Constantinii

Tatăl meu se numea Constantin.
Nu știu dacă acolo în rai îngerii îl mai strigă Constantin sau poate i-au pus o poreclă drăguță și desuetă?!
Sau poate vocalele și consoanele numelui s-au metamorfozat în fluturi și petale de maci și bujori
Plutind în cerul din rai în curcubeu și în nori.
Uneori îl mai strig doar pentru mine,
Uneori parcă îmi vine să-l caut în ceilalți Constantini din lume.
Uneori îi strig și pe ei, mai șoptit, cu dor și o dragoste nespusă la ureche, pe care apoi o strecor în suflet, pe-ndelete și le las în cele din urmă inimii să alunece în surâs,
Un surâs pe care-l trimit acolo sus
Să poată heruvimii să joace scrabble sau spânzurătoarea
Și Sfântului Petru să nu-i mai iese numărătoarea,
Măcar să-i lase,dacă nu știe a socoti pe Constantini,să fie vii!

Familia Lazăr(tatăl meu este primul din stânga imaginii , părinții Lixandra și Nicolae, frații și surorile, amintire din 1949 de Rusalii)

Elene

Noi, unele dintre noi, multe dintre noi, purtăm vertical acest nume,

Noi, unele dintre noi îl răsfirăm prin lume asemenea petalelor de trandafiri bătute de vânt

Asemenea, unui gând rătăcit în substratul minții de unde îl scoatem la lumină cât mai curând.

Noi, unele dintre noi întindem cât mai protocolar mâna ușor rătăcită și poticnită de atâta școală și înțelepciune și plictisită, cu degetele moi și ticsite de bănuială și bunăstare și spunem apăsat: ,,Sunt Elena”

Noi, unele dintre noi râdem desfătate cu gura până la urechi sau deschisă pe jumătate ca luna din noapte, cu capul dat pe spate, prezentându-ne: „Hei, mă cheamă Elena”

Ei, ceilalți care ne cunosc sau nu ne cunosc, accentuează sau rimează silabisează sau articulează prezența noastră și deodată îmi vine să strig, că nu mai contează, că prima silabă vibrează în E-ul nostru și-l ridic la rangul de zeu, ateu sau înger teleleu, pentru că el înseamnă:

E…viață

E… bucurie

E… speranță

E… dorință

E… armonie

E… lumină

E… nebunie

E… acalmie

E… frumusețe

E… iubire

Uneori glacială și rece sau alteori ca un vulcan activ de tip Bandai-San.

Eu mă prezint: Elena

Și sunt a ta, și a nimănui

Și sunt a ta, și sunt a ei și sunt a lui!

Poezie despre vaca la înălțime

Vaci pe malul Begăi , zona Iosefin Timișoara


În lanul de lucernă,
Vaca păștea.
Numai ea, eterna
Mugea,
Lucerna înflorea,
Ca o stea liliachie,
Străvezie.
In ea Calea Lactee
Dansa, pustie.
Universul plin de vaci
Plutea
Și maci
Și raci
Împleteau nocturne
În lume,
Aruncate,
Adunate
În infinitul albastru,
Sihastru,
Al sufletului meu, mereu, în lanul de lucernă
Greierii coseau simfonii,
Vii,
Negrii și amari,
Călători printre nori,
Adunau tijele mov,
Tijele roz,
De lucernă.
Iar vaca, eterna
Mugea
Și eu și ea,
Știam că lumea mergea,
Tăcută, vuind,
Strigând și asurzind,
Mută,
Pe drumuri lungi,
Și întortocheate,
Alese și înfundate,
Căutând înțelesuri
Și taine și enigme,
Și nimeni nu se oprea să privească
Lucerna ce înflorea,
Liliachie ca o stea…

Austria, Tirol 2015( fotografie realizată de Lara Nuțu)

O altfel de poezie pentru o dumininică ploioasă de mai

Timpul sfârteca tăceri,
Asta s-a întâmplat ieri,
Azi,ceasul numără secunde
Ca sa plec, n-am unde…
La fereastră strigă rândunica neagră
Vara se-ntârzie,cu broboada albă,
Ca o văduvă bătrână,
Iar începe ploaia
Să se tânguie nebuna
Și să întoarcă foaia,
Zilei care va sa vină
Uimită și aproape
(Doar se termină în noapte, zbor și lună plină).
Și se apleacă în genunchi
Mărul verde din grădină
Și se duce timpul meu
Gol și fără vină.
Să încep o nouă zi,
Mă încumet a înțelege
Dimineața în zori de zi
Visele ți le-oi culege!
Și voi crede și voi ști
Ceasurile tale,
Când te apropii și când vii
Și îmi dai târcoale
Că doar anii de demult,
Vor desparte totul
Și în cei ce nu mai sunt
Vom sfârși noi jocul.
Și în timpul ce-a rămas și în vara ce-i aproape
Ți-e îți voi dărui
Toate
Toate…

