Orașul cu canale
Pentru tine
Copile am făcut toate acestea
Să poți vedea frumusețea!

Fuior de toamnă se desprinde din noi
Cerul urcă sau parcă coboară uneori,
Lin mă fură zborul unui bărzoi, rătăcit.
Busola mea de călătorie e pusă în sertar,
N-am cum să-i arăt sudul
Unde acum soarele mocnește
Gândul meu zboară în Nord
Și se topește.
Îi zâmbesc păsării și ridic neputincioasă din umeri
Îi șoptesc duios că eu voi rămâne,
S-o aștept în timp mai bătrâni, amândoi,
Și dintr-o dată sufletul meu își întinde aripile,
Zboară, sunt și eu bărzoi
Rătăcit, într-o țară!

Autor: Maria Onică