Uneori apar, se nasc și ne înseninează zilele,făpturi create de îngerii buni, făpturi care la rândul lor sunt îngeri buni, dar își ascund aripile aici pe pământ cu un gând, acela de a face mereu bine, în orice secundă, uitând de sine. Uneori te sperii că nu ai să îi mai vezi, că se ascund în fluturii galbeni din pomii verzi,desenând inimi roșii cu iubire, arcuind aorta și cava într-o privire, iar bătaia lui și a lor ( a inimilor) zboară, zboară mereu, albastru cocor lăsând în zborul lor alte inimi albastre pe cer , pline de dor!
Veniți de luați Lumină Lumină în tăcere, Lumină în întuneric, Că cel ce treaz nu este Și Cel care vegheaza El știe sau nu știe, A se ruga și cere, Când zgomotul de lacăt căzut în negrul hău , Când cheia ce deschide Și închide tot ce-i rău, Când lanțurile groase Se sfarmă în pumnii strânși, Când lumânarea arde și ochii ca de ceară Se plâng în veci nestinși, Când cuiele pe cruce se afundă adânc în carne Când Tu îl privești pe El, Și El supus adoarme, Când giulgiul înfășoară trupul firav și drag, Când rănile se surpă și de pe lemn îl trag, Când jalea mamei strigă și floarea se înfoaie, când nu e nor , nici stea , nici vânt și nu e ploaie, Când noi, cei muritori, cei plânși , și rătăciți, Cei fără de biserici Și în suflete închiși, Ne mai spălam pe față, ne tolănim în vis Și alergăm într-una cu zilele desculți Și știm că în noaptea asta, Când lumânarea arde Când rugăciunea noastră E dusă mai departe Când oua înroșite împodobesc cuibare, Noi ne plecăm spre Tine și spunem:Doamne, Tu care ai văzut și moarte și neființa, ,Tu care ai știut să ne împlinești dorința, Tu care ne-ai adus acuma Învierea Ascultă-ne și dă-ne noua mângâierea Căci suntem îmbrăcați în straie noi și albe, În brațe noi purtăm, mieii plăpânzi, micuții, Și cozonacii grași umpluți cu mirodenii Și ne plecăm spinarea în ceasurile denii Și mergem Pe cărare rostind în,ale vremii Smeriți cu bucurie și îmbrățișați cu vrere Slăvind cu bucurie A noastră Înviere!
Și dacă nu zidim iubire În mâini vom ține piatră, (Se sfarămă in vântul Din miazăzi și noapte) Nu mai găsim nici ușa Nici casa ,nici covata Pe care ne-au lăsat-o Bunicii când au plecat din lume Săpăm zadarnic Cu mâinile mai goale În temelia vieții Și nu găsim chemarea Nici varul ce albește Și spală oase sfinte Nici vorbe rătăcite ce zboară în astă minte. Deci să zidim iubire Și-ncepem cu măsură Dar nu așternem ură Nici false jurăminte Să ridicam cupola Și acoperiș de soare Pe sobe și pe tinde Și în vatră jar de stele, Să punem la ferestre Stropii mărunți de ploaie Și pe la uși zăvor De iarbă și de trestie, Și scări de galbenele Cu trepte de măceșe Să împodobim pe țigle doar cuib de rândunele, Și atunci când casa noastră Se va sfinți în seară, Să aprindem lumânare Ca fiecare colț al ei Să fie zi, Și în fiecare ungher să atârne lune mii. Deci să zidim iubire, Să înălțăm azi Cetate din ea Pentru zilele ce vor urma, Pentru toate zilele ce vor să fie, Noi,numai noi putem zidi iubire!
Biserica din lemn Căzănești județul Hunedoara(fotografie realizată de Lili Drăghia)
Vinere neagră Vinere răstignită pe cruce, Oameni de bună credință , Apostoli în biruință, Petru cu jalnica trădare, Veronica cu năframa cea mare, Stropi de sânge și viață căzuți La picioarele mamei, desculț, Lacrimi ce nu mai spală , Milostivenie Și Înger cu aripi întinse ce plânge Și strigă: ,, Tată,facă-se Voia Ta , îndată ! Mironosițe grăbite , îndurerate și pripite Să spele , să ungă cu ulei prea sfințit și în urnă Tămâie să aprindă , să ardă , Și smirna cea caldă să cuprindă , trupul rănit , adânc pironit, Străpuns în Vinerea mare. Vinere neagră Cale a crucii rămasă , zidită în piatră Cruce grea și arsă, Porți închise , mulțime nebună ce adună cunună de spini, Durerea mamei , răpusă , ce strigă:,, Isuse rămâi !” Vinere mare Vinere a Judecății Vinere plânsă a eternității Vinere ce Sf. Paști ne promiți! Nu plângeți dragii mei , veți fi toti iubiți! Căci EL Dumnezeu Vă va da prin mine , Fiul lui, Viața sa ! Iar , Tu , Marie, alt Fiu vei avea!!! Iertare, căință, putere, și zile, Lumină în stele și curcubee, și slavă În tot și în toate , iubire,rod și sănătate!
Vinerea mare e a mea și a voastră E a ta , e a lui , e a ei. Noi vom fi patimi și miei. Vinere Neagră Vinere Sfântă Scrisă în inimi ca o poruncă!
Azi coboară luna smerită să-i spălăm picioarele, Lovită cu verdele crud de urzică, Se face mică, și tot mai mică și clopotele cad în asurzire cu șoapte lungi postite de iubire, Și mâinile aprind cât anul lumânarea și bat încet, sfios și dulce seara,de se aude, toaca, în inimi roșii, Și îngerul bate toaca cu mine ca să o bați și tu prieten sau străine, Și te poftesc apoi la cină și la masă, Dar tu să vii doar cu iubire în casă, Să nu-mi întorci sărutul cu sărut, și nici arginții cu împrumut, Ci sufletul să mi-l asculți cum bate toaca în apus,să se înalțe cât mai sus!
