Ce ai făcut cu dragostea mea uitată în timp
Azi cerul are culoare de iulie
Caldă
Mai albastră decât irisul copilului meu mare
Cât de mult te-ai împrăștiat în mine
Nisipându-mă pe tot întinsul lumii ăsteia
Plecată la plimbare…
Hei, amintește-ți de prima îmbrățisare refulată undeva …
Până și Alzheimerul poate fi învins prin iubire,fără tristețe, fără hapuri, fără resemnare, scăldându-l în necuprinsul spațiului nostru în amintire, în mare…
Împleticit în iulie
Soarele arde
Vântul mă bate
Și marea îmi prăjește
Sufletul cu artă
În scrum se preface clipa
În val înspumat zbuciumul se duce
Îmi aprind țigara
Ochii mi-i arunc în zarea
Ce-mi aduce liniștea
Până mâine…
Și iar o iau de la capăt
În iulie hoinară
Trupul meu în bronz se toarnă
Cei care mai trăiesc
Își fac bagajele
Și pleacă în vacanță!
Rucsacul meu roșu
Stă aruncat printre stânci
Cete de fete
Cu corp de atlete
Aleargă pe nisipul ud
Oare unde se duc?
Ce n-aș da să fiu una din ele?
Dar sunt pescăruș
Și zbor până sus
Cu gândul meu dus!
Cât m-am tânguit după iubire,
Ca un saxofon ce jeluie a jazz,
Cât am vrut să rămân vârâtă-n tine
Să te transform într-un obez
De atâta fericire să ți se reverse trigliceridele pe șold,
Trunchiul coronarelor să ți se astupe,
Colesterolul rău să mi te facă orb.
Dar tu, mă ții mereu la dietă
Mă înfometezi să nu te mint,
Mă ții încleștat în îmbrățișare
Și-apoi îmi sfâșii carotida ca un lup,
Și nu ai mai chema,
Și nu ai mai striga pe nimeni
Să înfulece din carnea mea
De parcă s-ar termina nopți și zile
Și nu mă mai poți avea!
Scheletic mă plimb și cerșesc în ani
Și mă dizolv în vara incandescentă ca o lavă
Iubesc, iubesc și-mi construiec de tu mă vrei mereu , o nouă aortă și o nouă cavă, îmi spăl culoarea de pe trup , mă mai înalț cu nouă centimetri , mă îngustez în punte și în maxilar, mă înfățișez cu altă minte și alt har, și am să fiu sfioasă și cuminte!
Festivalul de jazz Timișoara 05.07.2021(fotografie realizată de Petru Cojocaru)
Mă strecor lângă trupul tău gol
Lovit de cele 39 de grade de afară
Ignor amețeala lui și deshidratarea,
Transpirația albastră ca marea
Alunecă iubirea mea pe trup
Acum mă știi ca pe o cireașă
Cu gustul roșu și copt
Cu speranța primei înfulecări de mireasă.
Tu mă strivești cu greutatea ta de bărbat,
Revigorat și mahmur de uimire,
Eu mă strecor în suflet și în pat
Încinsă ca un asfalt
Și miros a șoșea neagră de zmoală și fum
În așteptarea ploii din noapte
Și tună
Și bum, bum
Se adună amintiri din veri mai puțin fierbinți cu cireșe mai roșii în noi toți
Și bum, bum
Inima bate
Iar un nebun face proiecte de autostrăzi pe mai departe, iar noi privim năuciți de atâta iubit cum frigiderul dintr-o dată a luat-o razna și gheața dinăuntrul lui se topește și apa rămasă în urma lui , în urma ploii de aseară ne șoptește: o iubește, îl iubești? Oricum nu are importanță iubește, iubește, trăiește!
Pisici întinse pe acoperiș
Uscate de căldură
Stau prinse în toropeala zilei
Bețive,fără băutură.
Și cafeneaua se deșteaptă
În zornăitul alb de ceașcă
Croissantul dă ca să plesnească
Iar pe tejgheaua coaptă
Se brumărește zahărul pe sticlă
Și uite așa uimită
Punând ziarul pe măsuță
Eu te zăresc o clipă.
Îți tremură în inimă țigara
Și fumul în rotocoale se destramă,
Se agață în pernele rotunde
De pe băncuțe și scaunele goale
Și scrumul cade peste tine
Și fierbe-n dimineți cafeaua
Iar eu mă încolăcesc pe vine
Și cred că m-a lovit damblaua
Îmi ard rărunchii, ochii verzi
Iar tu te faci că nu mă vezi
Strivind țigara în cerul gurii.
M-aș apuca și să fumez
M-aș apuca de tot ce-ai cere
Dacă ai vrea pentru o secundă
Să-ți stau în poală și să-ți fiu muiere.
Dar nu,tu, te ridici și pleci
Sorbind o ultimă înghițitură
Lăsând caimacul să rămână
Pe gleznă,
Pe obraz,pe gură,
Întinse stau pisicile pe acoperiș
Întinsă stau și eu , uscată
În toropeala zilei ce a trecut
Sperând să te mai văd o dată!
