Atât roșu picură în mine Mult roșu aprins! E de bine! Spun ghicitoarele în tarot E de noroc Nora,e de noroc! Afundă-ți sufletul în roșu și mai mult Vântură-l, cerne în trup și în gând, Așterne-l cu vocale, silabe și rând Să nu adoarmă nicicând, Spune-i povești Ca și cum ai crește încă un copil, Leagănă-l în mersul tiptil, Tivește-l cu aur pe buze și ochi Să-l ferești de boli și deochi, Iartă-l când tace, nici tu nu zâmbi, Frământă-l și lasă-l să crească în zi În soare,în albastru, în neant, Bucură-l ca el să ne poată uimi Nora,roșu visează mereu , nu te opri!
Detaliu de lucrare Nora Blaj Gestuar Timișoara Calpe Gallery noiembrie 2021
Martie se apropie încet de final, istovit Seamănă cu iubitul meu iubit, Stă înfășurat pe trupul meu Alintat Mirat,că numai pocnesc de culoare El mi-a dat atât de mult soare, Mi-a spălat și oasele cu ploi ușoare de mătase, Mi-a întins bretonul ciufulit și îndoliat, M-a parfumat cu flori de portocal aurite Prăfuite de norii care străbat cerurile în înserat Care însă cum să vă spun mi-au luat sufletul și au plecat, Ca un pelerin e el acum, care cerșește îndurare Care caută iubirea în lung și în lat Care postește pentru a fi iertat, Se preumble sufletul meu În primăvară De ar putea stârni mersul albinelor mii, Al fluturilor cu ochi de păun De ar înflori, Împreună cu toți și cu toate într-un loc, De ar găsi ceea ce caută sau poate nu e de găsit și el poartă acest umblet neobosit S-ar opri … Sau opritul acum în sfârșit numai e de oprit!
În timp, în acest timp, în timpul rămas Știu că și tu vei avea grija mea, Că nu vei uita, Că nu mă vei uita, De aceea prețuiesc clipele alături de tine Pentru că tu întotdeauna ai pregătit zâmbetul, cuvintele, ciocolata bio cu 90 la sută cacao, mâncarea vegană,pentru mine. Știu că tu îmi ești prietenă, Chiar dacă tu nu-mi mărturisești totul Și nici n-ai cum să-mi mărturisești, ești prea tânără pentru asta, Nu am sperat că în afara celor două fete ale mele Prezențe ale vieții din mine, La tine, să îmi bucuri zilele(și nu numai ale mele) Eu știu că nu îți pot copia zâmbetul, bunătatea, că nu le pot avea și Tu știi că indiferent cât de nebună aș ajunge Ai avea secunde în secunde pentru mine Să-mi repeți mereu că e bine, Iar uneori când plivesc buruienile din grădină să las tulpinilor spațiu să crească Mă gândesc că și tu ești asemenea spațiului, Sufletul tău înlătură tot ce e rău Și lasă tuturor frumosul. Și chiar dacă mă vei uita în uitarea ta Eu cred că îmi vei cumpăra țigări și cafea În ziua din urmă Și-mi vei colora curcubeul Ca să pot visa, Pentru că tu ai intrat demult și te vei odihni mereu în inima mea!
Sunt o femeie frumoasă. Ești o femeie frumoasă Dar frumusețea noastră capătă contur în ceea ce clădim cu mâinile noastre, cu inima noastră. Sunt o femeie care iubesc, Tu ești o femeie care iubești și de cele mai multe ori Murim din dragoste, Nu s-au făcut statistici Despre cât de mult am suferit noi sau am murit din dragoste sau pentru dragoste. Bărbații au tăcut chitic, lor li se oferă dragostea consideră,că li se cuvine o parte din noi, o parte din mine, dar Sunt puternică. Tu ești atât de puternică, Arhitectura timpului nostru Se bazează pe ideile noastre, Pe înfățișarea noastră, Pe îmbrățișările noastre, Noi am oferit linie universului, găurile negre spiralele, Până și luna a fost cucerită la îndemnul nostru:,,Dacă mă iubești cu adevărat adu-mi luna de pe cer” Până și teoria relativității ni se datorează, Dacă Einstein nu era îndrăgostit și iubit Nu ar fi concretizat-o,ar fi amânat-o mereu în infinit. Sunt mamă, Tu ești mamă, Tu vei fi mamă, Avem copii care poartă numele bărbaților noștri, Avem fii pe care bărbații noștri îi sacrifică în războaie, Noi mamele nu am face asta Până și Dumnezeu dacă ar fi fost femeie Nu și-ar fi sacrificat Fiul, unicul Fiu,o știu Ne-am fi sacrificat noi și nu e blasfemie Maria s-a supus :,,Facă-se voia Ta!”a ascultat, a tăcut,avea să sufere și nu ar fi vrut, Dar eu nu Îl judec Pentru că sunt femeie și Îl iubesc Atât de mult încât cad în genunchi aproape în fiecare secundă și inima mea îi cere să numai plângă, Sunt femeie, Și tu ești femeie Și știm doar să creștem frumosul și pacea în lume crescând,alăptând cu bucurie viața, Viață am fost ,viață suntem, viață dăm, Suntem copac,rod, grâu, soare, stele, pârâu, noapte, zi, Piatră, nisip, flux și reflux, zbor, ocean,norii de sus, tot ceea ce vrem și știm Și nu ne oprim, Niciodată nu ne vom opri, Iubesc Iubești Iubim!
