Veniți de luați Lumină
Lumină în tăcere,
Lumină în întuneric,
Că cel ce treaz nu este
Și Cel care vegheaza
El știe sau nu știe,
A se ruga și cere,
Când zgomotul de lacăt căzut în negrul hău ,
Când cheia ce deschide
Și închide tot ce-i rău,
Când lanțurile groase
Se sfarmă în pumnii strânși,
Când lumânarea arde și ochii ca de ceară
Se plâng în veci nestinși,
Când cuiele pe cruce se afundă adânc în carne
Când Tu îl privești pe El,
Și El supus adoarme,
Când giulgiul înfășoară trupul firav și drag,
Când rănile se surpă și de pe lemn îl trag,
Când jalea mamei strigă și floarea se înfoaie, când nu e nor , nici stea , nici vânt și nu e ploaie,
Când noi, cei muritori, cei plânși , și rătăciți,
Cei fără de biserici
Și în suflete închiși,
Ne mai spălam pe față, ne tolănim în vis
Și alergăm într-una cu zilele desculți
Și știm că în noaptea asta,
Când lumânarea arde
Când rugăciunea noastră
E dusă mai departe
Când oua înroșite împodobesc cuibare,
Noi ne plecăm spre Tine și spunem:Doamne, Tu care ai văzut și moarte și neființa,
,Tu care ai știut să ne împlinești dorința,
Tu care ne-ai adus acuma Învierea
Ascultă-ne și dă-ne noua mângâierea
Căci suntem îmbrăcați în straie noi și albe,
În brațe noi purtăm, mieii plăpânzi, micuții,
Și cozonacii grași umpluți cu mirodenii
Și ne plecăm spinarea în ceasurile denii
Și mergem
Pe cărare rostind în,ale vremii
Smeriți cu bucurie și îmbrățișați cu vrere
Slăvind cu bucurie
A noastră Înviere!