Există

Există iubiri mai mari decât iubirile pe care le trăim unii dintre noi
Există tăceri asemenea tăcerilor pe care le ascundem și nu le putem scoate la lumină
Există zile în care tânjim după îmbrățișări
Și nopți în care nu știu ce m-aș face fără tine
Există firele albe pe creasta ta îngustată de mângâiere și pe care timpul nu le mai poate colora
Există un singur braț
Pe care tu îl ridici
Ca să îndepărtezi umbrele reci ce mă înconjoară uneori
Dar există o singură inimă care bate încă sinusal atât de curat
Departe și totodată aproape
Și știu că ea își va opri existența atunci când unul din noi nu va mai fi!

Yaiza Lanzarote 2021 ( lanțuri cu lacăte ale iubirii)

Eu El

Dacă m-ar întreba cineva de ce am iubit și iubesc atât de mult
Cred că m-aș fâstâci
Nu aș avea pregătit un răspuns!?
Cred că mi-e suficient să-l știu cu mine!
Să-l văd îndreptându-și rama ochelarilor ca să nu greșească atunci când prepară cele două porții de capuccino
Pe care le bem în fiecare după-masă,
E acolo atunci,
E acolo doar pentru mine!
E unul din miiile de așa zise nimicuri pentru care eu îl iubesc și mă iubește
Și care dacă nu l-am repeta obsesiv până in ultima clipă
Simt că m-aș pierde și nu aș mai fi!
Doar el sufletul meu pereche știe rețeta pentru o viață perfectă!

De sfârșit de săptămână de februarie!

Azi noapte intenționat am lăsat ușa grea de mahon vopsită în gri înecăcios
Deschisă,
Larg deschisă
Și am presărat pe podele pene de îngeri și pene de flori
Și eu stau
lacomă, întinsă
Dar m-ai ocolit și penele alb-roșii le-ai strivit.
Nu e timp de tăvăleală!
E frig,e beznă afară
E jale în alte țări, în țară
Se trezesc țânțarii din somn,
Cresc răuri, se deplasează pământuri ,
Urcă prețul la pâine,
Mâine,
Femeie ai îmbătrânit degeaba pe lume?!
Tot ce ai adunat în viață nu ne rămâne!
Păi tocmai de-aia te aștept încâlcită, supusă și moale
Poate oi fi dorită,
Se surpă case,huruie vântul,
Se duce ziua odată cu gândul,
Mai bine rămâi să jumulim de penele bătrâne îngeri,
Le cresc în neștire, le îngreuie zborul,
Îl vezi pe al meu,
Plânge!

Piața Traian Timișoara februarie 2023

Noi

Ne ținem în brațe acum pentru mai târziu…
Îți spun
Atunci ne va rămâne puțin timp pentru asemenea manifestări,
De aceea stau lungită lângă tine
Și încerc să iau cât mai mult din respirația ta,
În ceilalți ani, din urmă
Plămânii tăi bepeociști vor fi atât de triști
Și nu le voi acapara spațiul ce le va rămâne.
Degetele mele acum aprind întrerupătoare și ale tale fixează becuri, cât mai multe becuri
Să avem lumină să ne privim cât mai mult,
Să pot vedea urmele liniilor trasate pe întregul meu trup
Lăsate de dragoste,
Linii intersectate și strânse,
Noduri de năvod din care nu mai iese iubirea,
Mai încolo în celălalt veac
Vom sta în întuneric și ne vom căuta umbrele,
Pâlpâiri tremurate, aruncate de aici, de nicăieri,
Uitate,
Ne ținem în brațe până adormim,
Ce fericită sunt că în sfârșit după zeci de ani
Avem un numitor comun!

Cu muuulți ani în urmă

Zi de februarie

Mi-am pus un sfeter pe mine ciuruit de vreme
E un ger afară
Și parcă oasele mele dârdâie a somn și oboseală
Brațul stâng e ancorat într-un holter iar celălalt atârnă pe pat mângâindu-ți abdomenul încă spre bucuria mea, plat
Oare cât mi-este TA
Ce scofală și această TA!
M-a lovit și pe mine damblaua cică-se e uneori mortală și trebuie să fiu mai atentă la ce beau, ce mănânc,
Ce gând, mai ales ce gând mă străbate,
Să fiu pesemne mai nărăvașă când mă întinzi pe spate,
Atunci nu e drămuită fericirea,
Atunci,
Rămâne pe mâine vorba aia ce ți-ai propus azi
E un frig afară și tu taci!
Eu mi-am pus zilele tinere să mă caute din nou!