Moartea mi-a bătut în ușă Pentru a nu știu câta oară. Nu i-am deschis. Între noi două e o chestie personală De orgoliu, De competiție, E o înscriere în cursa finală A unui congres de nutriție. Trebuie să recunoască odată și odată Că e obeză, Că s-a hrănit atât de mult Ca o pisică siameză pe care o îmbuib cu pate de somon și vin de Bourbon (Mă iertați voi stăpâni de pisici) Bulimici suntem cu toți, iubim atât de mult, Urâm atât de mult, Îngurcităm atâtea minciuni și falsuri în viața noastră Încât singura adevărată este ea moartea Pe care o invit să-mi bată în fereastră, Să cred că e un iubit De modă veche Sau chiar sufletul meu pereche, de aceea Îl rog să mai privim puțin Apusurile care vin Să-i spun rândunicii rătăcite de pe măr Că am să pier, Și am să zbier În ultima secundă, În ultima bătaie nu fibrilată, Sinusală, Că voi sfârși, Când nu voi mai iubi Când nu voi mai iubi!
Ne privim noi două, Iarna se alungește se iuțește spre poli Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu Hibernând în ceață, Se caută stingheră în cele patru colțuri Și ia chip de himeră Anorexică și bulbucată, Umflată, efemeră Pa iarnă, îi spun mestecând tutun, Te du, Mă apucă angina instabilă labilă, Pa, te du Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan Cu lujeri verzi de mătase, Cu muguri pocniți de cravașe, Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi, Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci, Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc Are viruși,războaie,jocuri grotești Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc, Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri Nu-i ajung nici cele zece porunci Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă, Trei vă voi da vouă, Și atunci, Mă plouă cu foc cu albastru și roz Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom, Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor! Nu mor! Nu am să mor!
Știe că în primăvara aceasta nu are voie să tragă în mierle Și ține arma ascunsă aproape de inima sa Acolo poartă înăuntru iubire Oare iubita lui a aflat că nu are voie să tragă în mierle nici în cuci în cintezoi sau grauri El nu va purta lauri Nici iubita lui nu va purta lauri El se roagă într-una îngerului său Oare îngerul lui se întâlnește cu îngerul iubitei lui Acum în vreme de război Plâng amândoi El nu are voie să verse lacrimi e bărbat De aceea poartă armă și nu are voie să tragă în mierle Poate doar să tragă în alți bărbați cu îngeri și cu iubite!
I-am propus să fim primăvară Eu și el Galben un ochi să port eu de păpădie Când numai vreau să văd nimic să-i împrăștii puful Să mă pierd într-un labirint să alerg să mă mint Un ochi albastru ca văzduhul Să poarte el Doar el știe să urle ca un tunet Să scapere scântei ca un fulger Dar norii să mi-i trimită mie Numai eu plâng în zile Și aștern mai apoi curcubee în ploi O inimă liliachie de brândușă cu cave portocalii aprinse am să-mi pun eu în piept Sau mai bine lui El e fragil lui i se înfundă coronarele Eu voi avea de trăit mai mult De aceea îmi voi așeza inima roșie de roză în cutia toracică sau mai bine în osul temporal Și am să tac când vor sângera spinii și-i voi înfige să crească ca vița de vie pe arac să dea rod potop de belșug ca să vă aduc vin la fiecare masă de duminică Pântec de lalele colorate voi avea Toate culorile sunt cele mai de preț Voi fi listată la bursa de valori Pentru ce am purtat în pântec și am dat viață Iar amândoi vom avea brațe de salcie curgătoare să vă putem cu prinde neliniștile patimile lacrimile cuvintele sau brațe de crini și măslini cu care vom purta pace și alin În fiecare primăvară de acum înainte!
Când tu te aplici să ridici pachetul de țigări mototolit de pe jos aruncat de un grăbit Când tu așezi electrozii pe pieptul meu timid încercând să nu vezi dincolo de dantela neagră a sutienului viața Când tu învârți furculița în frișca prea siropoasei savarine Cu gândul la gogoșile frământate de mine Când tu alegi același traseu înspre casă Iar eu sunt prinsă în același curcubeu Aruncat pe cer acum nu știu câți ani în drumul nostru spre Mexic Cappadocia Cuba Dublu curcubeu dublu Ca și relațiile noastre cu alții În căutarea iubirii Când voi putea spune din nou Că sunt îndrăgostită de tine Când tu ești îndrăgostit de mine Și astfel putem trăi din nou Mai departe Când? În acel timp în acea zi voi scrie autobiografia iubirii
Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare Pentru că atunci când ai venit tu S-au speriat atât de tare și dintr-o dată Au căzut, S-au lovit, Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat Îngerul tău de data asta A vorbit, A strigat tare, Silabele lui semănau cu sunete de trompetă Duioase Vârâte în urechea mea internă Și au rămas acolo Și s-au făcut o singură silabă eternă. Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară, Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile Peste nemărginire, Eram eu și tu, Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi. Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă, Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă, Îi orânduiam pe unde puteam, Începeam să-i număr, Dar erau tot mai mulți cu fiecare an, Creșteau alături de tine Și nici nu mă mai miram Erau ca într-o simfonie Și cântau într-una Vară, iarnă Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu! Iar acum că ai crescut frumos și mare Mi-a rămas timp suficient de privit!
Lazăr Elena 