Ieșisem cu capul înainte
Și m-am agățat de sfeterul roșu al mamei care într-o zi împrumutase o culoare scorțoasă galbenă deasupra buzunarului stâng
Mult mai târziu aflasem
Că l-a ars când l-a pus la uscat într-o iarnă lângă cuptorul din camera din mijloc unde aveam două paturi și eu încă dormeam cu mama
Ce bine că nu m-am născut în iarnă și nu m-am prins de bucata de lână a sfeterului roșu care încă ardea
Aș fi rămas cu o semilună în palma mea!
Și știam că în acest an caișii vor înflori mult mai târziu
De roz de rozul din soare le este teamă
Va fi frig din nou de Paști
Ne anunță metereologii
Tu taci
Iar eu mă enervez că nu pot să încalț balerinii bătuți de culoare galben de malț
Și știam oricum că nu mai am coapsele tonifiate
Să mi le expun
Și știam că mi-e dor de rochițele vaporoase
Ce se-nfoaie în mers pe drum
Dar timpul măsoară tic-tacul din noi
Ore de după echinocțiu
Pocnesc de un roșu aprins
De iubire
Oricum va trece și ea
Alți oameni se vor ține de mână
Timizi și fără întrebări
Caișii privesc înspre mine
Și știam că vor învia…mâine!
Pe prag am pus pâine și sare
Pentru îngerii mei
Să nu flămânzească
Să nu mă vorbească de rău
Doar cucul îmi face cu ochiul
De l-ar apuca deochiul
Să-l lovească migrena de primăvară în seară
Că nu mi-a cântat
Stă și mă privește pe creanga mărului tulburat de frumusețea ivită dintr-o dată
Ce spală păcatul de păcat
Pământule tu te bucură
De ziua aceasta
Pământule ce ai fost arat și însămânțat cu bucurie
Iubirea va umple marginile tale
De iertare de dorință de speranță de mirare de bună vestire în toate
În ziua aceasta prima din toate
Am învățat despre mine
Iar îngerii mei cu burțile pline bucuroși m-au aprobat
Într-o zi cu soare voi spăla pragul cu detergentul universal Chanteclair cu miros de cer!
Nu pot să mă opresc din alergatul acesta spontan în primăvară
Adrenalina atinge nivelul maxim când mă întind
Să cuprind bobocii pocniți albi și timizi de floare
Iar tu cu toată inima ta mă săruți pe vârful picioarelor
Și atunci ca să nu mă mai înspăimânți cu atâta dragoste
Pornesc într-o cursă nebună de mii de km spre lună
Să văd dacă poți ține pasul cu mine
Să nu plângi dar să nu plângi
Dacă te vei număra printre învinși
Eu oricum sunt prima de data asta!
Eu trăiesc după cum îmi spune inima
Iar inima mea nu este perfectă
De-a lungul vieții am încercat să mulțumesc oameni care credeam eu că au o inimă ca a mea
Mult mai târziu am constatat că fiecare inimă are ritmul ei
Și nici măcar inimile fetelor mele nu seamănă cu a mea pentru că au luat și din inimile taților lor
De aceea nu mi-a ieșit nimic bine în viață
Nu am fost o mamă perfectă nu am fost o soție perfectă o iubită prietenă vecină tovarășă sau colegă perfectă
Nu am fost nimic din toate acestea
Nu am reușit nici măcar pe jumătate
Și aici îi las pe alții să o spună pe ,, bună dreptate”
Poate orânduială lor e mult mai potrivită
Eu am fost de mult etichetată!
Dar știu că inima mea bate în zilele acestei primăveri bucurându-se de soarele blând și timid
Bate puternic și avid
Sinceră și răsfățată
Deschizându-și aripile în inocența tulpinilor verzi
Doar îngerul meu știe cum înflorește mereu iubirea în sufletul meu
O vezi? Crește rotundă și dolofană printre scaieți și nu aștept și să nu te aștepți că va avea vreo altă formă sau ritm vreodată!
Poetul cântă femeia
O pune pe un piedestal de pe care ea nu are voie să coboare
E desculță
Numai așa știe să treacă prin zile
Iubitul dezmiardă femeia și îi promite câte Doamne îi mai promite
În orele în care ea îl iubește
și știe că nu va respecta decât zece la sută din spuse
Pentru că într-o zi ea îl va părăsi
Pentru a iubi din nou
Soția poartă verighete până și pe degetele de la picioare
Atât de sigilată e cu aur argint sau platină
Unora le place unele din soții sunt mulțumite chiar fericite
Se simt atât de împlinite cu casa mașina aspiratorul robot de la miele hair-stilistul cel mai scump
vacanțele în Bali sau Seychelles
Încât nimic nu mai cer
E de ajuns au chiar totul
Eu încă mai cânt mai caut iubirea și nu am curajul să o pornesc desculță prin lume
Merg la frizerul din cartier și încă mai cer vrute și nevrute
Pentru că sunt atât de îndrăgostită
Încât plutesc în nopțile din martie
Și aștept să înflorească albul în mine ca o mireasă!
