Sprijinite stau zilele în februarie Înlățuite cu fiare de ploi sau nea, Fiecare za a lanțului ce leagă secunda se rupe în iubire și ea, Se sfarămă în inima mea. Tânjesc după soare, suspin după mare, Miros a primăvară, Miros a pământ ce poartă urme de ciută, M-aș întinde pe cer ca să alung zilele scurte și slute, M-aș colora în violet de brândușă, Cu gulerul galben și gușă, M-aș încolți într-un măr pădureț cu brațe lungi și pas săltăreț, Și aș zăvorî iarna la ușă, Să aștepte până am să prind soarele roz, mare în plasa inimii tale, Și m-aș încălța cu noile sandale, Iar pe capul meu mic, neînțelept aș pune pălăria de paie, Să aștepte iarna, Și eu să aștept căldura verii ce-mi stăruie în piept!
Pe spatele meu,rahitic în tinerețe, Am purtat cuvinte răzlețe Adunate , trunchiate,reflexii ale minții de femeie, De început de femeie. Semne mi-au rămas de atunci Între omoplați și vertebre, Indicatoare tăcute pentru iubiții mei Care de fiecare dată când mă dezbrăcau Mă întrebau ,dacă, nu am îmbătrânit prea devreme? Spatele meu va purta mereu urme de scriere cuneiformă , Diformă,prin lume La muncă,zi de zi , la piață , Prin muzee, pe plajă, în viață,spatele meu va purta asemenea lui Atlas urmele de cer și pământ rămase ca niște storuri de mătase trase și roase pe ferestrele timpului și a gândului din voi!
Câți ani a așteptat Penelopa Sufletul ei de singurătate a cântat, Bărbatul ei rătăcit uitase Cum e să doarmă într-un pat! Ce o fi fost în mintea, În trupul În casa ei Ea , cea mai supusă și înțeleaptă dintre femei N-a mărturisit niciodată. Când ne unim viețile Noi femeile ar trebui să spunem în loc de clasicul ,,Da” Voi fi Penelopa. Ei , bărbații sunt oricum , asemenea lui Ulyse Poartă războaie Rătăcesc în zile Iubesc în nopți neuitate și neștiute de nimeni Homerici și blânzi în vise. Așa ne-a fost dat Așa ne-au fost scrise De către Penelopa În Ithaca,dar pare-se că noi inocentele, suavele, minunatele, grațioasele, roabele iubirii am uitat.
Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață, Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață, Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici, Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii, Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii, În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat, De sub pat, Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate, Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț, Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare. Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea Sau au căpătat azuriul serii, Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea, Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate, Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne) Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi, Cu gunoiul din viață și zâmbim, Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim, Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi, Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat, Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele), Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!
Tablou realizat de Elizabeth Dempster(Fillette au chapeau)
Iubirea mea ce faci cu steaua polară? Te ninge și picură îngerii leneși de iarnă, pe afară, Pe streașină cade zăpada în inimi, De frică se-nghesuie-n haremul din ele Și bâjbâie clipa în ianuarie, Și sunătoarea fierbe în ceainicul alb, Și trupul meu te privește, e cald, Și merele-s coapte, ludaia e coaptă, în noapte, Și taina te așteaptă, Zurlie mi-e graba și pofta nebună De a aprinde steaua, cerul și luna împreună. Foc de lumini, foc de astre să fac, Să te țin în brațe, pe urmă să tac, Să ascund lumina acoperindu-mă toată, Să dorm cu tine iubindu-te în șoaptă!
Mă uit la firele tale de păr,cărunte Ce mi se strecoară în trup Unde se duc ? Și oasele tale, îmbătrânite acum de trudă Parcă rup Timpul Doar în iarnă. În care veac Ai uitat sărutul,rostit cu Cu patimă,pe inimă, Acum nu-mi rămâne Decât să adun vreascuri de foc Oasele tale lemne și semne Care stau pe loc. Știu ce vom face de acum încolo, Vom călători și vom căuta verile care au trecut atât de repede, Și-ți voi pune puțină iarbă pe la tâmple,puțină iubire Doar tu să rămâi lângă mine Cuminte,până puțin am să mă joc cu ziua ta Și cu a mea, Monopoly Zaruri, Nu te supăra frate, Domino, Șah…mat. Hei , deja ai plecat?
