În fiecare vineri

Vinerea se ung trupurile cu ulei de iasomie
Mie
Mi se face poftă de tine
În fiecare zi din mai,
În fiecare an
Mă reîndrăgostesc de ce am.
Sunt absolut sigură că
Dumnezeul meu îmi vorbește cel mai mult la sfârșitul primăverii,
Îmbătată,năucă, sedusă de frumusețea a ceea ce crease,
Flori de curcubee,
Flori de mătase,
Vocale de păsări,
Stele,
Și mă ispitește din nou,
În fiecare zi de mai,
În fiecare timp al lui și-mi dăruiește bucuria, încântarea de a avea acest sfârșit de primăvară
Cu mărinimie.
Mie
Mi se face dor de tine
Și-ți murmur acest dor în urechea ta albă,
În timpul meu
Supusă,spunându-mi rugăciunea de mulțumire
Pentru iubire!

Napoli 05.2022

Poveste despre doi oameni

Vă scriu o poveste despre doi oameni care s-au urcat într-un tren,
În trenul care avea o singură linie cu nume de vulcan,cu portocali înfloriți,
Cu lămâi galbeni și grași,
Atât de grași și rămași în urma soarelui,
Ploaia măruntă de mai îi măcina
De guturai,
Aplecate stăteau lămâile și portocalele suflându-și nasurile pistruiate,
Buzele mele rujate și arse de sărutările tale,
Marea strecurată în trupul tău,
În trupul meu
Ca și cum ar purta corăbii
Încărcate cu animale exotice și furate,
Doar stingher întors în zborul spre cer
Câte un pescăruș ciugulea puțin,din inima mea,din carnea ta
Îmbrățișată într-un actis caritatis,
Actus fidei,
Și ochii noștri văd că ei s-au crezut zei
Și ei s-au topit
S-au pietrificat în purul păcat
Și peste ani
Iubirea lor a învins,
Iubirea mea mirată te-a cuprins
Într-un vis,într-o frază nespusă,neîntrebată, netulburată.
Hei, tu, fată nemaiumblată și umblată, cărată unde te-ai dus?
Se deschid trandafirii în roșu aprins
De sânge
Pesemne primăvara se stinge
În curând!

Napoli 08.05.2022

Aș pleca

Uneori trebuie să plec
Să măsor timpul în alte lumi
Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară
Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați.
Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară
Ca pașii să-mi bată pietrișul mării
Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii,
Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase,
Melci de nisip cu trup de mătase,
Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă
Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină
Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme
(Doar m-am născut pe drum pesemne)
Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate,
Dar într-o zi,
M-aș opri,
M-aș opri,
Încovoiat trupul meu ar dormi,
Ar dormi,
Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață
Voi ajunge departe,
Voi fi dimineață
Pescar de midii moluște și scoici
Cu ale căror schelete ai să te joci
Și culmea nu știu deloc să înot
Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult
Să pot culege din toate iubire
Albastru și verde
Și soare-n privire,
Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop
Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!

Tablou din colecția proprie ( Parga Grecia 2011)

