Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață,
Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață,
Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici,
Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală
Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii,
Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii,
În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat,
De sub pat,
Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate,
Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț,
Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare.
Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea
Sau au căpătat azuriul serii,
Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea,
Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate,
Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne)
Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi,
Cu gunoiul din viață și zâmbim,
Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim,
Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi,
Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat,
Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele),
Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!
Lazăr Elena 