Vinerea se ung trupurile cu ulei de iasomie Mie Mi se face poftă de tine În fiecare zi din mai, În fiecare an Mă reîndrăgostesc de ce am. Sunt absolut sigură că Dumnezeul meu îmi vorbește cel mai mult la sfârșitul primăverii, Îmbătată,năucă, sedusă de frumusețea a ceea ce crease, Flori de curcubee, Flori de mătase, Vocale de păsări, Stele, Și mă ispitește din nou, În fiecare zi de mai, În fiecare timp al lui și-mi dăruiește bucuria, încântarea de a avea acest sfârșit de primăvară Cu mărinimie. Mie Mi se face dor de tine Și-ți murmur acest dor în urechea ta albă, În timpul meu Supusă,spunându-mi rugăciunea de mulțumire Pentru iubire!
Vă scriu o poveste despre doi oameni care s-au urcat într-un tren, În trenul care avea o singură linie cu nume de vulcan,cu portocali înfloriți, Cu lămâi galbeni și grași, Atât de grași și rămași în urma soarelui, Ploaia măruntă de mai îi măcina De guturai, Aplecate stăteau lămâile și portocalele suflându-și nasurile pistruiate, Buzele mele rujate și arse de sărutările tale, Marea strecurată în trupul tău, În trupul meu Ca și cum ar purta corăbii Încărcate cu animale exotice și furate, Doar stingher întors în zborul spre cer Câte un pescăruș ciugulea puțin,din inima mea,din carnea ta Îmbrățișată într-un actis caritatis, Actus fidei, Și ochii noștri văd că ei s-au crezut zei Și ei s-au topit S-au pietrificat în purul păcat Și peste ani Iubirea lor a învins, Iubirea mea mirată te-a cuprins Într-un vis,într-o frază nespusă,neîntrebată, netulburată. Hei, tu, fată nemaiumblată și umblată, cărată unde te-ai dus? Se deschid trandafirii în roșu aprins De sânge Pesemne primăvara se stinge În curând!
Uneori trebuie să plec Să măsor timpul în alte lumi Ca și cum nu mi-ar fi de ajuns lumea mea imaginară Cei peste 100 de metri pătrați ai casei ,grădina cu trandafirii vărgați. Știu că uneori le-aș muta într-o altă țară Ca pașii să-mi bată pietrișul mării Lăsându-mă să mă înnegrească vântul serii, Aș mânca doar alge și caracațițe prinse dimineața în plase, Melci de nisip cu trup de mătase, Fructe cu nume ciudate crescute în iarnă Și mi-aș arde trupul cu smirnă și-n taină Aș putea colinda neobosită,năucă în vreme (Doar m-am născut pe drum pesemne) Sufletului meu nu i-ar ajunge niciodată îmbrățișările furate,fumate,sărutările alunecoase pe buze,pe umeri, pe spate, Dar într-o zi, M-aș opri, M-aș opri, Încovoiat trupul meu ar dormi, Ar dormi, Și dacă-n somn voi umbla ca și-n viață Voi ajunge departe, Voi fi dimineață Pescar de midii moluște și scoici Cu ale căror schelete ai să te joci Și culmea nu știu deloc să înot Dar m-aș scufunda în valuri cât mai mult Să pot culege din toate iubire Albastru și verde Și soare-n privire, Aș fi pescărușul sau pasărea de după potop Care v-ar aduce firul de iarbă,speranță și un pic de noroc!
Uneori cred că am deschis ochii ca să văd ochi, Pupila ascunsă ferită de deochi, Ochii mei verzi care cresc Câte o secundă din fiecare timp o surprind Ochii mei verzi, Ochii mei vă arată, Această minune unică Doar odată, Ochii mei plâng, ochii mei râd, Ochii mei strigă, Ochii mei verzi aud Cum se ridică firul de iarbă , vulturul alb, Barza ce-și scaldă lungul grumaz, Căderea pe scenă a unui actor Cuprins de teama de a nu fi monoton, Repetând în ritmuri de jazz, În ritmuri de noapte, De soare,în ochii mei verzi Tu nu îi știi Sau poate nu-i vezi Cum râd,cum plâng, cum strigă și cer Frumusețea secundei Adusă din cer. Alb negru,culoare de vânt, Culoare,emoție strânsă în pumnii ce țin puținul pământ, Trupuri istovite care aleargă în ape Ca și cum potopul din nou Ne-ar strivi, Cuvântul ce rămâne blocat în laringe Când tu îmi spui mereu nu, Ochii mei se închid uneori a uimire Verzind uimirea rămasă în voi, Ochii mei strigă căutând iubirea Fiind un strigăt verde de Munch Cu neoane forforescente ce ticăie în noapte Zorindu-mă să dorm,să visez, Să pot imprima pe hârtii ceruite Ce vreți,ce știți, Dar eu fotografiez!mișcarea ochilor voștri Ce strânge artera cea dreaptă S-o aveți pentru mâine și ieri, să rămână în viață s-o aveți să nu o uitați niciodată!