Ochii tăi

Uneori cred că am deschis ochii ca să văd ochi,
Pupila ascunsă ferită de deochi,
Ochii mei verzi care cresc
Câte o secundă din fiecare timp o surprind
Ochii mei verzi,
Ochii mei vă arată,
Această minune unică
Doar odată,
Ochii mei plâng, ochii mei râd,
Ochii mei strigă,
Ochii mei verzi aud
Cum se ridică firul de iarbă , vulturul alb,
Barza ce-și scaldă lungul grumaz,
Căderea pe scenă a unui actor
Cuprins de teama de a nu fi monoton,
Repetând în ritmuri de jazz,
În ritmuri de noapte,
De soare,în ochii mei verzi
Tu nu îi știi
Sau poate nu-i vezi
Cum râd,cum plâng, cum strigă și cer
Frumusețea secundei
Adusă din cer.
Alb negru,culoare de vânt,
Culoare,emoție strânsă în pumnii ce țin puținul pământ,
Trupuri istovite care aleargă în ape
Ca și cum potopul din nou
Ne-ar strivi,
Cuvântul ce rămâne blocat în laringe
Când tu îmi spui mereu nu,
Ochii mei se închid uneori a uimire
Verzind uimirea rămasă în voi,
Ochii mei strigă căutând iubirea
Fiind un strigăt verde de Munch
Cu neoane forforescente ce ticăie în noapte
Zorindu-mă să dorm,să visez,
Să pot imprima pe hârtii ceruite
Ce vreți,ce știți,
Dar eu fotografiez!mișcarea ochilor voștri
Ce strânge artera cea dreaptă
S-o aveți pentru mâine și ieri, să rămână în viață s-o aveți să nu o uitați niciodată!

Petru și Hazel

Poezie pentru prima mea fiică

Dragul meu copil
În toți acești ani
Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte
Și cu rost și fără minte,
Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu,
Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană,
Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale
De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana,
Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă,
Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus,
Îi șopteam îngerului tău
Că ești mai presus de orice închipuire,
De orice dorință sau răzvrătire,
Ce mai puteam să cer
Unui cer?
Eu, mama ta
Tu,primul copil
Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea,
Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta
Rămâne la mica înțelegere,
Inima mea e bisectă uneori
Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă
Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima
Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună),
Inima mea în toți acești ani
A crescut odată cu tine,
Nu a îmbătrânit,
Nu s-a înlemnit
Și nu s-a osificat
E mare și e o mare de iubire
Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat
Draga mea,neprețuită,iubită,
Iubita mea fiică!

Ioana

Poezie de vineri

Te pierd uneori absorbit de jocuri politice murdare redate la televizor seară de seară
Mă plimb singură goală
Aștept weekendul
Apoi te pierd din nou vineri noapte
Căștigă în fața trupului meu pe care se pare că l-ai uitat
Forza Horizon 4
Striker Zone
Modern Combat
Frumusețea trupului meu a pălit
M-am învelit cu folia stupidă de Co-axil gândul și sufletul mi l-am înecat în paharul de vin
Aiurea mi se pare acum patul
Te strig somnoroasă
Excitată
Vinnnn!
Și adorm cu ochii pironiți în dulapul vintage cu miros de vinilin
Trăim modern
În fugă
În trend
În vogă
În așteptare
Între noi pandemii luate din soare
În primăveri cu războaie de secol trecut
Și uităm și uiți și uit
Și se pare că iubirea a fost uitată și ea dar e mult prea curând e mult prea mult!

Teguise-Tahiche 14.10.2021(Muzeo Lagomar Lanzarote)

