Fiecare loc, sau oraș, sau cătun din lume Are ca și patron ocrotitor Un sfânt, un arhanghel, De parcă locuitorii pământului Ar parcela cerul și raiul. Oare acolo sus Stelele și galaxiile și nebuloasele Și câte alte corpuri cerești ar mai fi, N-ar trebui să poarte numele noastre? N-ar trebui să le cheme Nicoleta, Maria,Adelina,Daniela, Nicolae Ramona,Valentina,Adina,Patricia,Mihai Florina,Liana,Andra,Andrada,Gabriel Claudia,Liliana,Monica,Sofia, Cantemir Doar noi și numele noastre purtăm iubiri!
Tradiționalele bețe de Moș Nicolae (fotografie realizată de Ioana Pop)
Decembrie, ar trebui să poarte numele Maria, Fără de ea, neaua nu ar mai fi nea, Nu am sărbători Crăciunul, Nu ar fi ziua împodobită cu beteală și crengi de măr țesute cu fire de urzeală, Nu ar trâmbița îngerul Gabriel, Nu am colinda cu lerui ler, Și nu am zdrăngăni, Clopote de aramă, Nu am înverzi ieslea casei noastre cu smerenie și taină, Nu am iubi, Nu am posti, Nici nu am ști De lumina aleasă Și steaua rămasă în locul ei pe câmpia de mătase a Betleemului, Maria, ar trebuie luna aceasta de iarnă rebotezată, Când ne promitem să fim mai buni, Să nu ne certăm, să ne iertăm, Să adunăm imnuri, cântări, slavă și rugi în inimile noastre Roșii de speranță, de încredere, Și de mai bine, ninse și albe în iarna ce vine!
Eu locuiesc în Timișoara, România, de-o viață și azi îmi pun tricolorul pe brațe, Tu, prieten drag, trăiești în Franța, Saint-Denis, Mulți te invidiază, e de vis, Tu de 1 decembrie îi cumperi soției un parfum Cartier, Ca să te ierte c-ai uitat s-o iei de la coafor ieri, Dar mirosul lui îți amintește de borșul de fasole Pe care îl făcea Ana meșterului Manole! Tu, alt prieten drag trăiești în Germania, Berlin, Îți prăjești azi de 1 decembrie albii cârnați, Și parcă totuși ți-e foame și ai gusta de la Recaș, cel mai bun vin. Tu, alt prieten drag viețuiești în New-York, SUA, La tine, mâine vine ziua, Acum e noapte, dar parcă somnul nu se lipește de sufletul tău, Parcă-ți lipsește zâmbetul mamei din Gorj, și ți-e greu. Tu, alt prieten ești rezident în Zurich, Elveția și azi de 1 decembrie îți privești noua achiziție, cu mândrie, Un stilou Mont Blanc, Și începi să scrii despre zăpada ce cade acum peste Carpați, Mai albă, mai moale, mai pură Și Alpii îți par acum gri, somnoroși, mohorâți și de zgură. Tu, alt prieten drag hoinărești prin malluri în Dubai, Emirate, Dar gândurile-ți pleacă în zbor, neuitate, La ciolanul de porc din cuptor, Scăldat în bere și untură și la ciulama, Și ți-ai vinde pe loc diamantele de pe deget Pentru o plăcintă cu brânză și urdă sau varză murată și o sarma. Iar, tu prieten drag din Salzburg, Austria, Îti pregătești azi schiurile și clăparii, Dar ai vrea să pleci acasă la bunica în Apuseni, să tai bușteni, Să duci cârnații, șoncul și slănina la iernat În afumătoare mică lângă brad. Și voi toți prieteni aruncați în lumea întreagă Azi , de 1 decembrie, patria mea și a voastră România se cheamă, Și eu o port peste tot și voi să o duceți oriunde a-ți fi În roșul din gene și sănge, în copii, În galbenul din păr și zămbet și fapte, Și în albastrul din ochi și din oase Și în numele noastre Patria azi împreună cu noi să trăiască și Sfântul Andrei să ne ocrotească!
Zborul primului și ultimului arhanghel Coborât din cer Stingher,mă înalță și-mi șoptește că iarna se apropie, Iarnă de ger, Și văd cum cetele de îngeri își scutură penele, Să cadă peste noi fulgii de zăpadă din inimile lor, Așteptănd uimite înghețul sufletului nostru Sau îngenunchierea în cele din urmă, În iubire. În noiembrie chem temătoare, Vânturile din nord, Să ne împrăștie sentimentele de singurătate,de răutate,și frustarea, Să ne ajungă zborul primului și ultimului arhanghel, Ce ne aduce crinii de iarnă albă Să ne împodobim zilele, nopțile, Filele vieții noastre în sfârșitul acestei toamne, Cuprinsă de ghețarii ce plutesc în derivă, În inversarea polilor, A ploilor, A sudului fără rod ce îl pun zălog, Cuvintelor.
