De n-ar fi inima,
Nu ai fi tu.
De ar înceta ea să bată doar pentru o secundă nătângă și toantă ce e,
Ai înceta și tu să urli la stele,la cer și la flori și …
Nu ai fi tu.
De aceea rog inimile toate să bată ritmat și cuminte,
Sinusal să curgă în tihnă
Și tihna,sufletul tău să-l cuprindă,
Să nu uiți că tu știi să dai vindecare și cerului și stelelor și liliacului copt
Că porți alinare cum își poartă mamele copiii în suflet
Și cum și eu mi-i port
Și poate că inima aceasta mereu învață de la tine că lumina ce stă în ea e vocala cu care în lume rostim mereu, numai da,
Iar tu cel care o asculți cu totul,
Nu o atingi cu mâinile
O convingi și-i spui :
Mai stai inimă , nu pleca!
Și clipele nu știu și noi de asemenea nu știm,
Dacă tu vindeci inima sau ea te învață pe tine
Cum să ții ritmul mai departe,
Iar acum dimineața când lumina se scaldă și intră în saloane ca o promisiune
Toate inimile îți seamănă puțin
Pentru că tu le spui întotdeauna să nu renunțe.
Pentru că tu strigi tot timpul
Rămâi!