Timișoara piața Traian

Au înflorit castanii

Castanul de pe strada mea mi-a spus:,,Să îți înflorească sufletul , să-ți fie plin de bobocii iubirii”
Iar eu , firavă și neștiutoare am adormit,
Și a înflorit castanul!
El mi-a privit de dimineață din nou sufletul, treaz de data asta și iar mi-a spus: ,,Urcă-l și urcă-te cât mai sus, împodobește-te cu lumină”
Și m-am făcut surâs, dezgolit fără de vină!
Castanul m-a învelit cu albul și rozul soarelui
Și am pornit din nou hai-hui( de fiecare dată o tot iau din loc cu noroc sau fără noroc)prin cartiere inaugurând terase,berării, piețe și florării, anunțând festivalul de artă stradală sau de jazz, sau artă culinară
Invitându-mi prietenii beți ,beți de fericire,lăsându-ne reguli, mizerii și tristeți în urma altei vieți,să petreacă cu mine!
A înflorit castanul și îngerii noștri chicotesc de bucurie și-și pun dorințe,și suflă în lumânărele creând noi tendințe,în primăvară,în primăvara firavă de soare,
Strigându-ne să numai stăm închiși în case, să ne mutăm zilele afară, în ploaie!

Timișoara , cartierul Fabric

De ziua îngerilor albi

Pentru noi toate și noi toti:
Copilul meu
Cine crezi că stă tot timpul cu tine, treaz
Și veghează cu tine
Azi
Notează
Și ia temperatura
Măsoară tensiunea, face tratamente,
Pansează

  • Nu știu,
    Poți să îmi spui
    Dar să nu îmi ascunzi
    Adevărul
    Promiți că nu ai să minți?
    -Sunt asistentele, dragule, și asistenții
    Care nu au ore,
    Care nu au minute
    Care au doar secunde petrecute cu bolnavii
    Care știu să tacă, care știu să facă
    Absolut tot ce li se spune
    Care au stat când te-ai născut
    Lângă tine , lângă mine
    Care au văzut atât de multe
    Lupte pierdute
    Lupte câștigate
    Lupte care nu le vor aparține
    Dar care atunci în secundele grele sunt si luptele lor
    Luptele tuturor
    Care de prea puține ori au spus:
    Nu pot , nu acum , nu am!!!
    Care au știut să facă clipa suferindă un dar!
    Oameni ca tine și ca mine
    Dar care nu au pauze decât rar
    Care nu mănâncă și nu beau
    Care te țin de mână
    Atunci când nu e nimeni să te aline
    Care îți spun :Mergi mai departe, totul va fi bine!
    Care știu,cunosc și înțeleg
    Că-n mâinile și-n mințile lor
    Iscusite și pricepute
    Stă de veghe timpul viitor
    Care se bucură când alții sunt bine
    Care plâng când alții mor
    Copile, să știi că ei sunt asemenea îngerilor
    Citesc gândurile deznădăjduite
    Și opresc cu inima lor răul din trup
    Boala surdă și durerea tăcută,
    Ei își întind aripile albe peste suferința noastră
    Și nu știu altceva decât sa te ajute
    Ei zboară asemenea fluturilor în jurul nostru,
    Îngeri albi cu clepsidre
    În loc de aripi
    Și măsoară cu secundele lor
    Bucuria ,speranța
    Da , copilul meu ei sunt viața!
Fotografie realizată de Petru Cojocaru

Poezie pentru ploile din mai


N-a mai plouat atât de mult
În luna mai
De ani,
Dumnezeu cântă la nai
Balade.
Pe garduri înnegrite de vânt și umezeală
Stau înfipți în umbre,corbii
Și pălăvrăgeala ciorii
Îmi tulbură seninul din amiază,
Când ciripește o albă rază
Ivită dintre norii spulberați de tine.
De lene trupul mi se așază
Și mă țin, picurii de ploaie,atât de trează.
Pe gardurile de verbină
Înșiruiesc cuvinte goale,
Și tu mi te așezi în poală
Și inima de tine mi-este plină.
Cu patimă te înfășor
Și în amiază te adorm
Pulbere de soc în palmă îți torn
Și Dumnezeu cântă din nai
Cu părul său lung și bălai
Iar eu te înfășor
Ca pe-un odor
Și îți sărut gândul și visul
Și îți măsor și necuprinsul.
În ani ,îți dau iubirea mea
Și-n mai e iarăși vreme rea.
Și îți promit că o să mă târguiesc, la târg,
O trompetă să-i dăruiesc
Lui Dumnezeu să sufle în ea
Că poate-n mai va fi și nea.
Sau mai degrabă mă socot
Sa-i cumpăr un acordeon
Cu burduful verde și greu
Să nu fie și mai rău.
Dar tu,
Îmi spui :Iubita mea
Țambale îi vei cumpăra
Țambale albe,lucitoare
Și atunci va fi și mult soare
Și corbii se vor întrista
Că-n umbră ei s-or așeza
Și ciorile vor rătăci în noapte și în zi
Căci tu, mereu mă vei iubi,
În luna mai
Și-n lunile din toată lumea și vom cânta,
Cu Dumnezeu
Cu îngerii
Și luna!