Dragul meu copil În toți acești ani Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte Și cu rost și fără minte, Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu, Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană, Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana, Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă, Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus, Îi șopteam îngerului tău Că ești mai presus de orice închipuire, De orice dorință sau răzvrătire, Ce mai puteam să cer Unui cer? Eu, mama ta Tu,primul copil Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea, Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta Rămâne la mica înțelegere, Inima mea e bisectă uneori Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună), Inima mea în toți acești ani A crescut odată cu tine, Nu a îmbătrânit, Nu s-a înlemnit Și nu s-a osificat E mare și e o mare de iubire Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat Draga mea,neprețuită,iubită, Iubita mea fiică!
Te pierd uneori absorbit de jocuri politice murdare redate la televizor seară de seară Mă plimb singură goală Aștept weekendul Apoi te pierd din nou vineri noapte Căștigă în fața trupului meu pe care se pare că l-ai uitat Forza Horizon 4 Striker Zone Modern Combat Frumusețea trupului meu a pălit M-am învelit cu folia stupidă de Co-axil gândul și sufletul mi l-am înecat în paharul de vin Aiurea mi se pare acum patul Te strig somnoroasă Excitată Vinnnn! Și adorm cu ochii pironiți în dulapul vintage cu miros de vinilin Trăim modern În fugă În trend În vogă În așteptare Între noi pandemii luate din soare În primăveri cu războaie de secol trecut Și uităm și uiți și uit Și se pare că iubirea a fost uitată și ea dar e mult prea curând e mult prea mult!
Sunt o femeie frumoasă. Ești o femeie frumoasă Dar frumusețea noastră capătă contur în ceea ce clădim cu mâinile noastre, cu inima noastră. Sunt o femeie care iubesc, Tu ești o femeie care iubești și de cele mai multe ori Murim din dragoste, Nu s-au făcut statistici Despre cât de mult am suferit noi sau am murit din dragoste sau pentru dragoste. Bărbații au tăcut chitic, lor li se oferă dragostea consideră,că li se cuvine o parte din noi, o parte din mine, dar Sunt puternică. Tu ești atât de puternică, Arhitectura timpului nostru Se bazează pe ideile noastre, Pe înfățișarea noastră, Pe îmbrățișările noastre, Noi am oferit linie universului, găurile negre spiralele, Până și luna a fost cucerită la îndemnul nostru:,,Dacă mă iubești cu adevărat adu-mi luna de pe cer” Până și teoria relativității ni se datorează, Dacă Einstein nu era îndrăgostit și iubit Nu ar fi concretizat-o,ar fi amânat-o mereu în infinit. Sunt mamă, Tu ești mamă, Tu vei fi mamă, Avem copii care poartă numele bărbaților noștri, Avem fii pe care bărbații noștri îi sacrifică în războaie, Noi mamele nu am face asta Până și Dumnezeu dacă ar fi fost femeie Nu și-ar fi sacrificat Fiul, unicul Fiu,o știu Ne-am fi sacrificat noi și nu e blasfemie Maria s-a supus :,,Facă-se voia Ta!”a ascultat, a tăcut,avea să sufere și nu ar fi vrut, Dar eu nu Îl judec Pentru că sunt femeie și Îl iubesc Atât de mult încât cad în genunchi aproape în fiecare secundă și inima mea îi cere să numai plângă, Sunt femeie, Și tu ești femeie Și știm doar să creștem frumosul și pacea în lume crescând,alăptând cu bucurie viața, Viață am fost ,viață suntem, viață dăm, Suntem copac,rod, grâu, soare, stele, pârâu, noapte, zi, Piatră, nisip, flux și reflux, zbor, ocean,norii de sus, tot ceea ce vrem și știm Și nu ne oprim, Niciodată nu ne vom opri, Iubesc Iubești Iubim!