Mă cuprinde albastrul ploilor desprinse din pupila ta imensă,
Ochii, tu, iubitul meu
Să nu-i închizi niciodată,
Lumea mea n-ar exista într-un deșert de piatră arsă,
Îți așez dragostea pe pieptul tău în stânga să-ți simt ritmul,mișcarea,mirarea,
C1 e primul electrod roșu cu nod
Îmi arată tristețea din dimineți
Atunci când ești singur,când nu mă vezi,
C2,iubirea dintre noi,
C3 arată o mică denivelare,
eu te întreb,mă mai vrei,știu că iubirea mea doare,
C4 se amplifică și el,tembelul tembel,
C5 arată modificări
O fi de azi, o fi de ieri
Când nu ne-am mai ținut în brațe,
C6 putem scrie o dizertație
Despre ce este, a fost sau poate va fi
În noapte, în zi…
Să nu închizi ochii iubitul meu niciodată,
Verdele din ei îmi arată
Cum pocnesc artere din care răsar mlădițe crude cu muguri roșii
De primule și iriși și brândușe,
Lujeri de camelii și azalee,
Lalele cu galben bătute cu miros de femeie,
Zbor de fluturi,
Țârâit de larve de greieri,
De bondari
De mistere, aceleași mistere de primăvară eterne, efemere!
Sunt sigură că femeile au un paradis
Unde se duc singure după ce mor
Și de ce nu ar fi astfel
Dacă în această viață suntem supusele bărbaților( unele dintre noi)
Pe mine mă revoltă această supunere …uneori
Măcar când murim să avem doar un paradis al nostru în care să ne plimbăm minunate cu flori la gât și pe sânii mici și obraznici cu gust de pubertate
Așa ca în ,,Primăvara” lui Botticelli
Să fim toate zeița Flora
să ne izvorască flori din inimă nu din gură
Să știe toți cât de mult am iubit
Cu inima noastră mare de flori
În care am ascuns vise speranță lacrimi de tristețe sau bucurie îngeri culori…
Ziua ea e mereu cu mine
Noaptea mi-o ține trează cu gândurile
Cu angoasele iubirile speranțele care fac parte din viața ei
Uneori îmi cuprinde inima toată
Se îmbarcă pe ea ca pe un vas de croazieră și mă poartă peste tot
Îmi arată cum îi strălucesc ochii în soare
Părul blond castaniu cu miros de cicoare alintat de vânt
Îi privesc picioarele cu degetele răsfirate pe pământ
Și știu că o vor duce peste tot
Cu mâinile mai avem de lucrat
Trebuie dată forma perfectă pentru zburat
Îmi cuprinde mereu inima toată
Eu o mai cert așa cum se ceartă
Blând răzând
Lasă-i loc și Ioanei
Uite facem o înțelegere
Ție azi îți dau atriile
Mâine vei avea ventriculele
Și o luăm în fiecare zi de la capăt
Să nu vă supărați
E loc pentru amândouă
Puteți să-mi inversați și plămânii sau ce vă place vouă
E ca-ntr-un joc în care ne vedem ne găsim una pe cealaltă
În care ne copiem
Și nu mai știm ce am împrumutat sau ce ne-am lăsat una celeilalte
În mod sigur
Mulți multe spun că ți-am dăruit zâmbetul
Sau poate eu l-am moștenit de la tine?
E de bine
Când suntem noi două nu poate fi nimeni trist
De aceea tu trebuie să te strădui să râzi tot timpul din lume
Și ochii să nu-ți fie niciodată plânși copilul meu!
Te-aș îmbrățișa tot timpul meu
Dar reumaticele oase se scutură agonic
Maree de spasme,
Ți-aș spune tot timpul din lume
Te iubesc
Dar celulele mele nervoase au devenit fricoase
Și s-au ascuns într-o tăcere
De nepătruns,
Te-aș privi toate zilele și nopțile
Cum trăiești cu mine
Cea care nu mai știu
Nici un limbaj al iubirii
Și totuși tu nu mă abandonezi,
Nici nu donezi altcuiva
Memoria mea,
Te bucură când vezi cum răsar mlădițe verzi și albastre
Din mine
Chiar dacă eu dispar!
Lazăr Elena 