Nu pot să mă opresc din alergatul acesta spontan în primăvară
Adrenalina atinge nivelul maxim când mă întind
Să cuprind bobocii pocniți albi și timizi de floare
Iar tu cu toată inima ta mă săruți pe vârful picioarelor
Și atunci ca să nu mă mai înspăimânți cu atâta dragoste
Pornesc într-o cursă nebună de mii de km spre lună
Să văd dacă poți ține pasul cu mine
Să nu plângi dar să nu plângi
Dacă te vei număra printre învinși
Eu oricum sunt prima de data asta!
Eu trăiesc după cum îmi spune inima
Iar inima mea nu este perfectă
De-a lungul vieții am încercat să mulțumesc oameni care credeam eu că au o inimă ca a mea
Mult mai târziu am constatat că fiecare inimă are ritmul ei
Și nici măcar inimile fetelor mele nu seamănă cu a mea pentru că au luat și din inimile taților lor
De aceea nu mi-a ieșit nimic bine în viață
Nu am fost o mamă perfectă nu am fost o soție perfectă o iubită prietenă vecină tovarășă sau colegă perfectă
Nu am fost nimic din toate acestea
Nu am reușit nici măcar pe jumătate
Și aici îi las pe alții să o spună pe ,, bună dreptate”
Poate orânduială lor e mult mai potrivită
Eu am fost de mult etichetată!
Dar știu că inima mea bate în zilele acestei primăveri bucurându-se de soarele blând și timid
Bate puternic și avid
Sinceră și răsfățată
Deschizându-și aripile în inocența tulpinilor verzi
Doar îngerul meu știe cum înflorește mereu iubirea în sufletul meu
O vezi? Crește rotundă și dolofană printre scaieți și nu aștept și să nu te aștepți că va avea vreo altă formă sau ritm vreodată!
Poetul cântă femeia
O pune pe un piedestal de pe care ea nu are voie să coboare
E desculță
Numai așa știe să treacă prin zile
Iubitul dezmiardă femeia și îi promite câte Doamne îi mai promite
În orele în care ea îl iubește
și știe că nu va respecta decât zece la sută din spuse
Pentru că într-o zi ea îl va părăsi
Pentru a iubi din nou
Soția poartă verighete până și pe degetele de la picioare
Atât de sigilată e cu aur argint sau platină
Unora le place unele din soții sunt mulțumite chiar fericite
Se simt atât de împlinite cu casa mașina aspiratorul robot de la miele hair-stilistul cel mai scump
vacanțele în Bali sau Seychelles
Încât nimic nu mai cer
E de ajuns au chiar totul
Eu încă mai cânt mai caut iubirea și nu am curajul să o pornesc desculță prin lume
Merg la frizerul din cartier și încă mai cer vrute și nevrute
Pentru că sunt atât de îndrăgostită
Încât plutesc în nopțile din martie
Și aștept să înflorească albul în mine ca o mireasă!
Mă cuprinde albastrul ploilor desprinse din pupila ta imensă,
Ochii, tu, iubitul meu
Să nu-i închizi niciodată,
Lumea mea n-ar exista într-un deșert de piatră arsă,
Îți așez dragostea pe pieptul tău în stânga să-ți simt ritmul,mișcarea,mirarea,
C1 e primul electrod roșu cu nod
Îmi arată tristețea din dimineți
Atunci când ești singur,când nu mă vezi,
C2,iubirea dintre noi,
C3 arată o mică denivelare,
eu te întreb,mă mai vrei,știu că iubirea mea doare,
C4 se amplifică și el,tembelul tembel,
C5 arată modificări
O fi de azi, o fi de ieri
Când nu ne-am mai ținut în brațe,
C6 putem scrie o dizertație
Despre ce este, a fost sau poate va fi
În noapte, în zi…
Să nu închizi ochii iubitul meu niciodată,
Verdele din ei îmi arată
Cum pocnesc artere din care răsar mlădițe crude cu muguri roșii
De primule și iriși și brândușe,
Lujeri de camelii și azalee,
Lalele cu galben bătute cu miros de femeie,
Zbor de fluturi,
Țârâit de larve de greieri,
De bondari
De mistere, aceleași mistere de primăvară eterne, efemere!
