Fiecare loc, sau oraș, sau cătun din lume
Are ca și patron ocrotitor
Un sfânt, un arhanghel,
De parcă locuitorii pământului
Ar parcela cerul și raiul.
Oare acolo sus
Stelele și galaxiile și nebuloasele
Și câte alte corpuri cerești ar mai fi,
N-ar trebui să poarte numele noastre?
N-ar trebui să le cheme
Nicoleta, Maria,Adelina,Daniela, Nicolae
Ramona,Valentina,Adina,Patricia,Mihai
Florina,Liana,Andra,Andrada,Gabriel
Claudia,Liliana,Monica,Sofia, Cantemir
Doar noi și numele noastre purtăm iubiri!
Decembrie, ar trebui să poarte numele Maria,
Fără de ea, neaua nu ar mai fi nea,
Nu am sărbători Crăciunul,
Nu ar fi ziua împodobită cu beteală și crengi de măr țesute cu fire de urzeală,
Nu ar trâmbița îngerul Gabriel,
Nu am colinda cu lerui ler,
Și nu am zdrăngăni,
Clopote de aramă,
Nu am înverzi ieslea casei noastre cu smerenie și taină,
Nu am iubi,
Nu am posti,
Nici nu am ști
De lumina aleasă
Și steaua rămasă în locul ei pe câmpia de mătase a Betleemului,
Maria, ar trebuie luna aceasta de iarnă rebotezată,
Când ne promitem să fim mai buni,
Să nu ne certăm, să ne iertăm,
Să adunăm imnuri, cântări, slavă și rugi în inimile noastre
Roșii de speranță, de încredere,
Și de mai bine, ninse și albe în iarna ce vine!
Eu locuiesc în Timișoara, România, de-o viață și azi îmi pun tricolorul pe brațe,
Tu, prieten drag, trăiești în Franța, Saint-Denis,
Mulți te invidiază, e de vis,
Tu de 1 decembrie îi cumperi soției un parfum Cartier,
Ca să te ierte c-ai uitat s-o iei de la coafor ieri,
Dar mirosul lui îți amintește de borșul de fasole
Pe care îl făcea Ana meșterului Manole!
Tu, alt prieten drag trăiești în Germania, Berlin,
Îți prăjești azi de 1 decembrie albii cârnați,
Și parcă totuși ți-e foame și ai gusta de la Recaș, cel mai bun vin.
Tu, alt prieten drag viețuiești în New-York, SUA,
La tine, mâine vine ziua,
Acum e noapte, dar parcă somnul nu se lipește de sufletul tău,
Parcă-ți lipsește zâmbetul mamei din Gorj, și ți-e greu.
Tu, alt prieten ești rezident în Zurich, Elveția și azi de 1 decembrie îți privești noua achiziție, cu mândrie,
Un stilou Mont Blanc,
Și începi să scrii despre zăpada ce cade acum peste Carpați,
Mai albă, mai moale, mai pură
Și Alpii îți par acum gri, somnoroși, mohorâți și de zgură.
Tu, alt prieten drag hoinărești prin malluri în Dubai, Emirate,
Dar gândurile-ți pleacă în zbor, neuitate,
La ciolanul de porc din cuptor,
Scăldat în bere și untură și la ciulama,
Și ți-ai vinde pe loc diamantele de pe deget
Pentru o plăcintă cu brânză și urdă sau varză murată și o sarma.
Iar, tu prieten drag din Salzburg, Austria,
Îti pregătești azi schiurile și clăparii,
Dar ai vrea să pleci acasă la bunica în Apuseni, să tai bușteni,
Să duci cârnații, șoncul și slănina la iernat
În afumătoare mică lângă brad.
Și voi toți prieteni aruncați în lumea întreagă
Azi , de 1 decembrie, patria mea și a voastră România se cheamă,
Și eu o port peste tot și voi să o duceți oriunde a-ți fi
În roșul din gene și sănge, în copii,
În galbenul din păr și zămbet și fapte,
Și în albastrul din ochi și din oase
Și în numele noastre
Patria azi împreună cu noi să trăiască și Sfântul Andrei să ne ocrotească!
Mi-e atât de frig,
Încât, inima mea tremură speriată,
Ai lăsat-o afară în toamna despuiată și -n ploaie,
Numărând secundele ce foșnesc
Și se înlănțuie în zborul rândunelelor,
Rapid, cu bătăi neregulate din aripi,
Agitate, neliniștite,
Iubesc.
Inima mea se fibrilează de la atâta frig,
Aprinde focul din trupul tău
Și încălzește-o,
Păzește-o,
Să nu piară în timp.
El, bărbatul, l-a făcut din lut Dumnezeu,
Întâiul,
I-a dat ochi să ne privească,
Mâini să plămădească frumosul,
I-a dat palme tari ca osul,
Sămânță să rodească,
I-a adus prinosul
În tălpi,
În rărunchi,
În plămâni,
În genunchi,
În gând.
Dumnezeu s-a minunat decât de puternic , de înalt, l-a creat.