Nopți

1 noaptea mă trezesc și mă întreb ce am făcut acum zece ani la aceeași oră,
Nu-mi amintesc.
2 noaptea,bizară oră pentru a opri uscătorul de rufe noua achiziție, pentru noua perioadă de tranziție,
Zgomot grotesc,
3 noaptea, e frig afară, o umezeală, stupoare,vise,îngeri somnambuli
Pe drum rătăcesc,
Eu îl iau pe al meu și încă o dată îl înveselesc,
Să nu răcești îngere, să nu răcești!
4 noaptea, se opresc inimi în mersul lor aritmic,
Pedale de defibrilator,
Nu știu toropită de oboseală
Câți jouli, unde să apăs
Sau o dau la nimereală,
Palme încărcate de adrenalină,
Salvate vieți,
O Doamne !
Cine-i de vină?
O inimă pornește în căutare
Îi scurm mersul spre lumină
Și o aduc în soare,
5 dimineața,răsărit superb,acerb,
Se arată în largul mărilor,
Nostalgii de vară,
De dor de steaua polară
Să-mi arate cărarea de a aduce înapoi
Secunde neprețuite în noi,
6,e 6,e 6,mă ghemui în tine,
E bine iubire,e bine,
Îngerul meu e treaz și bea un espresso, sătul de priveghere, mă privește,
Alintă-mă în zi
Și mă iubește!
O nouă noapte însă se arată
Gonește-o!

Defibrilatoarele salvatoare de vieți

Ce am spus

Tot ce am rostit în viață
S-a auzit într-o zăpăceală continuă
Nimeni nu înțelegea nimic
Nimicul își pierdea esența…
Și atunci când alții îmi vorbesc
Eu mă ascund printre crini
Și le scutur galbenul fertil pe mâini
Cerneală pentru zilele mele de mâine
În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit
Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți
E un exercițiu bun până la urmă
În care te regăsești în anii ce vor veni
Când tragi linie și îți dai seama
Că uneori chiar ai fost mut și surd!

Crin roșu ( crinul Ioanei)

Ce voi…?

Mi-am pus un cd cu muzică clasică,
Mă așteaptă mormane de haine de călcat,
Mi-ar place măcar o secundă să stau înfofolită într-un halat șifonat
Dar mă urnesc și-ncerc să-mi termin treaba de femeie de casă, de mamă
Dar e atât de dureros să o fac
Prietena mea cea mai bună nu mai ascultă Mozart cu mine,
E învăluită în frigul de afară,
Plămânii mei au miros de țigară,
La Teatrul Național se joacă Oscar și tanti roz,
Ce frumos!
Ce folos că îmi așez stiva de haine călcate, apretate,curate,dezinfectate în șifonier
Când viața mi-a fost întoarsă pe dos
Ieri, azi,
Mâine ce a fost
La anul ce voi mai pierde?
Ce voi căștiga sau mă grăbesc sau poate e prea devreme
Sau poate tot Mozart voi asculta?

Teatrul Național Timișoara ( fotografie realizată de Lara Nuțu 30.01.2023)

m-am îndrăgostit

M-am îndrăgostit și atunci îngerul meu de bucurie mi-a împrumutat aripile
La început nu am știut unde să mi le pun,
Mi le-am așezat pe nuri
Să-i ascund, îndrăgosteala mă făcea sfioasă
Mai târziu avându-te în ani
Și iubindu-te de câte ori aveam chef
Mi-am înfipt aripile în stern
Chiar în apendicele xifoid,
Timid
Dar statornic
Și te iubeam privindu-te cum
Îți mișcai inima
plimbând-o agale ca pe o câmpie în care înfloreau maci
Pe apendicele meu
Că într-o zi ai să taci,
Nu ai să mai fi al meu
Și atunci speriată mi-am prins aripile pe umerii mei de fată
Și am învățat să zbor!
Și zbor
Zbor
Iar lumea mă întreabă mirată
Încotro? Să caut dragostea!

Teguise -Tahiche 14.10. 2021

Oameni în Maldive

În casă ninge
Țiglele se-nmoaie de atâta ninsoare
Se scurcircuitează distanța dintre noi
Nu mai ajung în brațele tale
Nu mai ajungi în brațele mele
Unul din noi ar muri
112…nu răspunde nimeni
Și așa ni se întâmplă în fiecare iarnă în care ninge cât de cât puțin sau mult
Am hotărât să ne mutăm in Maldive
Măcar ultimii ani
Să ne putem mângâia într-o disperare continuă
De abia acum găsesc adevărul din spusele Ioanei adolescente
Mama peste tot la mare sunt numai oameni bătrâni
Ce bine că am această vârstă
Și sincer… la vârsta aceasta vreau să rămân!

27.01.2023( mi-au înflorit orhideele)