Poezie pentru cuvintele din viață

Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!

Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)

Poezie despre noi femeile

Câți ani a așteptat Penelopa
Sufletul ei de singurătate a cântat,
Bărbatul ei rătăcit uitase
Cum e să doarmă într-un pat!
Ce o fi fost în mintea,
În trupul
În casa ei
Ea , cea mai supusă și înțeleaptă dintre femei
N-a mărturisit niciodată.
Când ne unim viețile
Noi femeile ar trebui să spunem în loc de clasicul ,,Da”
Voi fi Penelopa.
Ei , bărbații sunt oricum ,
asemenea lui Ulyse
Poartă războaie
Rătăcesc în zile
Iubesc în nopți neuitate și neștiute de nimeni
Homerici și blânzi în vise.
Așa ne-a fost dat
Așa ne-au fost scrise
De către Penelopa
În Ithaca,dar pare-se că noi inocentele, suavele, minunatele, grațioasele, roabele iubirii am uitat.

Ithaca 2015

Poezie pentru femeile frumoase din viața mea

Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață,
Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață,
Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici,
Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală
Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii,
Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii,
În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat,
De sub pat,
Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate,
Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț,
Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare.
Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea
Sau au căpătat azuriul serii,
Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea,
Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate,
Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne)
Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi,
Cu gunoiul din viață și zâmbim,
Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim,
Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi,
Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat,
Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele),
Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!

Tablou realizat de Elizabeth Dempster(Fillette au chapeau)

Poezie de iubire

Mă uit la firele tale de păr,cărunte
Ce mi se strecoară în trup
Unde se duc ?
Și oasele tale, îmbătrânite acum de trudă
Parcă rup
Timpul
Doar în iarnă.
În care veac
Ai uitat sărutul,rostit cu
Cu patimă,pe inimă,
Acum nu-mi rămâne
Decât să adun vreascuri de foc
Oasele tale lemne și semne
Care stau pe loc.
Știu ce vom face de acum încolo,
Vom călători și vom căuta verile care au trecut atât de repede,
Și-ți voi pune puțină iarbă pe la tâmple,puțină iubire
Doar tu să rămâi lângă mine
Cuminte,până puțin am să mă joc cu ziua ta
Și cu a mea,
Monopoly
Zaruri,
Nu te supăra frate,
Domino,
Șah…mat.
Hei , deja ai plecat?

Fotografie realizată de Elena Petrica (Stațiunea Semenic)

Sorcova anului 2021

Să iubiți, să fiți iubiți
Oameni frumoși cu inimi roz întoarse cu susul în jos,
Inimi pavate pe cărări și asfalt,
Inimi care în bucurie bat asemenea clopotelor de la biserici vestind noul an în calendar,
Să înmuguriți precum laurii în dulceața soarelui,
Să înfloriți precum trandafirii din grădina edenului,
Să creșteți, să vă trăiți secundele curat, neînjurați, neblestemați, nedamnați, neînconjurați de reguli și precepte,
Și mai ales să zâmbiți, zâmbetul vostru să lumineze pământul, gândurile voastre să fie ca vântul și vorbele înțelepte să rodească și-n stânca aridă,
Dar mai ales în tot și-n toate frumosul și trăinicia să vă cuprindă,
Nici boli, viruși, nici bacterii, nici mucegaiul să nu vă atingă,
Să vă cânte în viață mierla, ciocârlia, buhaiul, vioara lui Enescu și naiul, lui Gheorghe Zamfir,
Să vă înnălțați ca și coloana lui Brâncuși în zilele voastre infinite cât mai sus,
Să îmi trăiți magic și sfânt,
Să vă știu mereu pe acest pământ!

La muuuulți ani 2021!

Urare de Anul Nou

Ce aștept eu, ce așteptați voi de la 2021?
Aștept bine, așteptați numai bine,
Aștept, așteptați să vină
Zile cu soare, zile senine
Cu ploi albastre și roz
Cu luni albe răspândite printre astre purtând numele noastre,
Terase cu flori și privighetori,
Cafeaua aburind printre ele, clinchet de pahare cu vin
Sau halbe cu bere, și vorbe rostite , strângeri de mână în stele.
Îmbrățișări multe, săruturi nenumărate, zâmbete, sănătate,
Prietenii alături de noi,iubiri căutate sau regăsite printre nori.
Aștept și așteptați să avem alți ochi,feriți de deochi de frumoși și buni ce suntem cu care să ne privim noua casă
Cu brazi și ienupări oglindiți în fereastră
Noul motor,
Noua mașină , un Ferrari de lux sau un Volvo de dus și plimbat în munții Retezat,
Un copil nenăscut sau născut, adoptat,cu suflet de Marie curat,
Un cățeluș sau o pisicuță cu blană de urs sau de pluș,
O croazieră sau o vacanță de vis,o licență de scris, un majorat de sărbătorit, un nou job, sau o nouă promovare,
Muuult binemeritata pensionare,
Un iubit sau o iubită, o liniște de nedescris într-o clipă.
Multe aștept și așteptați,
Dar,să-i spunem anului 2020 ,că nu-l uitați
Că am învățat să ne cunoaștem mai bine,
Că unii dintre noi am devenit îngeri de suspine,
Îngeri albi pe pământ
Că scriem poezii, basme pentru copii, că așternem pe pânză imagini de vis sau zmee de hârtie,
Că am crescut măreț și cumsecade în înalt,
Că am știut la bine,și mai ales la greu,să fim împreună
Și vom rămăne în 2021, la fel, iubind mereu!

La muuuuulți ani!

