Poezie despre km.0


Toate orasele mari au km 0
Al nostru care ar fi?
Poate brațul stâng și omoplatul
Pântecul roditor în zi
Ochii, ,,gura ce din belșugul inimii grăiește”
Creierul care gândește,
Talpa bătută în cuie,
ADN luat de la mamă
Sau îngerul nostru ce cântă în strană
Și ne îmbracă în lumină.
Km 0 al meu știu sigur că e iubirea
Ea mă ridică
Ea mă face mică
Și mă modelează în scară
Pe care tu urci până la stele
Curios să afli dacă ele au km 0
Iar pe podeaua lor pavată cu mozaic, tu ești atăt de mic, stând în genunchi pe punctul lor fragil și,
Când acest punct de iubire se va roti, se va axa în rotația universală a sa,
eu voi fi bărbatul tău
Iar tu , femeia mea!

Aproape de km 0 al Parisului(Notre-Dame 2020)

De februarie și iubire


Mută-te-n mine iubire,
E bine aici, te voi sluji,
Te voi cânta, te voi ara, te voi îngriji,
Semințe multe îți voi da,
Și apă și pâine.
Mută-te-n mine iubire,
Nu mai căuta loc cu chirie,
Cei mulți și avari îți vor cere simbrie,
Și taleri de aur și arginți,
Pe mine știu că nu ai să mă mai minți,
Te prețuiesc acum mai mult ca niciodată,
Te pun la loc de cinste și în casă,
Și în grădina mea cu flori
Să stai și să visezi până în zori
Și soarele să îți sărute fața.
Fii ca o pasăre, ce-și caută cuib
Și -n zborul ei, e lungul gând
Și timpul îl măsoară-n cer
Cu aripile-ntinse în mister
Și penele ca semne ni le lasă.
Mută-te iubire în mine,
Ești acasă!

De februarie

Sprijinite stau zilele în februarie
Înlățuite cu fiare de ploi sau nea,
Fiecare za a lanțului ce leagă secunda se rupe în iubire și ea,
Se sfarămă în inima mea.
Tânjesc după soare, suspin după mare,
Miros a primăvară,
Miros a pământ ce poartă urme de ciută,
M-aș întinde pe cer ca să alung zilele scurte și slute,
M-aș colora în violet de brândușă,
Cu gulerul galben și gușă,
M-aș încolți într-un măr pădureț cu brațe lungi și pas săltăreț,
Și aș zăvorî iarna la ușă,
Să aștepte până am să prind soarele roz, mare în plasa inimii tale,
Și m-aș încălța cu noile sandale,
Iar pe capul meu mic, neînțelept aș pune pălăria de paie,
Să aștepte iarna,
Și eu să aștept căldura verii ce-mi stăruie în piept!

Tablou realizat de Liana Nicolae

Poezie despre spatele meu

Pe spatele meu,rahitic în tinerețe,
Am purtat cuvinte răzlețe
Adunate , trunchiate,reflexii ale minții de femeie,
De început de femeie.
Semne mi-au rămas de atunci
Între omoplați și vertebre,
Indicatoare tăcute pentru iubiții mei
Care de fiecare dată când mă dezbrăcau
Mă întrebau ,dacă, nu am îmbătrânit prea devreme?
Spatele meu va purta mereu urme de scriere cuneiformă ,
Diformă,prin lume
La muncă,zi de zi , la piață ,
Prin muzee, pe plajă, în viață,spatele meu va purta asemenea lui Atlas urmele de cer și pământ rămase ca niște storuri de mătase trase și roase pe ferestrele timpului și a gândului din voi!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

Într-o zi

Am să fiu într-o zi luză
Cu cap de meduză,
Cu miros de cicoare,
Cu alb de ninsoare,
Cu colțuri de stea și albastrul din ea,
N-am să mai știu nume,
N-am să mai știu sume,
Nici rețete sau diluții,
Enigme sau soluții,
Am să stau cocoțată pe o grămadă de zile,
Și am să culeg numai șoapte de bine,
Am să visez și o să-mi ascund frânturile de os și de vis,
Și o să adorm într-un final într-un abis,
Trezită apoi de luzele noi
Dintr-un alt vis, și o să îngrop trecutul meu copt
Cu brațe de melc și picioare de cerb,
Cu inimi de fluturi,încet să le scuturi,
Cu tălpi de mistreț și timpane de vulpe,
Cu spate de urs cu vertebre cărunte,
Și am să fiu narcisă și mac
Și mereu am să tac, și am să fiu leandrul cu flori roz pierdută în meandrul iubirii din voi într-o zi cu ploi, într-o zi fără ploi…

