Etichetă / Blog de poezie

de elenalazar28

Nimeni

Unde florile nu se ofilesc și trăiesc în eternitatea de nepătruns a timpului
Mă strecor eu și încerc să fur semințele coapte și negre
Dar ele nu-și împrăștie maturitatea în nici un căuș al niciunui muritor
De dor de dorul acela de a rămâne în inima ta am să mor
De a fi și a căuta mereu noi sărutări neatinse alinturi
Neștiute nespuse gânduri
Știu că nu vom avea parte de o asemenea iubire
Dar asta nu mă face să îndrăznesc să ți-o cer
Și mă furișez ca un hoț în miez de noapte pe la porți și încerc să pătrund în tainicele grădini
Ascunse de noi cei neștiutori și pierduți în ale vieții trăiri
Nimeni nu mă va pedepsi pentru asta
Nimeni nu o să mă certe că am încercat
Să caut frumusețea absolut nimeni ( pentru că nimeni asemenea mie caută și el)

Lille Franța( fotografie realizată de Lara Nuțu 07.07.2023)
de elenalazar28

Iubirea

Îngerul meu nu e biblic el a apărut odată cu venirea mea pe lume
Dumnezeu ne-a creat într-un lung oftat
Și l-a făcut pe înger mai frumos decât mine
Dar eu nu m-am supărat
Cum să mă supăr pe El?
Îmi spune serios că pe toți ne-a făcut la fel
Dar suntem atât de diferiți totuși?!
Avem unii dintre noi ochi albaștri negri verzi căprui
Trupuri înguste obeze perfecte
Păr aprins galben negru tuciurui sau roșcat asemenea rubinului roșu intens, viu
De parcă El s-ar fi jucat mereu, azi are pletele blonde și mărimea 90/60/90
Și e încălțat cu ghete
Măine are bucle castanii și pântecele imens pe care lâncezesc greieri negri mii
Iar poimâine are mers de cadână cu cozi lungi împletite de lână.
Îngerul meu ca de obicei nu e de acord cu ceea ce zic
Mă ia de mână și-mi arată imagini din lumea toată și-mi spune guraliv și grăbit
Știi de ce sunteți toți diferiți?Pentru că…ne-a fost dată
Iubirea
Iubirea pe unii ne face să strălucim poate cel mult un secol pe pământ și apoi să murim
Iubirea ne face să semănăm între noi
Și tot ea ne lasă singuri și goi
Iubirea
Iubirea e tot ce avem
Iubirea e tot ce lăsăm!

Timișoara Piața Traian 07.07.2023 Perifeeria
de elenalazar28

Poartă

Doar arșii crini înmărmuriți stau sclipind în arșița amiezii
Cu albul lor gălbui de ceară
De parcă s-ar aprinde și s-ar stinge biserici
În mersul nostru târșâit până la poartă
Care poartă? Iar mă pisălogește cu întrebări îngerul meu de ieri
Poarta pe care nu știu dacă o voi deschide
Pentru că lanțul cu cheia potrivită am pitit-o în scremetele copilăriei mele
Atunci am fost cuminte
Până mi-a crescut primul dinte
Și am încercat să mi-l scot cu linia zimțată și dură cu care deschidem și alte porți
Of îngere până vei încerca să mă strecori pe sub ușă sau să mă cațăr pe spinarea ta tatuată cu stele și flori să pot sări gardul grădinii din ceruri
Să nu mă cobori mai mult decât mă pot coborâ
E o lâncezeală în oraș
Și o secetă cu trupul trufaș
Încât îmi vine să lenevesc să prizez ierburi și să iubesc
Mai ales, dar mai ales să iubesc!

Au înflorit și crinii în grădina mea
de elenalazar28

Îmi amintesc

Îmi amintesc cum îmi puneai fața lipită de fruntea ta
Ca să îți netezesc ridurile așternute prea devreme
Din prea multă mângâiere
Acum chipul meu se lipește de pereții albi ai sufletului ca un melc lipicios ce nu-l pot desprinde de pe tijele de yuca,
Îmi amintesc cum îți lipeai palma răsfirată pe sânul meu stâng și-mi strângeai inima atât de tare că îmi venea să plâng
Acum inima mea își încetinește ritmul alergării prin viață a obosit
Poate adoarme,
Îmi amintesc cum îți puneai pumnul rotund pe pântecul meu dedesubtul ombilicului și-l apăsai străduindu-te să pătrunzi cât mai adânc în măruntaiele și-n vintrele mele
Tremurând insistând
Poate vei descoperi mai mult decât ai avut parte
Acum mă lățesc ca o ceapă galbenă și strivesc orice ar putea să mă atingă
Rănesc orice cuvânt orice gând orice vlăstar tânăr sau năvod ce ar putea să mă prindă,
Îmi amintesc, dar câte Doamne îmi mai amintesc și-mi doresc
Ca amintirea să continue,
Chiar dacă, creierul mi-este îmbâcsit de amintiri neprețuite și…
Chiar dacă numai suntem tineri vreau și vreau noi amintiri despre noi despre mine!

O părticică din grădina mea
de elenalazar28

Vară

Adorm într-o vară portocalie de pepene sau de caisă prea coaptă cu miros de mătase fină
Ce alunecă pe coapsele mele
Urmărite de ochii tăi încețoșați în orele dimineții
Parcă aș fi o jivină, care aleargă în lunca înaltă
Unde iarba crește până la cer
Și umbra gândului tău mă caută iar eu cer, în somn, în vis…și cu inima mea miros,
Miros de secunde lungi și albe, fierbinți când mă atingi,
Ca un melc lasciv se târăște trupul meu istovit de îmbrățișare de sudoare,
Ard luncile înalte sub gâfâiala soarelui de iunie
Pârguiesc cireșele de roșu de sânge,
Crapă buzele mele mușcate în săruturi
Noaptea tiptil ne cuprinde,
Ziua se stinge,
Trupul tău asudat iar mă cuprinde
Și ne iubim aprins și cuminte, suntem vară!