Fotografie realizată de Costea Crina

Poezie despre zâmbet

,,Tocmai am întâlnit un om pe stradă,zâmbind de dimineață”
Vă vine să credeți,de dimineață!Când eu abia îmi ridic fața
Din cearșaful alb și mototolit,
Sorbindu-mi cafeaua cu trup răgușit,
De strigăt în noaptea iubirii.
Încerc de atunci să mimez zâmbetul , să-l exersez cu stimă și respect, să îl visez,să-l fac cochet,
Să-l probez zi de zi ca pe cea mai de preț achiziție,
Să-l ascund de parcă ar fi obiect de prohibiție,
Și să-l listez la bursa de valori,
Iar mai târziu să îl pun în banca cu comori,
Din Mauritius, sau Seychelles
Republica Dominicană sau în cer!

Sacoșu Mare comuna Darova din județul Timiș, Banat, România(fotografie realizată de Costea Crina)

Despre îngeri

,,Azi am fost la piața de îngeri,
Era închis”.
Mă uitam în sufletul tău, era trist!
Te-am luat de mână ca pe unul pierdut de vedere, pierdut de ochi și te-am dus la piața de flori,
Să-ți aleg maci roșii să ți-i pun pe brațul stâng, să te înfășor, să te ferească de deochi.
Nu eram decât noi, noi doi și-o florăreasă bătrână cu dinții albi de lapte de stână.
Tu simțeai mirosul de azalee și trandafiri pocniți , eu mă uitam după ceilalți care nu erau , și-i știam atât de grăbiți , să planifice concediile plătite în avans de anul trecut, să-și amâne programările la fitness și dans, și numai au astfel timp și soare să vină în piața de flori să cumpere culoare să o pună în viața lor.Dar mâine dragul meu după rapel sau altă vaccinare, sau imunizare îți promit că vom merge din nou la piața de îngeri,
Poate peste noapte unul din ei se trezește și numai plânge!

Fotografie realizată de Diana ( cartier Fabric -Timișoara)

Proiectul „Timisoara ascunsă”este un proiect personal, de explorare urbană.El s-a născut din pasiune pentru patrimoniul cultural timișorean. Doresc ca prin această inițiativă să arăt Timișoara așa cum o știu eu: frumoasă, misterioasă, bogată.( adresa de instagram a Dianei este :Diana/Timisoara ascunsa)

De început de mai

Gàndește-te că în curând voi împlini 53 de ani
Într-o zi cu soare călător cu nume de rai,
Gândește-te că poate nu voi mai fi,
Sau voi rătăci pe alte vieți sau planete cântând din nai .
De aceea mă așez hotărâtă și fumez țigara pufâind și înjurând ,
Mirându-mă de prima clipă a ovulului fecundat și plăpând, savurând norișorii de fum ce se imprimă în pereți și plămân, plămânul meu stâng mare și nebun.
Gândește-te că ar fi cazul să mă fac blondă, sau să-mi șuvitez părul și sufletul pe alocuri alb,
Să-mi fac o rotondă drăguță în privat.
Sau mă voi aplatiza în ultima celulă sau voi fi nou embrion,
Pus în albastră capsulă și trimis în constelația Orion.
Și-am să cresc în anii ce vin, cu un alt suflet naiv de copil,
Și-or să-mi apară sâni de femeie , de piatră din care vei aprinde prima scânteie,
Și trup ciufut în îmbrățișarea ta, și himenul rupt și supt cu parfum de acadea.
Și am să vă iubesc din nou pe voi iubiții mei avuți ( în alte ore), și apoi în drumul de întoarcere înapoi , am să mă întind pe iarbă și desculț,
Sufletul va alerga în linie dreaptă ,(iubindu-se pe sine de astă dată)în maratonul vieții , nemairatând linia de sosire , vopsită cu iubire, multă iubire!

,,Ești binevenit asemeni florilor din mai” Charles Macklin