,,Revoluția de la Timișoara”azi la Timișoara mâine în toată țara


Tineri
Liberi
Îndrăzneală
Să ceară
Au vrut n-au știut
Gloanțe
Tăcere
Durere
Strângeri de mână
Să apună
Comunism
Bis
Abis
Vis
Pentru totdeauna
Să piară
Să moară
Urne rotunde
Albe
De ceară
Plânsete de mamă
Iarnă
Clopote
Catedrală
Piață
Victorie
Urlete
Paiață
Gemete
Vaiete

16
17
18
19
Armată
Și fraieri
Copii
Fără tați
Legați
Uciși
Sfâșiați
Tineri
Liberi
Generații
Damnați
Oase strivite
Cruci înnegrite
Lacrimi
-Să taci!
Urme lăsate
Uitate
Minciună
Adevăr
Crăciun
Carne de tun
Galbenul fum
Rotocoale
Viețile goale
Aduni
Revoluții
Soluții
Drum bun
Gloată!
Cinste
Onoare
Cine mai moare
Acum?
Crizanteme
Trandafiri
Steaguri
Coroane
Ură
Lacrimi
Ne rămân
Averi
Nicovală
Ciocane
Președinți
Baroni
Securiști
Și sudalme
Aplauze
Ovații
Donații
Lumea din urmă
Și cea viitoare
Treizeci și câți ani
De lupte,
Speranță
Și soare
România cea mare
Trăiască
Trăiască
Trăiască!

Victorie

Poezie pentru o viață

Când îți pui inima adusă în decembrie de sufletul mamei rămas în Godinești,
Când îi spui inimii tale să asculte inimi, să iubească, să iubești
Când îmbraci cu zile nedormite inimi bolnave, fulguite, ceruite cu ceară și roșu de primăvară,
Când îi șoptești inimii psalmi și rugi, spovedanii liturghice și cruci,
Când păzești inimi, când le croiești, când le șoptești, le scrii poezii,
Când învii și le oblojești și sunt sute și mii,
Noi îi spunem inimii tale
Să se împodobească cu stele și pace, cu îmbrățișări, amintiri și busuioace,
Cu strângeri de vise, pentru anii ce vin
Pentru tot, pentru cerul albastru, cuvinte, mulțumiri, taine sfinte, îngeri și oameni senini,
Inimii tale îi spunem,
Să rămână tânără și neprețuită,
Trăind mereu, neîncetat, clipă de clipă!

Oameni de zăpadă

Tablou realizat de Ramona-Maria Ciuca. 10.12.2020
Ramona-Maria Ciuca,
Iubesc joaca, iubesc să trăiesc, iubesc arta și natura.
Pictatul pentru mine e locul în care timpul si spațiul nu mai există, decât emoții, culoare și pasiune.
Locul în care mă simt atât de liberă unde nu există compromis și nimic nepotrivit.
În curând o să apar într-o revistă internațională (Madrid, luna martie). Am onoarea de a fi singura româncă și a-mi reprezenta țara.
Am 33 de ani si jocul continuă.

Să fim azi doar oameni de zăpadă,
Să stăm nestingheriți, cuminți pe stradă,
Pe alei, printre copacii despuiați și goi,
Cu ochii negri de tăciune,
Pe cap să ni se pună oale ciuruite și bătrâne,
Și șaluri roase de molii cenușii
De mâini fierbinți și albe de copii.
Și gândurile noastre să cuprindă
Golul din viață și de gheață ca-ntr-o ghindă,
Să uităm de taxe, de promisiuni, facturi omise,
Să stăm cuprinși de vise, înțepeniți și fără mâini
Doar să privim la stele și minuni,
Să nu mai alergăm cu măștile pe gură
Făcând cumpărături fără măsură,
Să așteptăm ca soarele să vină,
Să ne sărute, să ne aline,
Să ne topim încet, încet în taină,
Tăcuți și singuri fără spaimă,
În picuri roz de nori purtați în vânt,
Noi, oameni de zăpadă pe pământ,
Și-n urmă să rămână
Inimile noastre roșii împreună,
Pe stradă, cuminți , nestingherite printre copacii despuiați și goi,
Mâine când iarna noastră doar va ninge
Iubiri și șoapte și culori!

Sunt Everest

Fotografie realizată de Călin Leucuța

Am fost plecată multe zile într-o țară
Țara bolnavilor de covid,
Țară cu soare arid,
Și cer fără stele,
Credeam că eu sunt singura stea printre stele,
În țara aceea, noi umblam rătăciți cu plămânii sufocați
Fără oxigen,
Cu plămâni pozitivi care gem,
Cu plămâni care cer
Care cer într-una și nu primesc răspuns,
Spuneam că uneori mi-e de ajuns,
Că e destul,
Dar în țara din care plecasem
Erau prietenii mei negativi,
Erau îngerii mei lăsați acasă,
În plâns și speranță,
Care-mi strigau: ,,Nu te lăsa, ești puternică, ai să treci și peste asta!”
Uneori ajungeau la mine frânturi de rugăciune, de bine,
Unele silabe rostite în gând, țipând ,
Promisiuni, amintiri, mesaje, convorbiri.
Parcă plămânul drept mă lăsa,
Iar cel stâng, mă privea cu inima mea
Și inima mea și a voastră negativă mereu se atrăgea,
Și secunda polarizată astfel, se făcu iar de oxigen,
Și azi numai gem,
Și azi trăiesc și iubesc
Și știu că sunt supraviețuitorul acestui pământ,
Că pot să mai strig,să râd și să cânt,
Că sunt Everest!!!