Poezia a șaptea de toamnă

Acum s-a desfrunzit mărul
Am uitat de câte ori s-a desfrunzit sau a înfrunzit pentru mine
Anul acesta a a avut cel mai bogat rod
Și parcă o teamă o port
Că va fi ultimul an
Va înflori mereu în sufletul meu
Mereu îi voi căuta lumina aruncată de brațele lui pe pereții sufrageriei
Numai ei știu de câte ori m-am oprit să o mângâi ca pe o bucurie
Așa cum ne mângâiem inimile uneori! S-a desfrunzit și îngerii iernii îl vor împodobi greu cu pene albe
Se va mai rupe o creangă trosnind de ger
Eu să-i mai cer
Să rodească iar?!
Frumusețea lui va rămâne în mine așa cum te port și pe tine rămas în mine în anii dintâi când erai îndrăgostit
Eu să-ți mai cer să fii același
Nu aș mai avea bucuria amintirii despre mine cea plină de vlagă și fără de vergeturi slabă atunci cu grimasele burții lăsate în paragină și uitare acum
Se desfrunzește mărul!
Iarăși?
De câți ani iubito îl avem?

Casa Artelor interior Timișoara România(fotografie realizată în data de 05.11.2021 când a avut loc vernisajul expoziției Sabin Nicolae Dancu realizată cu sprijinul comunității Beta platformă euroregională de colaborare și dialog ) Vă invit s-o vizitați ☺️

Poate în noiembrie…

Azi iubitule îți dau cu împrumut din sufletul meu
Nu mult
Nu fi lacom
Să nu îți pară rău mai târziu
O împrumutură
Dar asemănătoare picăturii chinezești
Ca o sfredelitură sub formă de tortură
Să ajungi să o iubești
Azi împrumut eu de la tine toamnă ploile lungi mărunte descusute dar statornice
Din noiembrie
Ca să pot ninge mai apoi și eu în decembrie
Cu lacrimi de mamă de sfinți
Poate picioarele mele vor însămânța în arătura drumurilor iubirea
Și poate o voi da în timp înapoi sub formă de stea.
Azi vă împrumut puțin rujul meu roșu aprins
Și parfumul meu preferat La Panthere de la Cartier
Poate vi l-am împrumutat și în alte zile
Poate chiar ieri
Le-am dat unor tinere libertine
Și eu ce-aș pute lua azi de la voi
De la toamnă
De la trecători
Poate un cuvânt mângâiat de norii subțiri și plecat
În alte vremuri și amintiri
Poate că mi-ați dat și toamna mi-a dat
Și am uitat că în gânduri m-ați luat și apoi m-ați adus înapoi cu tot ce am împrumutat!

Puțin roșu și …parfum de toamnă târziu acasă

Sunt îndrăgostită

Sunt îndrăgostită
La vârsta mea? (E o tâmpită!?)
Și eu declar cât pot de tare
Da, sunt îndrăgostită de toamna nevestită,
Caldă cu ploi de primăvară,
Cu galbenul din case crud de caisă,
Cu arbori dezveliți și fără de pudoare,
Cu foșnet scurt de frunze în suflet,
Cu struguri cruzi și cu gutui,
Cu coaptele ludăi dulci amărui,
Cu mersul meu anapoda pe străzi
Lăsându-i toamnei sufletul să mi-l culeagă
Să fie ghindă sau castană pe o creangă,
Să-l mângâie în noapte vântul ei,
Să-l ducă în inimi teleleu, în voi, în tot și nicăieri!

De toamnă sunt îndrăgostită, atât de îndrăgostită
Încât mi-aș da din suflet să rămână și să-mi doarmă
Pe brațe și pe pântec și pe ochi, să fie amorțite secundele în ceață, să vă încălzesc târziu în dimineață,
Să fiu eu somn de drumuri castanii
Și somn cu vise roșii printre vii, să întind cât pot din viața mea , noaptea de toamnă, ca o taină cu stele mici și plumburii, cu îngerii pictați în strană, pe cer cu chipuri de aramă, să fiu eu somn și voi în toamnă arbori vii, să îmbătrâniți plini de iubiri!

Timișoara România(anonim)🍂🍁❤️

(A se citi cuvântul vii ca fiind pluralul substantivului vie)