Ne ținem în brațe acum pentru mai târziu…
Îți spun
Atunci ne va rămâne puțin timp pentru asemenea manifestări,
De aceea stau lungită lângă tine
Și încerc să iau cât mai mult din respirația ta,
În ceilalți ani, din urmă
Plămânii tăi bepeociști vor fi atât de triști
Și nu le voi acapara spațiul ce le va rămâne.
Degetele mele acum aprind întrerupătoare și ale tale fixează becuri, cât mai multe becuri
Să avem lumină să ne privim cât mai mult,
Să pot vedea urmele liniilor trasate pe întregul meu trup
Lăsate de dragoste,
Linii intersectate și strânse,
Noduri de năvod din care nu mai iese iubirea,
Mai încolo în celălalt veac
Vom sta în întuneric și ne vom căuta umbrele,
Pâlpâiri tremurate, aruncate de aici, de nicăieri,
Uitate,
Ne ținem în brațe până adormim,
Ce fericită sunt că în sfârșit după zeci de ani
Avem un numitor comun!