Crinii mei galbeni-portocalii
de elenalazar28

Nu am

N-am gură să țip țipăt de bărzoi
Țipăt de doi,
Nu am buze să mușc din tristețe
Nu am ochi să privesc cum cerul se sfarmă în ploi
Nu am ochi nici măcar unul
Să privesc înspre nori,
Nu am timpane să aud susurul mut al ierbii cum crește năvalnic așteptând nopți cu gerul năprasnic,
Pentru că azi pun în pământ busuioc, măghiran și un gând,
Trifoi cu patru foi pentru noroc
Și mă joc
Și mai pun izmă creață și verdeață
Să mă acoperi pe față pentru atunci când nu voi mai fi,
Nu am nimic din trup și din glezne,
Nu am urme pe oase și dinți
Dar mă strădui pentru amândoi să ne știm cuminți,
Spovediți și pitiți printe tufele de glicină
Ținându-ne de mână cu iubire,
Pentru că iubire am avut și încă mai am…
Pot da cu împrumut
Cine mai vrea?

Alanya iunie 2023
de elenalazar28

Poezie tristă

Știu că atunci când te voi pierde definitiv și iremediabil
Sufletul meu va deveni pliabil
Ca o umbrelă de soare
O închizi, îl închid
Și de-abia la anul în altă vară o deschizi, îl deschid
Sau sufletul meu va deveni trunchi fără ramuri, fără frunze,fără flori,fără poame roșii,moi
Pe care se vor cățăra pui de golumbi rătăciți cu trupuri gri, triști fără veri proscriși
Sau voi învăța ( pentru prima oară) că cerul are culoare, altă culoare
Că stelele se prind de inimi și pleacă
Cum voi pleca și eu odată și-odată
Că voi privi cu un singur ochi,ochi de ciclop marea
Că voi înălța zmei ce nu vor zbura,
Că voi uita sau nu voi uita
Sărutul tău
Iubirea ta…
Până atunci te voi ține strâns de mână ca nu cumva să te pierd, să pierd o fărâmă,din secundele noastre sau să mă prind de o altă mână, cu o altă mână ce știu că nu e a mea.

Side Turcia 30.05.2023
de elenalazar28

Când trăim

Când trăim de-a adevăratelea există o tristețe inconfundabilă și unii dintre noi avem parte doar de această stare,
Nu ne putem desprinde în visare,
E un subiect tabu sau clasic
Catalogat în timp.
Când trăim de-adevăratelea producem o euforie categorică care ne ține câteva clipe,
Aidoma florilor de maci
Clipele sunt roșii sângerii intense diafane dar se scutură asemenea lor ( macilor) într-o zi.
Creăm o plăcere vizuală un zâmbet un confort psihic tipic în zilele noastre dar despre care discutăm doar la anumite ore într-o anumită lună( mai).
Așa că eu am ales să trăiesc de-adevăratelea discutând despre toate oricând oricum anapoda
Și nu mă pot preface
Pot doar să vă spun că și în decembrie în mintea mea înfloresc macii chiar dacă știu că de Crăciun nu sunt toți cei dragi acasă
Dar am atâtea emoții și bucuria că se va săvârși o minune
Încât o transmit inimii mele mereu, azi, mâine,
Știind că această viață o pot trăi fără teama de a fi izgonită din propria iubire, într-o zi!

Timișoara 05.2023
de elenalazar28

Tu

Și nu fi sfios când eu te iubesc
Așa știu să te miros cu susul în jos
Mă strecor ca o hienă pe lângă umărul tău stâng
Să pot privi dedesuptul lui
Să-l miros să-l descos
Să-mi înfig dinții până la os
Să-i sorb seva și măduva roasă de timp
Și sătulă să pot să te ating
Mai jos de rotulă
Pe tibia groasă
Să-mi știi mângâierea aspră sau de mătase
Și mă voi lăsa până sub talpă
Strivită și grea
Istovită și rea
Și mă vei purta și mă vei ține minte
Voi fi vie ca durerea de măsea și de dinte!

Iris din grădina mea
de elenalazar28

Singură

Iar eu te știam atât de mult pitulat în mine
Încât am uitat să te mai strig
Poate uneori ți-era frig
Și trebuia să te țin în brațe
Ca pe un nou născut
Să te alăptez și să te mângâi pe frunte
Să nu rămâi încruntat
Ar fi păcat
Se spune că faci riduri de expresie
Poate tu nu ai vrut asta
Și cu cât mă gândeam mai mult la nevoile tale
Cu atât mai mult te vârai pe sub pielea mea
La un moment dat mi-a apărut pe brațe fire de păr d-alea tale
Și încercam să le ascund
Și mă uitam și dedesupt ca nu cumva să-mi crească și o pereche știi tu
Sau un falus mic sub subțiori sau pe pântec
Nu mă speria acest lucru prea tare
Mai mult eram nedumirită ce gel de duș să folosesc
Trupul meu mirosea veșnic a transpirație de bărbat
De cât de mult mă iubeai
Mă doreai
Mă aveai
Și m-am trezit dintr-o dată singură în primăvară
toți din jurul meu plecau sau păstrau distanța
Nedumiriți de prezența ta
Pentru că ele persoanele cumsecade nu purtau nimic sub epidermă!