Poezia a doua de toamnă

Cât de mult te ascundeam în vară
Să te ardă soarele, să-ți fie bine,
Acum, mă simt năucită în toamna ce vine
Și caut străzi cu nume de destinații exotice și exclusiviste,
Cu aere desprinse din reviste,
Aruba, Argentina, Creta, Cuba.
Și știu că-ți tremură inima,
Știu că-ți tremură inima
Asemenea frunzei desprinsă de trupul copacului
Se tânguie el, că a rămas fără păsări
Fără cuiburi de păsări
Fără verdele aromat și roșul crud și înspumat al fructelor,
Cade doar un măr
Pârguit, stingher,
Tremură inima ta de dorința păcatului,
Mușcă cu patimă inima ta din inima mea
Fă-ți pomană și dă ce rămâne din vară săracului
Care așteaptă pe strada cu case înghesuite, ceruite, năpârlite de atâta viață
Renovate cu gust amar, cu alb murdar de var
Fără de culoare, fără de soare.
Cât de mult ne vom ascunde acum între zidurile lor crăpate
Când vine toamna cu zilele ciudate
Cât de mult mă voi ascunde în tine
Și nu voi mai tremura!

Bara , județul Timiș

Prima poezie de toamnă

O, Doamne
Parcă eram cu iubirea în brațe în vară, strângând-o atât de tare
Să nu mi se strecoare
Ca o hoață în soare
Și azi m-am trezit
În dimineață
Într-o nouă toamnă.
Ar trebui să mă încalț
Să dau o tură la piață,
La piața de îngeri,
Unul din ei sigur plânge
Și stă înghesuit printre mesele ticsite de roade
Și socoate
Câte mere,
Câte pere,
Câte prune și alune
Îmi voi pune în sacoșă…
Poate voi strecura și o brioșă
Pentru omul iubit de acasă
Și un morcov cu tiv de mătase,
Pentru omul de zăpadă
Ce-l port peste tot
Ca un netot mereu îndrăgostit de iubire,îndrăgostit și de prima zi de toamnă și poate spre târziu când păsările călătoare se duc în pustiu, îl va convinge pe îngerul care plânge că toamna totuși nu doare, atât de mult!

De Sântă Mărie

De azi parcă se apropie mai mult toamna
În vecernia ceasului de seară, cu miros de fagure aurit și sfială,
Printre aracii dulci de vie și prunii doldora de must,
Coboară primul tulnic ce vestește o vară caldă în apus
Și sufletul îmi pare dus
Printre năvalnic, trandafirii înroșiți și floarea albă a iasomiei
Și parcă pare, că are atâtea de spus
Și mă îmbie, mă învie
Să prind cu cele cinci degete ale mâinii stângi
Ziua de azi în inimi
Și s-o duc
În închinare, să o adorm,
S-o spovedesc sau să mi-o dau plocon
De Sântă Mărie!

Zugspitze 2962 metri Germania( fotografie realizată de Dorina Bender)

Pentru Hazel

La Roma
Voi pleca într-o duminică din nou
Să ascult liturghia în biserica San Giovanni dei Fiorentini
Să pot culege spinii din sufletul meu
Împreuna cu pelerinii
Și câinii,
Noi să cântăm imnuri și să aducem slavă
Iar ei, câinii să vadă,
Stănd lungiți în amvon
Somnoroși și fericiți
Raiul care ar aștepta
Să fim îngropați împreună cu oasele lor
Înfășurați
În giulgiu de iarbă
Și frunze de toamnă.
Alergănd mereu în iertare și iubire
Printre îngerii noștri și ai lor!

Fotografie realizată de Lara Nuțu

Sfârșit de noiembrie

Zborul primului și ultimului arhanghel
Coborât din cer
Stingher,mă înalță și-mi șoptește că iarna se apropie,
Iarnă de ger,
Și văd cum cetele de îngeri își scutură penele,
Să cadă peste noi fulgii de zăpadă din inimile lor,
Așteptănd uimite înghețul sufletului nostru
Sau îngenunchierea în cele din urmă,
În iubire.
În noiembrie chem temătoare,
Vânturile din nord,
Să ne împrăștie sentimentele de singurătate,de răutate,și frustarea,
Să ne ajungă zborul primului și ultimului arhanghel,
Ce ne aduce crinii de iarnă albă
Să ne împodobim zilele, nopțile,
Filele vieții noastre în sfârșitul acestei toamne,
Cuprinsă de ghețarii ce plutesc în derivă,
În inversarea polilor,
A ploilor,
A sudului fără rod ce îl pun zălog,
Cuvintelor.