Sf. Petru
E bărbatul din casă
Bărbatul pe care-l punem la masă
Îi turnăm supa fierbinte în farfurie
Și borșul acru de fasole,
Sf. Petru ,
E meșterul Manole
Care zidește biserica
Jertfind iubirea pură
E bărbatul care ne trădează
Ne înșală,
De trei ori în noapte
De trei ori în zi
Ceasuri peste vreme
Ceasuri reci, pustii
Dar socoate în fapte și în temelie
Grija ce ne-o poartă
Și ce o să fie
El înalță în timpuri și în ani
În credință oarbă
Vorbe măsurate
Și tot el ne iartă și se tot socoate
Dacă până în urmă
Vom fi buni în toate
Vom clădi în ceruri
Vom înseta pustiul
Sau îi vom da roade.
Sf. Petru e bărbatul din casă
Care ne încălzește patul,trupul și sufletul
Care plătește facturile
Care plănuiește vacanțele
Care ne mai cumpără din când în când flori
Sau se târguie pentru un parfum sau un colier de perle
Sfântul Petru e cel care ne spune mereu
Eu sunt aici tot timpul, nu plec
Chiar dacă te -am trădat
Chiar dacă m-ai iertat
Știi că te iubesc și te voi iubi mereu
De trei ori mai mult
De trei ori , ori trei
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Parcă și mama mea a murit acum șapte ani
Și urmează din nou să moară
Parcă pomana de azi cu grâu fiert și boțit
Ne ajunge la toți cei de acasă de mâncare.
O săptămână am albit oasele ei din nou în minte
Spălate cu var alb și amar depănând amintiri zăcute în lobul temporal sau în dinte.
Parcă nu mai simt de atâta reînviere mâna ta strecurată și topită pe coapsa mea (femeie dorită)
Mângâindu-mi firișoarele de păr ițite după epilarea cu fenomenalul aparat luat la reduceri de pe un site
Parcă mă doare
Și mă scufund încet, încet în tine sau în mare (mi-e dor de ea, sau de tine, sau de mama, sau copilărie)
Parcă nu se întâmplă nimic nou
Nici canicula de afară nu are altă culoare
Altă ,,vară la mal”
Cu aceleași imagini în calendar
Undeva timpul s-a prins în eșarfa cu motive roz, de mătase aruncată în poduri de case
Printre păianjeni și sărutări trișate , strânse sau răsfirate
Și noi
Iubim din nou, parcă nu se întâmplă nimic nou sau totul are ecou: Tuuuuuuu….Euuuuuuuu
Mă strecor lângă trupul tău gol,
Ignor amețeala lui
Trupul meu lovit de cele 39 de grade de afară
În seară
Se întinde lăngă tine cu sfială.
Mă știi de abia acum
Ca pe o cireașă mă adun și tu mă strivești
Și privești
Roșul meu copt
Și totuși mai pot
Iubi
Sâmburele ciudat cu gust de Amarena
Se sfarmă
Pentru că de-abia acum m-a ajuns canicula
M-a ajuns dragostea
Și frigiderul a luat-o razna (l-am cumpărat în rate, acum 18 ani) și tu mă întinzi pe spate
Și misterul dintre noi se amestecă cu stropii de transpirație moale
Și eu miros acum a șosele asfaltate,cu negru de zmoală și fum
Așteptând să vină ploaia
În noapte….și tună , bum, bum, inima mea, amețită, mahmură ar bea din inima ta, ar sta sprijinită pe ea cu tot cu cele 39 de grade Celsius de afară…inima mea e acum iarăși vară.
Se încing Sânzienele
În dimineață
În lanurile coapte și zdrobite de rod
Oare pot,
Să fiu drăgaica
Care joacă nebună
Îmbrăcată în alb ca o mireasă
Pe cap purtând din spice de grâu, cunună,
Sau numai el , soarele, pe cer
Stă în loc la amiază
Și trează
Inima ca un nor stingher
Nechează
Alergând în galop.
Trupul meu de drăgaică
Aprins în văpaia de galben
A pământului
Binecuvântează,
De belșug e plin sufletul
Neschimbat, neluat, neîntinat, când dansez, când te aștept…
Azi, m-aș logodi din nou
Cu soarele fecior,într-un solstițiu nou,
Căci el îmi stă doar azi,pe geană și pridvor cu inimi de roze sângerii, cu glasuri și cu dor.
Cu flori de tei și nuc
Mi l-aș lega de trup
Și m-aș spăla cu rouă,
Să fiu mereu ca nouă
Și l-aș purta pe râu
Și l-aș lega pe pântec,
L-aș zăvorî în suflet cu slovă și cu cântec.
M-aș îmbrăca în alb
Să-mi fie numai cald
Și aș prinde vara în păr cu ramuri de pelin,
Ca dorul ce mă arde
Să pot să mi-l alin.
Azi, m-aș logodi din nou cu soarele fecior, l-aș face călușar, să joace doar pe jar,
Să joace de nebun, că el e atât de bun,
Să joace doar pe cer,
Să strălucească ,și să mă iubească!
Lazăr Elena 