Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi Nici de cutremure cu magnitudine joasă De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva Ce-ți cuprinde carnea pe oase, Carnea movă deschisă cu miros de iarbă Cu gust de primăvară tânără, Caldă, Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde, Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri, Amintire rămâne urma sărutului Dat ție, Soarele și-a făcut rotația, Grația,migrația Pentru noi doi Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi Germină norii în stele,în inimi și ploi!
Dragul meu copil În toți acești ani Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte Și cu rost și fără minte, Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu, Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană, Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana, Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă, Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus, Îi șopteam îngerului tău Că ești mai presus de orice închipuire, De orice dorință sau răzvrătire, Ce mai puteam să cer Unui cer? Eu, mama ta Tu,primul copil Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea, Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta Rămâne la mica înțelegere, Inima mea e bisectă uneori Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună), Inima mea în toți acești ani A crescut odată cu tine, Nu a îmbătrânit, Nu s-a înlemnit Și nu s-a osificat E mare și e o mare de iubire Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat Draga mea,neprețuită,iubită, Iubita mea fiică!
În pădurea cea verde mai verde decât ochii tăi Ai învățat despre dragoste Ai implorat-o În rugăciunea ta atunci erați trei Tu tati Tatăl Ai scormonit mușchiul cel verde Mai verde decât pădurea Care era mai verde decât ochii tăi Ți-era teamă nu de lama ascuțită a bisturiului Ți-era teamă să nu strivești mușuroiul de furnici Mici Și tu erai mică Dar nu de frică mică în iubire Și tu trăiai Și nu știai cum să-ți răsucești talpa piciorului Să nu calci vietăți târâtoare și insecte cu ace ca niște săgeți Ai făcut transfer de cuvinte de lacrimi Între cer inimă și morminte Ai primit răspuns și ai mers Tot înainte Iar furnicile lui Solomon Și mirmidonii îți netezeau calea Zarea ți-o colorau în iubire Ca tu să nu te mai poți rătăci niciodată Ca tu să poți zâmbi Minunat copleșitor de minunat în păduri Mai verzi decât sunt ochii tăi Și în fiecare zi Zâmbetul tău să stârnească minuni!
Despre adevărurile de vineri Puține dintre noi știm sau recunoaștem Unele ne dorim sau Visăm Duminica de Paște (A te abține și la o îmbrățișare pentru îmbrățișările divine) Altele aleargă în Israel Pentru seara de vineri, Doar toate suntem o Rebeca, o Hagar,o Chetura, o Sara,o Estera sau o Miriam Alte femei cerșesc pe maidan puține cuvinte bune de iubire sau pâine, Unele pun la rodit semințe Și-și găsesc alte trebuințe Dar într-un final toate ne spunem e vineri, E sfârșit de săptămână, e bine, Alunecă mâna ta în mine, Tremură fluturi, Tremură inimi, Tremură norii Și ciulinii Soarele-mi mângâie ochii și gura, Promit nu am să întrec măsura, Nu am să plec, Nu am să-ți las Cuvinte de bun rămas, Voi tăia găina cea grasă Voi face supa cu tăiței să te poftesc la masă, Voi da merinde și apă blânzilor mei Și mă voi face atât de frumoasă În seara de vineri Și ai să vrei Și tu ai să vrei!
Primăvară și îngeri și soare Și pene cu țipăt de culoare Cât de strâns mă țineai tu de degetul mic Ți-era teamă să nu-l piște un furnic Primăvară și ploi răzlețe în timp Și aripi frânte de frig Cât de mult îmi sărutai talpa mea mică Ți-era amar și frică Să nu mi-o înhațe o furnică. Primăvară și nori de lila și roz Curcubeu întins Pe genunchiul meu botos Cu zgârieturi fine lăsate de albine Cât l-ai mângâiat tu mult să nu mă doară pe mine. Primăvară cu verde și roșu de lalea Plânge iubita inima mea Amintindu-mi că ai stat o viață în ea Că ai cuprins-o cu sufletul meu Și ai sărutat-o mereu Cum mai bate în ritm sinusal Când s-a rupt colosal Când s-a frânt în apus iar și iar Când te-ai dus Când m-am dus Și nu ai spus Nu ți-am spus!
Fotografie realizată de Oana Carina(Morile de apă de la Eftimie Murgu). Cuvântul ,,furnic” este masculinul de la furnică, corect masculul furnicii se numește trântor. Am derivat cuvântul furnică în furnic, dând un nou sens .