Fotografie realizată de Alexandra Dănescu

Poezie despre inima cuprinsă de frig


Mi-e atât de frig,
Încât, inima mea tremură speriată,
Ai lăsat-o afară în toamna despuiată și -n ploaie,
Numărând secundele ce foșnesc
Și se înlănțuie în zborul rândunelelor,
Rapid, cu bătăi neregulate din aripi,
Agitate, neliniștite,
Iubesc.
Inima mea se fibrilează de la atâta frig,
Aprinde focul din trupul tău
Și încălzește-o,
Păzește-o,
Să nu piară în timp.

Scoția, 2019

Noiembrie de ploi și iubire în Amsterdam


Rătăciți in ploaia din Amsterdam
Asteptăm să înflorească laleaua
De un roșu aprins
De sânge, clocotit,
Nestins,
Savurăm prăjiturele
Mititele,
Cu arome de cocaină,
Pudrate din belsug
Cu zahăr brun de trestie
Uitate in ploaia din Amsterdam.
Bărbați grăbiți mă înghiontesc
Trupul meu nu -i ademenește,
Miroase a vară.
Surprinsă rămân
Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă
Astupată cu ceară.
De aceea el îmi zâmbește
Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele,
Roțile de cașcaval
Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh.
De dragoste,de multă dragoste
I-aș reteza și lui urechea
Să rămână și el neuitat
Și rătăcit în ploaia din Amsterdam
Câte un pic …
Plouă acum cu sufletul curat…
Vezi și tu?

Fotografie realizată de Andrada Pătruca

Iubitul nostru, Noiembrie


Astăzi toamna m-a întrebat de tine,
Ce faci?
Dacă-ți este bine
Sau te înmoaie ploile ei din amiază,
Dacă te înnoptează luna gălbuie din tei,
Dacă te ceartă aripi de frunze
Dacă ceața te mai ajunge și acoperă urma pașilor tăi,
Dacă vântul te strănge în brațe,
Dacă de toamnă ți-e cald sau ți-e frig,
Sau eu te mai uit sau te mint?
Astăzi i-am spus toamnei că ești bine,
Că încă mai ești îndrăgostit de mine,
Că încă mă mai străngi în brațe, mă ții pe genunchi, mă săruți,
Mă ierți, mă alinți, mă privești,
Mă asculți,
Mă aduni în inima ta și o acoperi cu vânt, ploi și frunze,
Și stele!
Astăzi alerg printe ele
Numărând distanțe și zile
Pitite în casele orașului meu, roșu de iubire.

Pictură realizată de Maria Onica

Noiembrie

Noiembrie are ochii de plută,
Cu ochii lui , el ne sărută,
Noiembrie are plete de ploi,
Ne mângâie în taină și ne dă fiori,
Noiembrie are mâinile umede de ceață,
Ni le răsfiră încet pe față,
Noiembrie are genunchii îndoiți de artrită,
Ne îmbrățișează strâns în pripă,
Noiembrie are umerii cu nori
Ne închide în casă, suntem doi,
Noiembrie are tălpile pline de noroi,
Și ne dezbracă , suntem goi,
Noiembrie își pune mască gri pe gură,
Și ne iubește cu măsură,
Noiembrie are inima de frunze,
Ne înlănțuie și ne ajunge
De eu mă fac , și tu te faci
Pe străzi, în galbenii copaci!

Fotografie realizatà de Gabriela Mitrescu

Onomastică

Tu , nu ar trebui să fii bărbatul perfect pentru mine,
M-aș plictisi,
Și ar rămâne plictiseala agățată în zi,
Ca urma de ruj de pe gulerul cămășii tale.
Tu nu ar trebui să porți sandale, dacă nu îți place,
Aș rămâne uimită dacă ai face-o,
Și ar rămâne uimirea împleticită ca și mersul tău pe dale.
Tu nu ar trebui să -ți aranjezi părul din barbă,
Lasă-l așa zgribulit, chiar dacă nu se mai poartă,
Aș rămâne pustie cu firele tale cărunte în poartă,
Singură așteptând anii de ieri.
Tu nu ar trebui să-ți pensezi sprâncenele
Căzute stufoase pe pleoapa dreaptă și stângă,
Aș rămâne cu ele în mână ,
Smulse , nătângă,aș începe să zbier,
Și ar chema vecinii ambulanța pentru ,,Văcărescu”.
Știi tu, nu ar trebui să te numești Ionescu, Popescu, Grigorescu,
Îmi place ,,ți “ din terminația numelui tău,
Aș rima acest ,,ți “ cu verbele a privi, a iubi,
Și ar rămâne iubirea și privirea mea, surprinsă total,
Evidențiată într-un titlu din ziarul local,
Alaturi de invitația de bal,
Sau reclama pentru noul mall,
Sau reclama pentru Pall Mall,
Și nimeni n-ar știi atunci
Că eu te iubesc, pentru că tu ești tu!

Când noi doi umblam prin lume Kairouan , Tunisia