De toamnă cu rimă

Și știu că iarba verde nu mai rămâne
Și știu că de dor se usucă uitucă
Băgrinii împletesc cununi și se urcă
În poala cerului gri și măruntă
Se ard coceni se coace ludaia sfârâind de dulce în cuptor
Mă vâr ghemuită în suflet
Să cotrobăi după soare și fierbințile ploi
Dar nu găsesc decât pături de lână creață și grea
Pilote cu pufuri de gâscă
Și albă se apropie iarna mea
Mă dreg cu votcă și cherry
Și tămâioasă și ceaiuri multe de salvie și tei
Și mă umpli pe mine și-n casă cu mere roșii gutui și alune și nuci
În păr îmi răsfiri crizantemele albe
Iar în mâini ca pe o icoană îmi așezi inima ta
O mângâi și o las să adoarmă
Și știu că în curând în vară din nou mă va striga…știu

Timișoara Str.Ion Creangă nr.2 octombrie 16

Ceva drăguț

În lipsa verii
Cerul nu ne mai desenează tușe pe ochi în albastru sau verde
Se face miop
Dar nu ne supărăm
Îi cumpărăm cele mai scumpe lentile de contact
De la Lentiamo
Și i le facem cadou punem și un bilețel în cutiuța roz pe care scriem frumos: Ti Amo
Iar el generos măgulit de gestul nostru cochet și elegant
Chiar dacă acum în toamnă are mai mult trac și e dispneic
Ne trimite între două accese de tuse
Sărutări galbene de frunze
Sau maro cu miros de castane coapte sau mov de struguri brumării în noapte
Sau măceșe de un roșu corai sau living coral
Cu gri aprins în smocuri de scai
Și într-un sfârșit de emoție gâtuit chiar plânge
În ploi subțiri de fum
Ne atinge și ne strânge în brațe cu aripi de înger
Și ne invită la un Hugo sau un ceai
O! Ce drăguț!
Și ne șoptește printre sorbituri
Am să vă trimit albastrul clar cu iriși și cu pupi de roze
La anul viitor în mai!
Promiți?
Promit!Când v-am mințit?
Tu cerul meu de necuprins
Niciodată!

La un pahar de Hugo Timișoara octombrie 2023 ( eu, Gabi, Edi și Gabi)

Rămâi

Te-am știut, te-am știut toamnă rece și rea
Și plouă peste inima mea,
Te văd azi blândă și grea,
Cu mireasmă galbenă de gutuie amăruie cu miezul dulce de nea,
Te știu pătrunsă în mine, așa, cum pătrunde iubirea uneori,
Se ține strânsă, ghemuită în creier,
Mă roade, mă macină, mă sfărâmă, mă strânge, mă vrea,
Mă poartă peste tot ca pe o frunză,mă spulberă
În vârtejuri de fum,
Mă adoră, mă sărută tainic mă frige, cu iubitul ei de bărbat copt și nebun.
Scutură soarele puful de pe îngerii mahmuri și bătrâni,
Se îndoaie, tremură trupul meu în văzduhuri
De teamă că nu mai rămâi
Te-am auzit, te-am auzit toamnă
Și tu mă auzi
Te-am știut și mă știi și tu toamnă
Rămâi cu mine, te rog, rămâi!

Fragment (Nora Blaj vernisaj octombrie Timișoara)

Azi

Azi câte se mai întâmplă azi?!
Azi vecina mea casnică sigur va vorbi într-una la telefon
Azi la ora cinci mi s-a stricat vechiul patefon
Cumpărat în piața Mehala cu bani puțini
Puteam să-mi cumpăr la același preț o porție de mici sau un sac de var pentru pomi sau pereți
Tot azi voi sparge doi pitici de ipsos nu ai mei
Și voi fugi fericită
Pentru asta sigur nu voi fi răstignită
Nici pentru păcatul meu josnic de a fugi legal de oamenii pe care nu îi iubesc
Știu sunt nimicuri care-mi tulbură poezia orelor ce se scurg
Așa cum se scurge zerul din brânza dulce strânsă într-un alb tifon
Și tot azi poate îmi voi cumpăra un alt patefon
Nu are importanță cât costă acum
Îi voi spune răspicat vecinei să nu mai vorbească la telefon ducă-se-n morții m… în casă să poarte discuții private
Voi face cadou doi pitici de piatră cu barba lungă și cârlionțată unor necunoscuți
Și voi cădea din nou in păcate
Pentru că VREAU să umblu în raiul de sus desculță cu îngerul meu și el desculț
Nu îl las să plece
De ce?
Pentru că cel mai tare pe lumea asta mă enervează pantofii care mă strâng
Iubirile ce nu durează
Și oamenii care plâng
Azi!

