Mi-e atât de frig,
Încât, inima mea tremură speriată,
Ai lăsat-o afară în toamna despuiată și -n ploaie,
Numărând secundele ce foșnesc
Și se înlănțuie în zborul rândunelelor,
Rapid, cu bătăi neregulate din aripi,
Agitate, neliniștite,
Iubesc.
Inima mea se fibrilează de la atâta frig,
Aprinde focul din trupul tău
Și încălzește-o,
Păzește-o,
Să nu piară în timp.
Rătăciți in ploaia din Amsterdam
Asteptăm să înflorească laleaua
De un roșu aprins
De sânge, clocotit,
Nestins,
Savurăm prăjiturele
Mititele,
Cu arome de cocaină,
Pudrate din belsug
Cu zahăr brun de trestie
Uitate in ploaia din Amsterdam.
Bărbați grăbiți mă înghiontesc
Trupul meu nu -i ademenește,
Miroase a vară.
Surprinsă rămân
Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă
Astupată cu ceară.
De aceea el îmi zâmbește
Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele,
Roțile de cașcaval
Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh.
De dragoste,de multă dragoste
I-aș reteza și lui urechea
Să rămână și el neuitat
Și rătăcit în ploaia din Amsterdam
Câte un pic …
Plouă acum cu sufletul curat…
Vezi și tu?
El, bărbatul, l-a făcut din lut Dumnezeu,
Întâiul,
I-a dat ochi să ne privească,
Mâini să plămădească frumosul,
I-a dat palme tari ca osul,
Sămânță să rodească,
I-a adus prinosul
În tălpi,
În rărunchi,
În plămâni,
În genunchi,
În gând.
Dumnezeu s-a minunat decât de puternic , de înalt, l-a creat.
Îi lipsea însă ceva!
Dumnezeu a cugetat, s-a rugat, a stat puțin, s-a odihnit, iar și-a
privit desăvârșirea,
I-a dat apoi bărbatului iubirea!
I-a retezat coasta
Și în locul rămas gol a pus inima !
Să mă ții lângă tine mereu,
Eu să fiu fagurele ce-l sfărâmi
Și-l guști,
Și-ți picură dulceața lui de ambrozie, de tămâie și roze,
Prin artere și vene , în adn și în gene,
Să-ți rămână în ani,trupul meu de femeie,
Ce strigă și geme, strivită de ultima ta măsea de minte,
Să-ți stau zăvorâtă în falangă și creier,
Să fiu cu tine oriunde te
duci,
Și de ți-ar juca feste memoria,
Dintre toate și toți,
Să mă ții minte doar pe mine, să nu mă uiți ,
Nici în lumea aceasta și nici în lumea de apoi,
Să nu poți să începi ziua , dacă nu am fii noi doi,
Și nici noaptea să vină,
Să nu dormi fără mine!
Să mă ții , lângă tine, mereu să mă ții printre cei morți și printre cei vii,
În numele meu, și al tău ,și al nostru , ascultă-mă și facă-se voia mea,Amin!
Astăzi toamna m-a întrebat de tine,
Ce faci?
Dacă-ți este bine
Sau te înmoaie ploile ei din amiază,
Dacă te înnoptează luna gălbuie din tei,
Dacă te ceartă aripi de frunze
Dacă ceața te mai ajunge și acoperă urma pașilor tăi,
Dacă vântul te strănge în brațe,
Dacă de toamnă ți-e cald sau ți-e frig,
Sau eu te mai uit sau te mint?
Astăzi i-am spus toamnei că ești bine,
Că încă mai ești îndrăgostit de mine,
Că încă mă mai străngi în brațe, mă ții pe genunchi, mă săruți,
Mă ierți, mă alinți, mă privești,
Mă asculți,
Mă aduni în inima ta și o acoperi cu vânt, ploi și frunze,
Și stele!
Astăzi alerg printe ele
Numărând distanțe și zile
Pitite în casele orașului meu, roșu de iubire.
