Ce am mai lăsat?

Ce am mai lăsat din toamnă
Puțin soare pătat de ceața galbenă și subțire ca o coajă de ceapă uitată pe marginea grădinii
Păsări străvezii și înfometate de vară
Alungate în seară de frigul încă îngăduitor
Îmbrățișări cuvinte scrise cu buzele pe trupul iubitului
Ca să nu uite cât de mult îl iubesc
Și multe amintiri din alte anotimpuri
Pe care le împrăștiem peste tot în noi în casele noastre în orașele noastre
În copiii noștri
Sau în copiii pe care nu îi vom avea niciodată
Ce nu vom lăsa din toamnă să plece niciodată
Va fi pentru fiecare alte îmbrățișări alte cuvinte alte săruturi fierbinți de plăcere sau reci de ploaie
Vor fi urmele noastre rămase peste tot pe unde am umblat și vom rămâne mereu
Urmele noastre nu le vom lăsa niciodată
Toamna se va împodobi cu ele ca să fie mai frumoasă mai bogată
Va purta întotdeauna această comoară cu ea

Octombrie Costa Brava

Vară

Adorm într-o vară portocalie de pepene sau de caisă prea coaptă cu miros de mătase fină
Ce alunecă pe coapsele mele
Urmărite de ochii tăi încețoșați în orele dimineții
Parcă aș fi o jivină, care aleargă în lunca înaltă
Unde iarba crește până la cer
Și umbra gândului tău mă caută iar eu cer, în somn, în vis…și cu inima mea miros,
Miros de secunde lungi și albe, fierbinți când mă atingi,
Ca un melc lasciv se târăște trupul meu istovit de îmbrățișare de sudoare,
Ard luncile înalte sub gâfâiala soarelui de iunie
Pârguiesc cireșele de roșu de sânge,
Crapă buzele mele mușcate în săruturi
Noaptea tiptil ne cuprinde,
Ziua se stinge,
Trupul tău asudat iar mă cuprinde
Și ne iubim aprins și cuminte, suntem vară!

Crinii mei galbeni-portocalii

Inima noastră

Sunt sigură că femeile au un paradis
Unde se duc singure după ce mor
Și de ce nu ar fi astfel
Dacă în această viață suntem supusele bărbaților( unele dintre noi)
Pe mine mă revoltă această supunere …uneori
Măcar când murim să avem doar un paradis al nostru în care să ne plimbăm minunate cu flori la gât și pe sânii mici și obraznici cu gust de pubertate
Așa ca în ,,Primăvara” lui Botticelli
Să fim toate zeița Flora
să ne izvorască flori din inimă nu din gură
Să știe toți cât de mult am iubit
Cu inima noastră mare de flori
În care am ascuns vise speranță lacrimi de tristețe sau bucurie îngeri culori…

Timișoara 2023

Știți oameni-prieteni oameni -cunoscuți oameni necunoscuți oameni-invitați
De azi încep festivitățile evenimentele dansurile mima inimile noastre vor cănta vor dansa vor scanda vor bisa vor asculta cuvinte nemaiauzite până acum vor merge în piețe pe drum
Regizorul sârb Nenad Mikalacki spune că Novisadul îl străbați în 15 minute cu bicicleta și nu e un oraș mic
Timișoara Timișoara îți ia mult mai mult timp
Pentru că biciclești cu iubire cu bucurie
O porți în gând
Și sentimentele noastre vor crește le vom auzi cum se fac mari în timpan în noapte și zi
Îl vom aduce pe Brâncuși aici cu o părticică din a lui Pasăre Măiastră
Pe Omar Pamuk cu scrisul de mătase
Ne vom undui în rimuri de folk menuet rock hip-hop foxtrot și jazz
Poate îl vom auzi din nou pe Ibrahim Maalouf
Poate vom inventa noi un alt vânt cuvânt sau duh
Știți oameni -prieteni oameni-cunoscuți oameni-necunoscuți oameni -invitați ne vom uni sufletele vom fi mame și tați
Copii răsfățați
De tot frumosul pe care arta ni-l va aduce în acest an
Veniți să fim lumină iubire sărbătoare!Veniți!Timișoara venim!