Fotografie realizată de Elena Petrica (Stațiunea Semenic)
Se împrăștie iarna în noi cu repeziciune, Iarna ce vine,cu nori, Cu norii grei de zăpadă alunecă în mine. Mi-aș înhăma zilele la sanie Să tragă sufletul meu alb Încărcat de iubire, Să-l alerg printre stele, Lăsând noi pași curcubeului din ele, Pași mari și mov și roz de ninsoare,pași pe lumină,pe cuvinte și pe locuri, Și aș pune și puțin roșu de sânge pe alocuri Și verde de brazi Ca să arzi de iubire în iarna ce vine, Cu nori, norii grei de zăpadă Ce alunecă în tine.
Să iubiți, să fiți iubiți Oameni frumoși cu inimi roz întoarse cu susul în jos, Inimi pavate pe cărări și asfalt, Inimi care în bucurie bat asemenea clopotelor de la biserici vestind noul an în calendar, Să înmuguriți precum laurii în dulceața soarelui, Să înfloriți precum trandafirii din grădina edenului, Să creșteți, să vă trăiți secundele curat, neînjurați, neblestemați, nedamnați, neînconjurați de reguli și precepte, Și mai ales să zâmbiți, zâmbetul vostru să lumineze pământul, gândurile voastre să fie ca vântul și vorbele înțelepte să rodească și-n stânca aridă, Dar mai ales în tot și-n toate frumosul și trăinicia să vă cuprindă, Nici boli, viruși, nici bacterii, nici mucegaiul să nu vă atingă, Să vă cânte în viață mierla, ciocârlia, buhaiul, vioara lui Enescu și naiul, lui Gheorghe Zamfir, Să vă înnălțați ca și coloana lui Brâncuși în zilele voastre infinite cât mai sus, Să îmi trăiți magic și sfânt, Să vă știu mereu pe acest pământ!
Ce aștept eu, ce așteptați voi de la 2021? Aștept bine, așteptați numai bine, Aștept, așteptați să vină Zile cu soare, zile senine Cu ploi albastre și roz Cu luni albe răspândite printre astre purtând numele noastre, Terase cu flori și privighetori, Cafeaua aburind printre ele, clinchet de pahare cu vin Sau halbe cu bere, și vorbe rostite , strângeri de mână în stele. Îmbrățișări multe, săruturi nenumărate, zâmbete, sănătate, Prietenii alături de noi,iubiri căutate sau regăsite printre nori. Aștept și așteptați să avem alți ochi,feriți de deochi de frumoși și buni ce suntem cu care să ne privim noua casă Cu brazi și ienupări oglindiți în fereastră Noul motor, Noua mașină , un Ferrari de lux sau un Volvo de dus și plimbat în munții Retezat, Un copil nenăscut sau născut, adoptat,cu suflet de Marie curat, Un cățeluș sau o pisicuță cu blană de urs sau de pluș, O croazieră sau o vacanță de vis,o licență de scris, un majorat de sărbătorit, un nou job, sau o nouă promovare, Muuult binemeritata pensionare, Un iubit sau o iubită, o liniște de nedescris într-o clipă. Multe aștept și așteptați, Dar,să-i spunem anului 2020 ,că nu-l uitați Că am învățat să ne cunoaștem mai bine, Că unii dintre noi am devenit îngeri de suspine, Îngeri albi pe pământ Că scriem poezii, basme pentru copii, că așternem pe pânză imagini de vis sau zmee de hârtie, Că am crescut măreț și cumsecade în înalt, Că am știut la bine,și mai ales la greu,să fim împreună Și vom rămăne în 2021, la fel, iubind mereu!
În mâini țin inimile voastre Fulguite a nu știu câta oară De prima zăpadă, Ce înfășoară drumul pe care mergeți Lăsând urme pestrițe de jivine, divine Adulmecând în ceas de noapte Iarna ce vine. În mâini țin Inimile voastre, Topite de strigăt, adormite în vise, Colorate în alb de zăpada sfântă ce cade din înalt. Troienite sunt inimile voastre Ce trăiesc și nu îngheață, Îngerii le împodobesc chipul În joacă cu iubire și pene, De aceea eu țin acum inimile voastre ca semne Puțin câte puțin, le alint, le colind Peste vreme, Le încălzesc în pumni Și apoi le răsfir să ardă în lume Să fie lumini!
Lazăr Elena 