Mă numesc albastru
Sau mă numesc pe numele cu care mă striga mama sau tatăl meu
Nu are importanță
Atât timp cât eu pot privi cerul și stelele și luna și norii
Care oricum nu știu ce nume am sau poate știu?
Mă numesc verde
Sau mă numesc pe numele cu care mă cheamă iubirea
Dar nu are importanță dacă mă alintă sau urlă de durere sau de teama de a trece pe lângă ea
Atât timp cât eu pot atinge cu tălpile mele iarba verde mușcată de vânt
Și port în gând
Mirosul ei proaspăt secerat tăiat
Ca o rană vie roșie aprinsă din trup
Atâta timp cât pământul acesta nu știe cum mă cheamă sau poate va ști pentru că într-o zi cineva va citi pe pietre: aici doarme…
Mă numesc așa cum scrie în hârtii Elena
Dar n-am exersat numele meu în nici o altă scriere
Nici măcar din curiozitate
Nu știu cum se citește în maghiară japoneză sau limba dharug sau aimara
sau mandarină
Dar nu are importanță pentru că eu îmi închipui că numele meu va fi auzit peste tot
Și atunci pot să mă joc
Spunându-vă că eu sunt aceeași dintotdeauna și mă puteți striga cu orice nume pentru că eu mi l-am ales!