Ce am spus

Tot ce am rostit în viață
S-a auzit într-o zăpăceală continuă
Nimeni nu înțelegea nimic
Nimicul își pierdea esența…
Și atunci când alții îmi vorbesc
Eu mă ascund printre crini
Și le scutur galbenul fertil pe mâini
Cerneală pentru zilele mele de mâine
În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit
Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți
E un exercițiu bun până la urmă
În care te regăsești în anii ce vor veni
Când tragi linie și îți dai seama
Că uneori chiar ai fost mut și surd!

Crin roșu ( crinul Ioanei)

Uită

Uit numele meu tatuat
Pe urechea ta cea bleagă și aproape astupată de ceară
Cu zumzetul prezent al tinusului macabru și tandru
Uit că cineva mă mai poate striga
Când eu mă scufund în marea cea roșie
Ca și carnea mea
Nimeni nu mai știe acum cum mă cheamă
Doar soarele mă mângâie pe spinare
Și se colorează într-un indigo
Pe papirusuri și pe pietre
Ca un început!

Hurghada Egipt 04.09.2022

O inimă

Să trăiești într-o inimă
Ce poate fi mai minunat
Să înțelegi în clipele din urmă ale acestui august
Că ea te poartă insomniacă
Fiind o pasăre ce cuprinde nesfârșirea cerului
Roșul iubirii
Ce se revarsă atunci când tu
Îți deschizi larg fereastra
Să miroși dimineața
Și mâna îți tremură în timp ce îți torni cafeaua neagră în cană
De bucuria revederii cu tine
În singura noastră inimă.

Oskar Szuhanek ( detaliu de tablou )

Inima mea

Când am crescut mare,mare, așa cum se cuvine,
Mi-am decupat sternul,
cu degetele răsfirate în rugăciune
Să vă holbați la inima mea,
O minune!
Decolorată de iubire,
Pulsând în ritmuri de zile și nopți,
Galopând în aridul gândurilor
Elegant,mai târziu haotic semănând a dinți de femeie,nu de fierăstrău,
puls ce nu va fi convertit niciodată!
Se va accelera mereu într-un flux și reflux asemănător mării,
Va primi aripi de înger
Și va zbura,
Va cânta,va dansa, se va autografia răzând
Și nici o clipă nu va plânge pentru timpul trecut!

De vară

M-am pierdut în vară,
Am alergat atât de mult în zilele ei lungi
De teama că nu o să mai ajungi și tu lângă mine
Să guști din carnea mea
Pârguită ca o piersică
Atârnată pe o creangă pocnită de arșiță.
Cine mai știe în care timp a fost inventată vara?
Cine mai își aduce aminte în care secundă mama și tatăl meu m-au născut,
Calculând îmi dau seama că totuși era o zi de vară
Când trupurile lor s-au auzit strigând,
Sunt pline piețele de fructe roșii și galbene de import de mure,caise și piersici
De flori împăiate și lavandă uscată,
Femei se iubesc,bărbați se iubesc în noapte târziu
Și eu parcă așteptând să știu
Ce să știu ?
Mă văd cum mă mai nasc încă o dată
Oprindu-mă lângă tine
Vară să-ți fiu!

Barcelona 2022

Unii dintre noi

Unii dintre noi nu trezesc iubirea
O lasă să doarmă adânc,
Atât de adânc,
Încât cheamă preotul pentru împărtășanie
Își spun:asta a fost,
Sau îngaimă sfios
Pe curând!
Eu le strig, îi dojenesc aspru sau moale
Ce folos?
E întors totul cu susul în jos,
Se varsă prinosul din prinos,
Se golesc măruntaiele
Ca și cum am jupui păsări de vii,
Cresc tensiunile arteriale
Ca și cum ar izbucni
Epidemii, de boli cardiace
Cu ritmuri agonice,zglobii,
Ies din mame copii și învață să urce în timp,
Respiră cu plămânii fixați în vârfuri de munți verzi și curați,
Ținând inimi în mâini
Care se prefac în vulcani ce erup și apoi tac,
Vulcani,din care în loc de lavă curg iubiri
Pe alte drumuri,
Inversând circulația mică cu cea mare,
Sprijinându-și arterele,venele și capilarele pe cer asemeni lui Atlas, rostogolind în alt timp iubirea și ce a mai rămas
Mă întrebi: ce a mai rămas?!
Un măr roșu și gras îți răspund
Cu care mă vei ispiti într-o zi
Să pot păcătui
Iubindu-te
Și apoi să pot muri…

Citește în continuare →