Sunt femeie

Sunt o femeie frumoasă.
Ești o femeie frumoasă
Dar frumusețea noastră capătă contur în ceea ce clădim cu mâinile noastre, cu inima noastră.
Sunt o femeie care iubesc,
Tu ești o femeie care iubești și de cele mai multe ori
Murim din dragoste,
Nu s-au făcut statistici
Despre cât de mult am suferit noi sau am murit din dragoste sau pentru dragoste.
Bărbații au tăcut chitic, lor li se oferă dragostea consideră,că li se cuvine o parte din noi, o parte din mine, dar
Sunt puternică.
Tu ești atât de puternică,
Arhitectura timpului nostru
Se bazează pe ideile noastre,
Pe înfățișarea noastră,
Pe îmbrățișările noastre,
Noi am oferit linie universului, găurile negre spiralele,
Până și luna a fost cucerită la îndemnul nostru:,,Dacă mă iubești cu adevărat adu-mi luna de pe cer”
Până și teoria relativității ni se datorează,
Dacă Einstein nu era îndrăgostit și iubit
Nu ar fi concretizat-o,ar fi amânat-o mereu în infinit.
Sunt mamă,
Tu ești mamă,
Tu vei fi mamă,
Avem copii care poartă numele bărbaților noștri,
Avem fii pe care bărbații noștri îi sacrifică în războaie,
Noi mamele nu am face asta
Până și Dumnezeu dacă ar fi fost femeie
Nu și-ar fi sacrificat Fiul, unicul Fiu,o știu
Ne-am fi sacrificat noi și nu e blasfemie
Maria s-a supus :,,Facă-se voia Ta!”a ascultat, a tăcut,avea să sufere și nu ar fi vrut,
Dar eu nu Îl judec
Pentru că sunt femeie și Îl iubesc
Atât de mult încât cad în genunchi aproape în fiecare secundă și inima mea îi cere să numai plângă,
Sunt femeie,
Și tu ești femeie
Și știm doar să creștem frumosul și pacea în lume crescând,alăptând cu bucurie viața,
Viață am fost ,viață suntem, viață dăm,
Suntem copac,rod, grâu, soare, stele, pârâu, noapte, zi,
Piatră, nisip, flux și reflux, zbor, ocean,norii de sus,
tot ceea ce vrem și știm
Și nu ne oprim,
Niciodată nu ne vom opri,
Iubesc
Iubești
Iubim!

Mărtișor realizat de Sofica Moștioru

Promisiune de primăvară

Ne privim noi două,
Iarna se alungește se iuțește spre poli
Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu
Hibernând în ceață,
Se caută stingheră în cele patru colțuri
Și ia chip de himeră
Anorexică și bulbucată,
Umflată, efemeră
Pa iarnă, îi spun mestecând tutun,
Te du,
Mă apucă angina instabilă labilă,
Pa, te du
Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan
Cu lujeri verzi de mătase,
Cu muguri pocniți de cravașe,
Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi,
Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci,
Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc
Are viruși,războaie,jocuri grotești
Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc,
Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri
Nu-i ajung nici cele zece porunci
Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți
Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc
Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă,
Trei vă voi da vouă,
Și atunci,
Mă plouă cu foc cu albastru și roz
Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz
Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori
Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom,
Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor!
Nu mor! Nu am să mor!

De Dragobete

Când tu te aplici să ridici pachetul de țigări mototolit de pe jos aruncat de un grăbit
Când tu așezi electrozii pe pieptul meu timid încercând să nu vezi dincolo de dantela neagră a sutienului viața
Când tu învârți furculița în frișca prea siropoasei savarine
Cu gândul la gogoșile frământate de mine
Când tu alegi același traseu înspre casă
Iar eu sunt prinsă în același curcubeu
Aruncat pe cer acum nu știu câți ani în drumul nostru spre Mexic Cappadocia Cuba
Dublu curcubeu dublu
Ca și relațiile noastre cu alții
În căutarea iubirii
Când voi putea spune din nou
Că sunt îndrăgostită de tine
Când tu ești îndrăgostit de mine
Și astfel putem trăi din nou
Mai departe
Când?
În acel timp în acea zi voi scrie autobiografia iubirii

Copilului meu

Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare
Pentru că atunci când ai venit tu
S-au speriat atât de tare și dintr-o dată
Au căzut,
S-au lovit,
Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat
Îngerul tău de data asta
A vorbit,
A strigat tare,
Silabele lui semănau cu sunete de trompetă
Duioase
Vârâte în urechea mea internă
Și au rămas acolo
Și s-au făcut o singură silabă eternă.
Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară,
Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău
Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile
Peste nemărginire,
Eram eu și tu,
Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi.
Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă,
Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă,
Îi orânduiam pe unde puteam,
Începeam să-i număr,
Dar erau tot mai mulți cu fiecare an,
Creșteau alături de tine
Și nici nu mă mai miram
Erau ca într-o simfonie
Și cântau într-una
Vară, iarnă
Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească
Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți
De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu!
Iar acum că ai crescut frumos și mare
Mi-a rămas timp suficient de privit!

Lara