Timișoara toamna

Cât vom mai fi

În părul meu scurt ars de soare arid
Am ascuns zilele lungi sărutate în vară
Săruturi fierbinți cu aromă de sare de mare și verdele cald afânat de pajiști din munți
În palmele mele am adunat nopțile cu stele albastre și roz
Mângâiate de vânturile pustii din deșert
Și aștept să-mi picur pe ochi
Zilele scurte de toamnă cu ploi mici cât un bob
De strugure vânăt tămâios și ușor acrișor
Strânse în nori
În noi
Am să pun nopțile lungi
În care ai să mă strângi ușor ușor
Eu am să-ți arăt răsăritul cuminte cu urmă de brumă albă de dinte
Și apusul nesigur stingher
Și toate vor fi din nou ca și ieri
Toate toamnele vor avea aceeași culoare același miros de porumb prea galben și prea copt
Același strigăt de rătăcit cocor
Când noi ne vom iubi!
Atât de aproape atât de departe cât vom mai fi!

San Bartolome Lanzarote septembrie

Echinocțiu 23 septembrie 2023

Ai plecat vară cu un tremur mărunt de frunze și vânt
Te-a îmbrățișat ploaia din această seară
Dar să știi că era ploaie caldă cu tunete și fulgere
Prăvălite ca un fum
Peste orașul meu
În care oamenii râdeau și erau plini de veselie
Se uitau nostalgici la scoici și aricii de mare
Aduși din vacanțe
De pe plajele albe de sare
Jucau domino cu ele
Și le loveau ușor să se clatine așa…ca și un cocor rătăcit în zbor
În zborul lui spre sudul crud
Acum de verde
Ce dor mi-este de zilele acelea iubito în care te înveleai doar cu un șal
Și apa mării se prelingea amestecându-se cu nisipul alb
Și trupul tău era cald cald
Cum numai în vară poate fi
Cu mirosul acela de roșu și flori aurii
Acum te vor înveli frunzele gri de fum și penele lăsate pe drum de berze și egrete
Vei purta jeanși maronii și trenciuri de lână și mantouri în carouri
Și nu vei mai alerga desculță
Ba da iubitul meu voi fi cu tălpile goale mereu pe stradă în amintirea zilelor de vară și cu scoici prinse în părul meu să nu ne uiți!

La Santa Tinajo 19.09.2023 (Lanzarote)

Inima

Se întâmplă ca uneori oceanul să fie roz
Și cerul să fie roz
Să fie colorate în rozul de fericire
Iar tu să nu știi pe care parte a pământului să alergi
Pe partea de sus
Sau pe partea de jos
De aceea te diseci în două
Și doar inima rămâne smulsă și agățată pe o limbă de pasăre
Ce o poartă peste tot
Arătând-o tuturor
Ca să vadă că încă mai știi să trăiești!

Costa Teguise Lanzarote 02.09.2023

Va veni

Adulmec mirosul unei toamne care vine cu castraveți la borcan cu oțet
Frigul poate vine vine încet
Dar eu voi prelungi vara multe zile de acuma
Voi purta rochii de mătase pe dune
De melci albi și striviți
Voi fi supusă și prefăcută în vântul ce ascunde marea
Voi moțăi citind orice îmi cade în mână
Dar mai ales voi privi
Lacomă chiar curgându-mi saliva băloșind de-a dreptul ca un câine
Hăituit și alergat în soare
Bucurându-mă
Iubindu-mă
Așteptând să-mi găsesc casa în care voi locui pentru totdeauna!

Naupatkos Peloponez Grecia ( fotografie realizată de Ioana Pop 29.09.2023)

Poezie despre ploaie

De ploaie lungă și lată se aștern lacrimi și semne
Și mă iubeam mohorâtă și grea
Cu bărbații mei neiubiți în vreme.
Ca o curcă plouată mă mișcam
Bizară,alunecoasă și grasă,
Mă înfoiam în atrii și în coaste
De cât de mult eu mă iubeam
Cu bărbații mei uitați
Și tu mă priveai și nu știai că iubirea o să se oprească și la tine,
Trist și posac mă doreai
Și știai că ploaia n-o să se termine.
Mă ascundeai atunci când nu alergam în soare să nu știe nimeni de mine,
Dar eu răzvrătita plecam din nou
În ploaia ce mereu o să continue.
Desfac cepe cu coji uscate
Ca și cum aș despuia zile de departe
Și-ți arăt ca o femeie bătrână semne că ploaia o să rămână.
În noiembrie o să plouă mereu
Și sufletul meu
Și sufletul tău
O să tremure până-n rărunchi
Și ne cuprinde umezeală pe la genunchi.
Azilul e plin de oameni ca noi
Ce așteaptă iubirea
Să cadă din nori!

Biserica Sf. Gheorghe Piața Traian Timișoara 19.11.2022

Joc

Pot să mă prefac că e doar toamnă
E ca într-un joc
Te bagi?
Regulile sunt atât de simple:
Trebuie doar să-ți pui bască cu cozoroc gri
să se asorteze cu bocancii galbeni de piele și mantoul maro sau bej cu glugă în eventualitatea că plouă
În rest poți să trișezi…adică să fii melancolic îndrăgostit amant părăsit poți să râzi printre copacii despovărați de rod sau să plângi luându-ți o mină de nerod
Poți să-ți rozi unghiile de plictiseală sau mare scofală te poți îmbăta cu vin fiert sau cu rom
Poți să faci și pauze să dormi
Dar să nu devii alt anotimp
În timp
Acum ai voie să fii doar toamnă
Eu doar mă prefac!

O părticică din teiul din fața casei( teiul lui Doly)