Mi-e atât de frig, Încât, inima mea tremură speriată, Ai lăsat-o afară în toamna despuiată și -n ploaie, Numărând secundele ce foșnesc Și se înlănțuie în zborul rândunelelor, Rapid, cu bătăi neregulate din aripi, Agitate, neliniștite, Iubesc. Inima mea se fibrilează de la atâta frig, Aprinde focul din trupul tău Și încălzește-o, Păzește-o, Să nu piară în timp.
Rătăciți in ploaia din Amsterdam Asteptăm să înflorească laleaua De un roșu aprins De sânge, clocotit, Nestins, Savurăm prăjiturele Mititele, Cu arome de cocaină, Pudrate din belsug Cu zahăr brun de trestie Uitate in ploaia din Amsterdam. Bărbați grăbiți mă înghiontesc Trupul meu nu -i ademenește, Miroase a vară. Surprinsă rămân Când iubitului meu ei îi șoptesc vorbe neînțelese la urechea lui bleagă Astupată cu ceară. De aceea el îmi zâmbește Și-mi arată casele înguste cu ferestre fără perdele, Roțile de cașcaval Și tablourile gri cu cartofii lui Van Gogh. De dragoste,de multă dragoste I-aș reteza și lui urechea Să rămână și el neuitat Și rătăcit în ploaia din Amsterdam Câte un pic … Plouă acum cu sufletul curat… Vezi și tu?
El, bărbatul, l-a făcut din lut Dumnezeu, Întâiul, I-a dat ochi să ne privească, Mâini să plămădească frumosul, I-a dat palme tari ca osul, Sămânță să rodească, I-a adus prinosul În tălpi, În rărunchi, În plămâni, În genunchi, În gând. Dumnezeu s-a minunat decât de puternic , de înalt, l-a creat. Îi lipsea însă ceva! Dumnezeu a cugetat, s-a rugat, a stat puțin, s-a odihnit, iar și-a privit desăvârșirea, I-a dat apoi bărbatului iubirea! I-a retezat coasta Și în locul rămas gol a pus inima !
Să mă ții lângă tine mereu, Eu să fiu fagurele ce-l sfărâmi Și-l guști, Și-ți picură dulceața lui de ambrozie, de tămâie și roze, Prin artere și vene , în adn și în gene, Să-ți rămână în ani,trupul meu de femeie, Ce strigă și geme, strivită de ultima ta măsea de minte, Să-ți stau zăvorâtă în falangă și creier, Să fiu cu tine oriunde te duci, Și de ți-ar juca feste memoria, Dintre toate și toți, Să mă ții minte doar pe mine, să nu mă uiți , Nici în lumea aceasta și nici în lumea de apoi, Să nu poți să începi ziua , dacă nu am fii noi doi, Și nici noaptea să vină, Să nu dormi fără mine! Să mă ții , lângă tine, mereu să mă ții printre cei morți și printre cei vii, În numele meu, și al tău ,și al nostru , ascultă-mă și facă-se voia mea,Amin!
Astăzi toamna m-a întrebat de tine, Ce faci? Dacă-ți este bine Sau te înmoaie ploile ei din amiază, Dacă te înnoptează luna gălbuie din tei, Dacă te ceartă aripi de frunze Dacă ceața te mai ajunge și acoperă urma pașilor tăi, Dacă vântul te strănge în brațe, Dacă de toamnă ți-e cald sau ți-e frig, Sau eu te mai uit sau te mint? Astăzi i-am spus toamnei că ești bine, Că încă mai ești îndrăgostit de mine, Că încă mă mai străngi în brațe, mă ții pe genunchi, mă săruți, Mă ierți, mă alinți, mă privești, Mă asculți, Mă aduni în inima ta și o acoperi cu vânt, ploi și frunze, Și stele! Astăzi alerg printe ele Numărând distanțe și zile Pitite în casele orașului meu, roșu de iubire.
Noiembrie are ochii de plută, Cu ochii lui , el ne sărută, Noiembrie are plete de ploi, Ne mângâie în taină și ne dă fiori, Noiembrie are mâinile umede de ceață, Ni le răsfiră încet pe față, Noiembrie are genunchii îndoiți de artrită, Ne îmbrățișează strâns în pripă, Noiembrie are umerii cu nori Ne închide în casă, suntem doi, Noiembrie are tălpile pline de noroi, Și ne dezbracă , suntem goi, Noiembrie își pune mască gri pe gură, Și ne iubește cu măsură, Noiembrie are inima de frunze, Ne înlănțuie și ne ajunge De eu mă fac , și tu te faci Pe străzi, în galbenii copaci!