Sunt sigură că femeile au un paradis
Unde se duc singure după ce mor
Și de ce nu ar fi astfel
Dacă în această viață suntem supusele bărbaților( unele dintre noi)
Pe mine mă revoltă această supunere …uneori
Măcar când murim să avem doar un paradis al nostru în care să ne plimbăm minunate cu flori la gât și pe sânii mici și obraznici cu gust de pubertate
Așa ca în ,,Primăvara” lui Botticelli
Să fim toate zeița Flora
să ne izvorască flori din inimă nu din gură
Să știe toți cât de mult am iubit
Cu inima noastră mare de flori
În care am ascuns vise speranță lacrimi de tristețe sau bucurie îngeri culori…
Ziua ea e mereu cu mine
Noaptea mi-o ține trează cu gândurile
Cu angoasele iubirile speranțele care fac parte din viața ei
Uneori îmi cuprinde inima toată
Se îmbarcă pe ea ca pe un vas de croazieră și mă poartă peste tot
Îmi arată cum îi strălucesc ochii în soare
Părul blond castaniu cu miros de cicoare alintat de vânt
Îi privesc picioarele cu degetele răsfirate pe pământ
Și știu că o vor duce peste tot
Cu mâinile mai avem de lucrat
Trebuie dată forma perfectă pentru zburat
Îmi cuprinde mereu inima toată
Eu o mai cert așa cum se ceartă
Blând răzând
Lasă-i loc și Ioanei
Uite facem o înțelegere
Ție azi îți dau atriile
Mâine vei avea ventriculele
Și o luăm în fiecare zi de la capăt
Să nu vă supărați
E loc pentru amândouă
Puteți să-mi inversați și plămânii sau ce vă place vouă
E ca-ntr-un joc în care ne vedem ne găsim una pe cealaltă
În care ne copiem
Și nu mai știm ce am împrumutat sau ce ne-am lăsat una celeilalte
În mod sigur
Mulți multe spun că ți-am dăruit zâmbetul
Sau poate eu l-am moștenit de la tine?
E de bine
Când suntem noi două nu poate fi nimeni trist
De aceea tu trebuie să te strădui să râzi tot timpul din lume
Și ochii să nu-ți fie niciodată plânși copilul meu!
Te-aș îmbrățișa tot timpul meu
Dar reumaticele oase se scutură agonic
Maree de spasme,
Ți-aș spune tot timpul din lume
Te iubesc
Dar celulele mele nervoase au devenit fricoase
Și s-au ascuns într-o tăcere
De nepătruns,
Te-aș privi toate zilele și nopțile
Cum trăiești cu mine
Cea care nu mai știu
Nici un limbaj al iubirii
Și totuși tu nu mă abandonezi,
Nici nu donezi altcuiva
Memoria mea,
Te bucură când vezi cum răsar mlădițe verzi și albastre
Din mine
Chiar dacă eu dispar!
Există iubiri mai mari decât iubirile pe care le trăim unii dintre noi
Există tăceri asemenea tăcerilor pe care le ascundem și nu le putem scoate la lumină
Există zile în care tânjim după îmbrățișări
Și nopți în care nu știu ce m-aș face fără tine
Există firele albe pe creasta ta îngustată de mângâiere și pe care timpul nu le mai poate colora
Există un singur braț
Pe care tu îl ridici
Ca să îndepărtezi umbrele reci ce mă înconjoară uneori
Dar există o singură inimă care bate încă sinusal atât de curat
Departe și totodată aproape
Și știu că ea își va opri existența atunci când unul din noi nu va mai fi!
Azi noapte intenționat am lăsat ușa grea de mahon vopsită în gri înecăcios
Deschisă,
Larg deschisă
Și am presărat pe podele pene de îngeri și pene de flori
Și eu stau
lacomă, întinsă
Dar m-ai ocolit și penele alb-roșii le-ai strivit.
Nu e timp de tăvăleală!
E frig,e beznă afară
E jale în alte țări, în țară
Se trezesc țânțarii din somn,
Cresc răuri, se deplasează pământuri ,
Urcă prețul la pâine,
Mâine,
Femeie ai îmbătrânit degeaba pe lume?!
Tot ce ai adunat în viață nu ne rămâne!
Păi tocmai de-aia te aștept încâlcită, supusă și moale
Poate oi fi dorită,
Se surpă case,huruie vântul,
Se duce ziua odată cu gândul,
Mai bine rămâi să jumulim de penele bătrâne îngeri,
Le cresc în neștire, le îngreuie zborul,
Îl vezi pe al meu,
Plânge!
1 noaptea mă trezesc și mă întreb ce am făcut acum zece ani la aceeași oră,
Nu-mi amintesc.
2 noaptea,bizară oră pentru a opri uscătorul de rufe noua achiziție, pentru noua perioadă de tranziție,
Zgomot grotesc,
3 noaptea, e frig afară, o umezeală, stupoare,vise,îngeri somnambuli
Pe drum rătăcesc,
Eu îl iau pe al meu și încă o dată îl înveselesc,
Să nu răcești îngere, să nu răcești!
4 noaptea, se opresc inimi în mersul lor aritmic,
Pedale de defibrilator,
Nu știu toropită de oboseală
Câți jouli, unde să apăs
Sau o dau la nimereală,
Palme încărcate de adrenalină,
Salvate vieți,
O Doamne !
Cine-i de vină?
O inimă pornește în căutare
Îi scurm mersul spre lumină
Și o aduc în soare,
5 dimineața,răsărit superb,acerb,
Se arată în largul mărilor,
Nostalgii de vară,
De dor de steaua polară
Să-mi arate cărarea de a aduce înapoi
Secunde neprețuite în noi,
6,e 6,e 6,mă ghemui în tine,
E bine iubire,e bine,
Îngerul meu e treaz și bea un espresso, sătul de priveghere, mă privește,
Alintă-mă în zi
Și mă iubește!
O nouă noapte însă se arată
Gonește-o!
Lazăr Elena 