Prima femeie se tânguie nebună:de la mine a plecat totul, nu am nici o vină! Femeia păcătoasă spune:Asta sunt eu! Voi care nu aveți mâini urlați:Nu am iubit-o eu!Nu am cunosct-o eu iubind-o!Ea este ispita!Am fost toooooți ispitiți…și iubiți! Eu susur visătoare și întreb:Poate fi iubirea și mai mare? Răspundeți și numai căutați pietre!!!S-au zidit bisericile cu ele,s-au înălțat temple, a-ți rămas pe dinafară, au zăvorât uși,dar, Dar inimile voastre, inima mea, inima ta se lasă de fiecare dată descoperită când Tu o atingi și o miruiești cu mirul de miercuri de atunci!
Doamne Ne-am îngropat morții În ploaia ce vine Se apropie Sfintele Paști Și noi ne gândim doar la Tine Sâmbăta morților ar trebui ștearsă din calendar Dar nu se cuvine Doamne noi înălțăm rugi către Tine Copii cuminți adună iarba ce crește Peste morminți Mamele noastre înroșesc ouă Și frământă colaci Doamne cât plouă Și floarea pustie Dă muguri în suflet Și-n inimi ne poartă Iubirea speranța credința în lumea toată Deschidem psaltirile La ceasuri de taină Se zguduie viața Și plânsul în palmă Și mieii aleargă Născuți ei întâii Și-n rugă genunchii zdrobiți de cădere Nu poți să ni-i ceruiești Doamne cu tăcere Căci noi ne închinăm Și-ți cerem fierbinte Dă-ne zile să mergem înainte Să ne creștem copiii să-i ducem la școală Să ținem puiuții cei galbeni în poală Să împodobim ferestre Cu crengi de salcâm Să se audă pantofii Pe surul caldarâm
Să coacem plăcinte Și să ciocnim pahare Să ne ținem de mână Într-o strânsă sărutare Să plecăm genunchii De data asta de mulțumire Căci gândurile noastre Sunt toate la Tine Și plânsul și chinul Și tăcerea și frica Ia-le tu Doamne Ia-le și du-le Fă curcubee în soare Fă să fie bine pentru noi, bine în noi , pururi, doar bine!
Postim până la Paște Post negru, Doar apă buzele noastre vor picura Doar rugăciuni și căință Sufletele noastre vor cânta, Postim pana la Paște Post negru, Doar pâine vom mânca, Pâine de grâu,de secară Amară în dimineața albă și goală, Postim pana la Paste Post de izbăvire În inimi ,iubire, iubire aprinsă De rugă nestinsă, Văruită pare noaptea cu luna Străjer ,pribeag printre noi În nopți așternem , stele , făclii În case , flăcări vii. Postim până la Paște Cu capul plecat, acoperit de broboadă Obrazul ne murmură, Ochii ne tulbură, Mâinele tremură răsfirând mătănii În aprilie ,merii, țarinile pluguie. Seceta arde macii roșii din mai Când de Rusalii, salcâmii , Se îmbracă în straie bălaie Și primii dănțuie în vale , crinii. Postim pana la Paște Și apoi până se naște , Cel ce Mântuie viața noastră de spinii durerii și a tăcerii Mântuire în lume Rostind nume, Chemând pe fiecare, La cina cea de taină și răscumpărare Și Iuda din noi Cu tristețe se închină Turnând vinul în gol , ce curge a vină Sărutul ce întoarce iertarea cea scumpă, Și drumul crucii cel lung, Îl străbatem cu toții, La porți batem și cerem odihnă În postul cel mare, Rugăciuni și har , iertare, Primim in dar…dar
Ramuri de salcie, Ramuri de palmier, Peste voi azi, Peste noi ieri, Mâine peste ei, Sfințite cu bucurie Duminica de Florii Să vă fie În suflet și în casă Și la masă Strop de liniște în pahare, Binecuvântări în altare Cerurile albastre să slăvească Lumină și pace Pace și lumină, Iar inimi să zidească Biserici albe De speranță Cununi de lămâiță În mâini ca sa vă crească, Și pașii să alerge Să zboare blânzi prin lume, Iar ochii să nu plângă Și buzele să spună Că de Florii Se așterne in viață Rugăciune Și Taină Și Iubire Și numai voie bună!
Azi eu îmi pun o mască de iubire, de adevăr, Sufletul meu cască a uimire, flutură spre cer, Fotografiez mereu hărțile întipărite pe fețele voastre, Sentimente atârnate în minte, pe ochi,zăbrelite și mate ca într-o fereastră ce așteaptă să fie închisă sau spartă. Emoții stârnite de a zâmbi cât mai frumos, de a sta pironiți într-o ramă de lemn sau de os, De ar rămâne trecerea a tot și toate ca o năframă legată la spate!( mama își acoperea capul mic și drag cu o astfel de năframă și mă alinta și-mi întorcea inima pe dos, de dor, de neputința de a mă ști neîntors). Uneori vă pun eu mască, mască împletită din ceară de tei,encaustic vă aștern cu temei, să rămâneți încremeniți , să priviți înspre copacii miraculoși de înfrunziți, să priviți doar înspre ei. Uneori, azi, acum , mâine, alaltăieri purtăm toți mască, dar vă surprind fotografiind un alt timp,timpul rămas acasă!
Lazăr Elena 