Îi lipsea însă ceva!
Dumnezeu a cugetat, s-a rugat, a stat puțin, s-a odihnit, iar și-a
privit desăvârșirea,
I-a dat apoi bărbatului iubirea!
I-a retezat coasta
Și în locul rămas gol a pus inima !
Tu , nu ar trebui să fii bărbatul perfect pentru mine,
M-aș plictisi,
Și ar rămâne plictiseala agățată în zi,
Ca urma de ruj de pe gulerul cămășii tale.
Tu nu ar trebui să porți sandale, dacă nu îți place,
Aș rămâne uimită dacă ai face-o,
Și ar rămâne uimirea împleticită ca și mersul tău pe dale.
Tu nu ar trebui să -ți aranjezi părul din barbă,
Lasă-l așa zgribulit, chiar dacă nu se mai poartă,
Aș rămâne pustie cu firele tale cărunte în poartă,
Singură așteptând anii de ieri.
Tu nu ar trebui să-ți pensezi sprâncenele
Căzute stufoase pe pleoapa dreaptă și stângă,
Aș rămâne cu ele în mână ,
Smulse , nătângă,aș începe să zbier,
Și ar chema vecinii ambulanța pentru ,,Văcărescu”.
Știi tu, nu ar trebui să te numești Ionescu, Popescu, Grigorescu,
Îmi place ,,ți “ din terminația numelui tău,
Aș rima acest ,,ți “ cu verbele a privi, a iubi,
Și ar rămâne iubirea și privirea mea, surprinsă total,
Evidențiată într-un titlu din ziarul local,
Alaturi de invitația de bal,
Sau reclama pentru noul mall,
Sau reclama pentru Pall Mall,
Și nimeni n-ar știi atunci
Că eu te iubesc, pentru că tu ești tu!
Inima mea s-a oprit la tine
În bătaia de noiembrie care ne-a îmbrăcat cu haine de miri pentru totdeauna,
Inima mea învăluită de aripi de arhanghel,s-a oprit doar la tine,
Inima ta trâmbițată s-a întors înspre mine,doar înspre mine,
Cununate inimile noastre și legate în taina izvorâtoare de dor,
Până am să mor,
Până ai să mori,
Până am să zbor,
Până ai să zbori,
O să fim mereu împreună!
La Roma
Voi pleca într-o duminică din nou
Să ascult liturghia în biserica San Giovanni dei Fiorentini
Să pot culege spinii din sufletul meu
Împreuna cu pelerinii
Și câinii,
Noi să cântăm imnuri și să aducem slavă
Iar ei, câinii să vadă,
Stănd lungiți în amvon
Somnoroși și fericiți
Raiul care ar aștepta
Să fim îngropați împreună cu oasele lor
Înfășurați
În giulgiu de iarbă
Și frunze de toamnă.
Alergănd mereu în iertare și iubire
Printre îngerii noștri și ai lor!
Mi-e foame de vară,
De zilele ei fierbinți de încinsă smoală,
De călcâile mele îngropate în nisip,
De unghiile mele vopsite în albastru de iarbă și alge,
De mugetul mării ascuns în apus,
De șoapta iubirii dusă de vânt,
Departe în toamnă,
Când ora se subție și noaptea pătrunde
În trup, în minte, în casă și în noi,
Și ploaia se încinge, și frunza se stinge,
Buimacă, căzută, năucă prin nori,
Mă vâr supusă în tine, în tihnă,
Și adulmec mirosul tău de arțar,
Picură seva tulpinii tale în mine,
Afară, se frânge ziua în ceață și frig,
Mai stau, mai rămân cu tine un pic,
Să număr păsările rătăcite și zgribulite de pe crengile tale,
Și roșul scoarței ce crește în petale,
În inimi, în îngerii ce-ți dorm pe palme,
Și așteaptă vara să vină înapoi!
Ea, vaca,
Oprită din muls
Știa să viseze
Planete și astre
Constelații pierdute
Gânduri știute, alese
Pitite în iesle.
Cu ochii mari și umezi de dor
Privea orizontul fără nori
Păsări pierdute în zbor,
Luna ascunsă în scorburi
Și-nveștmântată în pene de bufniță, albe cu inimi tăcute și calde,
Întinderea verde, de smarald, a gârlei,
Oglindită în tic-tacuri de dans.
Câtă frumusețe
Câtă poveste!
De-ar pătrunde în oameni
Fără veste!
Să-i trezească din somnul lung și fierbinte
Să poată să pășească drept înainte
Popasuri să facă doar în iubire
În taină, în dor, în amintire.
Să meargă doi câte doi
Apoi trei
Și în cele din urmă câte șapte
Să poată duce viața cât mai departe
Și ani după ani
Doar să iubească!
Vaca… tresare, împunsă de o muscă
Visase?
Oprită din muls
Își ascunde gârla și cerul
Planetele, luna, misterul.
Într-un târziu, noaptea coboară
Somnul plutește
Și oamenii pun lacăt pe ușă!
Lazăr Elena 