Hello Ne salutăm în fiecare zi Când se revarsă zorii ca un Amestec de leșie și grăsime din care mama făcea săpun Hello Ne spunem la amiaza tăcută și somnoroasă Cu pleoapele ușor închise cu gene false Iubită în așteptarea unui preludiu intens Hello Ne șoptim seara Trăncănind despre facturi bilanțuri cumpărături Home Bank Minciuni Mici nevinovate Așteptând să ne prăvălim pe spate Sau ne luăm perna în brațe Ascultând zgomotul bizar al periuței de dinți electrică Iar mâine Poimâine Răspoimâine Răăăăă Același hello Te iubesc câteodată Lung Ecou Repetat sacadat secondat Arhivat și ritmat Hello!
Einar Johansen (Sommerlandschaft-tablou din colecția proprie)
Îngerul meu însetat Azi veșnic însetat cu sufletul alb curat de Floare de măr Îngerul meu flămând Azi atât de flămând De iubire de cuvinte de gând Eu ți-am pregătit pâine dospită cu untdelemn Pâine frământată cu roșu de sânge Roșu de iubire De-am rămas mirată Bună Vestire Maică Preacurată Bucurie mare ție ți se arată Bucurie mare mie mi se arată Bucurie mare nouă ni se arată Astăzi Îngeri cu icoane Îngeri cu lumini Îngeri mă înconjoară Însetați flămânzi Eu le dau și sare Lacrimile mele Alb sidef mărgele Eu le dau din suflet picuri alb de nuferi Eu le dau din carnea trupului meu alb Alb de lapte cald Eu le dau din palme pironite în ceruri Alb de ploi și stele Să le stâmpăr foamea Să le stâmpăr setea să-mi pună podoabe de pene de semne Albe eterne!
E miercuri E miercuri de martie E miercuri înainte de Buna Vestire Pot să spun și eu că primăvara se topește în simțire E dezlegare la pește mai puțin mai puțin e și Duminica Mare Inima mea postește Inima mea poftește puțin vin Și-ți spun ție iubire Vin Facă-se voia ta Se aud mitraliere și mierle și urlet de mame Văzându-le tremur și eu Dar de fericire( nici un rău să nu atingă sufletul copilului meu Mare Copilului meu mic) Uneori am senzația că nu știu nimic Se coboară liniști Se coboară îngeri Se coboară plâns Se coboară stele Alerg printre ele Și vă strig pe voi Nu-mi luați primăvara Nu-mi luați seara Oameni triști și goi! Nu vă pot plăti decât cu iubire Nu vă pot minți Nu vă pot privi Nu vă pot lovi Și nu pot muri Nu am pentru cine!
Femeii îi stătea bine în rochia galbenă Dar n-avea pantofi Putea să-i împrumute și apoi să nu îi mai înapoieze deloc. Primăverii îi stătea bine pe stradă uitată și îmbrățișată doar în grabă de brațele unui copac ce se înverzește de abia acum Dar părea prea goală și soarele nu-i acoperea umerii încă E doar martie Și atunci a luat cu împrumut rochia galbenă a femeii care se plimba pe lângă ea. Femeia nu s-a supărat Știa că în curând n-o să mai aibă nevoie de rochie Venea vara nesfârșită și n-o mai vroia. Își putea înfășura trupul cu căldura Trupului lui de bărbat Și-i mulțumi primăverii Și rochia cea galbenă luată cu împrumut i-a lăsat! Și astfel primăvara poartă galbenul pal sau intens depinde de oră Prin univers!
Te pierd uneori absorbit de jocuri politice murdare redate la televizor seară de seară Mă plimb singură goală Aștept weekendul Apoi te pierd din nou vineri noapte Căștigă în fața trupului meu pe care se pare că l-ai uitat Forza Horizon 4 Striker Zone Modern Combat Frumusețea trupului meu a pălit M-am învelit cu folia stupidă de Co-axil gândul și sufletul mi l-am înecat în paharul de vin Aiurea mi se pare acum patul Te strig somnoroasă Excitată Vinnnn! Și adorm cu ochii pironiți în dulapul vintage cu miros de vinilin Trăim modern În fugă În trend În vogă În așteptare Între noi pandemii luate din soare În primăveri cu războaie de secol trecut Și uităm și uiți și uit Și se pare că iubirea a fost uitată și ea dar e mult prea curând e mult prea mult!
Lazăr Elena 