Noiembrie are ochii de plută,
Cu ochii lui , el ne sărută,
Noiembrie are plete de ploi,
Ne mângâie în taină și ne dă fiori,
Noiembrie are mâinile umede de ceață,
Ni le răsfiră încet pe față,
Noiembrie are genunchii îndoiți de artrită,
Ne îmbrățișează strâns în pripă,
Noiembrie are umerii cu nori
Ne închide în casă, suntem doi,
Noiembrie are tălpile pline de noroi,
Și ne dezbracă , suntem goi,
Noiembrie își pune mască gri pe gură,
Și ne iubește cu măsură,
Noiembrie are inima de frunze,
Ne înlănțuie și ne ajunge
De eu mă fac , și tu te faci
Pe străzi, în galbenii copaci!
Tu , nu ar trebui să fii bărbatul perfect pentru mine,
M-aș plictisi,
Și ar rămâne plictiseala agățată în zi,
Ca urma de ruj de pe gulerul cămășii tale.
Tu nu ar trebui să porți sandale, dacă nu îți place,
Aș rămâne uimită dacă ai face-o,
Și ar rămâne uimirea împleticită ca și mersul tău pe dale.
Tu nu ar trebui să -ți aranjezi părul din barbă,
Lasă-l așa zgribulit, chiar dacă nu se mai poartă,
Aș rămâne pustie cu firele tale cărunte în poartă,
Singură așteptând anii de ieri.
Tu nu ar trebui să-ți pensezi sprâncenele
Căzute stufoase pe pleoapa dreaptă și stângă,
Aș rămâne cu ele în mână ,
Smulse , nătângă,aș începe să zbier,
Și ar chema vecinii ambulanța pentru ,,Văcărescu”.
Știi tu, nu ar trebui să te numești Ionescu, Popescu, Grigorescu,
Îmi place ,,ți “ din terminația numelui tău,
Aș rima acest ,,ți “ cu verbele a privi, a iubi,
Și ar rămâne iubirea și privirea mea, surprinsă total,
Evidențiată într-un titlu din ziarul local,
Alaturi de invitația de bal,
Sau reclama pentru noul mall,
Sau reclama pentru Pall Mall,
Și nimeni n-ar știi atunci
Că eu te iubesc, pentru că tu ești tu!
Inima mea s-a oprit la tine
În bătaia de noiembrie care ne-a îmbrăcat cu haine de miri pentru totdeauna,
Inima mea învăluită de aripi de arhanghel,s-a oprit doar la tine,
Inima ta trâmbițată s-a întors înspre mine,doar înspre mine,
Cununate inimile noastre și legate în taina izvorâtoare de dor,
Până am să mor,
Până ai să mori,
Până am să zbor,
Până ai să zbori,
O să fim mereu împreună!
Chinuită de soare,
Arsă și chircită,
Toamna ruginită stăruie in noi
Hai întinde mâna și oprește zborul ultimului nor,
Și țuguie gura
Să-ți strivesc de buze
Coaja cea încinsă a bătrânului castan,
Nu pleca departe,
Ci rămâi cu mine
În această toamnă dintre noii ani!
Și-ți voi spune vorbe , molcome și calde,
Patul îți voi așterne in prag de zori,
Tu,întinde brațul și aprinde bruma
Și te îmbracă in galbenul de ploi.
Ud până la oase
Tremurând , desculț, eu te voi încinge
Și
Te voi cuprinde , oră după oră
Până la apus.
Tu rămâi cu mine,
Nu pleca departe
În această toamnă dintre ani
Zilele plăpânde,nopțile buimace,
N-or să îmi ajungă
Pentru tot ce-ți dau,
Pentru tot ce-mi dai!
Azi ,1 Noiembrie
Aprindem lumănări firave pe morminte,
Împletim inimi de crizanteme în inimile noastre, azi, fără cuvinte,
Și plângem morții noștri cu tristețe azi ,cu cuvinte, pe morminte,
Așternem zile din zilele lor,
Ne aducem aminte,
Azi , noi rămânem în umbra lor
Fără cuvinte, pe morminte
Încărcate de flori, cu ochii ce plâng,
Cu inimi ce dor,
Cu morții noștri ce dorm,
Atât de cuminte în cuvinte!
Lazăr Elena 