Ne privim noi două, Iarna se alungește se iuțește spre poli Parcă mai rămâne puțină gheață în sufletul meu Hibernând în ceață, Se caută stingheră în cele patru colțuri Și ia chip de himeră Anorexică și bulbucată, Umflată, efemeră Pa iarnă, îi spun mestecând tutun, Te du, Mă apucă angina instabilă labilă, Pa, te du Azi a venit ea primăvara cu aere de Cannes pe maidan Cu lujeri verzi de mătase, Cu muguri pocniți de cravașe, Cu albul imaculat al zilelor tot mai lungi, Cu zbaterea temporară a păsărilor în lunci, Dar parcă în ultimii ani mi-e și teamă s-o privesc Are viruși,războaie,jocuri grotești Și după prognoza stabilită și ploaie,parcă ar vrea să mai cresc, Nu-i ajung brațele mele prelungi cu care apuc și strâng iubiri Nu-i ajung nici cele zece porunci Și mă strivește cu norii ei încolăciți care seamănă când îi țin în palmă cu trupuri albe de iubiți Mi-a pus aripi de verde crud de păpădie să mă duc, dar eu nu mă duc Mi-a făcut cuib de iarbă în care să clocească barza albă cele patru ouă, Trei vă voi da vouă, Și atunci, Mă plouă cu foc cu albastru și roz Cu focoase nucleare,angoase, și mult moloz Cu rătăcirea în zbor a rândunelelor și a șirurilor de cocori Și îmbătrânesc în primăveri pătrunsă de polenul narciselor galben, lacom, Și se pare că visez din nou și din nou eu am să zbor! Nu mor! Nu am să mor!
Când tu te aplici să ridici pachetul de țigări mototolit de pe jos aruncat de un grăbit Când tu așezi electrozii pe pieptul meu timid încercând să nu vezi dincolo de dantela neagră a sutienului viața Când tu învârți furculița în frișca prea siropoasei savarine Cu gândul la gogoșile frământate de mine Când tu alegi același traseu înspre casă Iar eu sunt prinsă în același curcubeu Aruncat pe cer acum nu știu câți ani în drumul nostru spre Mexic Cappadocia Cuba Dublu curcubeu dublu Ca și relațiile noastre cu alții În căutarea iubirii Când voi putea spune din nou Că sunt îndrăgostită de tine Când tu ești îndrăgostit de mine Și astfel putem trăi din nou Mai departe Când? În acel timp în acea zi voi scrie autobiografia iubirii
Îngerii mei s-au pierdut în graba mare în acea zi de februarie cu mult somn și soare Pentru că atunci când ai venit tu S-au speriat atât de tare și dintr-o dată Au căzut, S-au lovit, Gurile lor au amuțit și ascultau plânsul tău înserat Îngerul tău de data asta A vorbit, A strigat tare, Silabele lui semănau cu sunete de trompetă Duioase Vârâte în urechea mea internă Și au rămas acolo Și s-au făcut o singură silabă eternă. Pe urmă în timp învățând din nou iubirea a doua oară, Îngerii mei s-au ridicat din nou cu îngerul tău Și au învățat să fâlfâie și să scuture aripile Peste nemărginire, Eram eu și tu, Tu și eu, eu, tu și celălalt copil al meu mare, tu și noi. Copilul meu în timp mi-ai adus atâția îngeri în casă, Încât uneori duminica numai aveam loc să îi așez la masă, Îi orânduiam pe unde puteam, Începeam să-i număr, Dar erau tot mai mulți cu fiecare an, Creșteau alături de tine Și nici nu mă mai miram Erau ca într-o simfonie Și cântau într-una Vară, iarnă Doar de bucurie,îmi învățau din nou oasele să meargă, gura să postească Ochii să-mi adoarmă în cele din urmă uimiți De frumusețea pe care mi-ai dăruit-o și o dărui mereu! Iar acum că ai crescut frumos și mare Mi-a rămas timp suficient de privit!
Lazăr Elena 