Tablou realizat de Marian Lupin

Poezie de sfârșit de ianuarie

La sfârșit de ianuarie stropesc secundele cu puțin soare,
Frigul de afară îmi deschide sufletul lâncezit de zăpadă,
Norii aleargă și strigă pe stradă,
Negrul pământului se rotește în axă
Și dorm ascunși în el viermii cruzi de mătase.
Îmi întind ochii lung înspre februarie
Oare
Ne pregătim de iubire?
Irisul meu se întâlnește cu el,
Întâiul ghiocel,
Atât de îngust, atât de sfios,
Cu albul sidefat ca de os,
Cu verdele verde în al său trup.
Parcă rup, la sfârșit de ianuarie, secundele ce întârzie să apară în nou început, în așteptare.
Nările mi se măresc și miros
Miros a primăvară.
Mă bucură, ne bucură primul ei semn
Și-i fac, și-i facem cu mâna iernii ce tremură că pleacă în tandem,iernii ce pleacă spre aurolele boreale, spre sudul cuprins în ocean, cu strigătul norilor în van!

A doua poezie despre părul meu


Părul meu s-a decolorat de soare,
De durerile facerii
În aprilie
În februarie,
De multă tăcere, mută,
Să-l vopsesc cu cenușă
Sau cu răcoare?
Părul meu s-a subțiat
(De parcă aș fi avut vreodată păr bogat)
De atâta plâns,
De atâta pieptănat, zilele,
Să-l tund periuță ,
Sau să-mi fac chelie
Plină de poezie
În noua mea chilie de măicuță?
Părul meu a căzut de tot,
Copt,
Meteorit spulberat în univers
Fără vers,
Obosit de atâta mers pe pământ.
Păsările migratoare au adus sfoară , sărmă ruginită și plumb
Și-au făcut cuib
Pe capul meu lucitor și gol,
Să-mi pun perucă, oare?
Părul meu ia în considerație ,
Cu grație,cele trei variante enumerate mai sus,
Dar descopăr uimită
Că a început să-mi răsară puf!
O fi puf de om,
O fi puf de copil,
Puf de femeie
Sau altfel de puf?
Mă transform
În nor,
Mare,
Zbor,
Râmă,
Lipitoare,
Zână,
Ciocănitoare,
Lună plină,
Sau pom roditor
În grădină,
În prima grădină!

Tablou din colecția proprie, autor anonim

Ultima poezie de iarnă


Iarna se alerga cu câinii,
Prinsă in cureaua de la fusta mea
Și așteptau străinii
Ca să vadă
Când o voi dezbrăca!
Însă eu smerită
Strâng încet cureaua
Și peste fusta strâmtă
Încing o altă fustă
Și încă una, două
De tafta și rouă
Să nu se topească
Și nimeni să nu găsească
Iarna.
Doar tu să o găsești, când îmi dai jos fusta cu buzele reci, în miezul de noapte, al lunii ce vestește primăvara și apoi despuiată de frig, voi alerga cu tine, înspre zilele de iubire preapline, ce sigur vor răsări mâine, să mă aprind, să te prind, să mă încingi, să te sting.

Dejani Munții Făgăraș România (fotografie realizată de Georgiana Elena Popa)

Poezie despre picioare


Îmi privesc picioarele
Crescute în vreme
Bătătorite, cu răni și cu semne, pline
De kilometri bătuți, tociți prin lume.
Un du-te, vin-o
Încoace și încolo,
Autostrăzi tipărite pe hartă
Dar marcate cu artă,
Rupestră,
Precolumbiană,
Romantică,
Gotică
Și urbană.
Stopuri, opriri, semafoare doar în noapte,
Uneori rostite sau șoapte
La câte o poartă,
Centru de spa sau hazna
Sau rătăcită gară prinsă într-o stea.
Îmi privesc picioarele
Sunt nehotărâtă cu ce o să mă încalț?!
Parcă aș lăsa pe asfalt
Saboții albi de spital
Sau pe cei roșii de bal,
Pe cei ce mă strâng,
Pe cei peticiți (dar care au fost cei mai fericiți).
Îmi privesc picioarele
Și mi le scufund
Pe rând, în iubire fierbinte,
Poate or să învețe minte
Să se oprească, (în gând)!
Și-mi pun pantofii cu tocurile cui,(sunt cei mai noi și cei mai buni) și o iau azi,iarăși hai-hui prin viață în iarna albă de gheață, însoțită de pisica neagră!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

Poezie pentru cuvintele din viață

Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!

Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)