Doi îngeri

Când doi îngeri se întâlnesc
Și coboară din înalturi
Ținându-se de mână,
Se scutură pomii de frunze, de albine,
Se vătuie norii umflându-se-n pene
Și iarna se apropie
Dar prea puține semne
Ne arată,
Înfloresc tuberoze și roze și verze pestrițe,
Cei doi îngeri se plimbă pe stradă,se joacă șotron
Se ascund în iarbă,
Se ascund printre noi,
ne șoptesc silabe din taine
Și ne privesc
Cum ne ținem de mână
Și ne plimbăm
Pe străzile despuiate și bătute de ploile mărunte
Și ne rugăm
Pentru iubire, pentru speranță, pentru povești, minuni și viață…
Tu îi vezi?
Ei ne privesc!

Uneori

Uneori se frâng aripi
În zilele scurte de toamnă din noi,
Bocăne moale picioarele ascunse-n cizme prin noroi,
Alergăm,alergăm supuși sau distrați
Cu fețele roșii sau ascunse sub fondurile de ten Lancome
Dormi?
Așteaptă să mă demachiez,
Să mă subțiez,
Să pot să-ți cuprind genunchii reci,
Să-ți povestesc ce puțini oameni treji stau în seri,
Majoritatea își beau ceaiul fierbinte,
Mânâncă plăcinte
Și nu se mai iubesc.
Mi-am cumpărat creme de mâini cu glicerină
Grase și galbene ca pielea de găină,
Azi e duminică,fac supă cu tăieței
Iubi,iubire mă vrei?
Mai câteva zile și începe postul Crăciunului
Și voi sta departe,departe de tine atunci,
Îmi vor crește aripi în zilele scurte de toamnă,
Voi inventa
Cuvinte magice în care
Vom plânge,vom fi ploi,
Vom ninge și vom fi ninsori,
Vom fi doar doi
Și atunci se vor naște stele din cuvinte rostite în iubire
Din noi.
Uneori se desprind aripi în zile
Și penele lor se prind de inimi și se colorează în privire
Se aud pe străzi cântece de tălpi desculțe apăsate în gol…toc,toc,toc, toctocuri ce se sparg în timpane sau rămân pe loc…uneori.

Piața Traian Timișoara 05.11.2022

Am să…

Am să te urmăresc ca pe o jivină străină
Ajunsă pe malul râului ce străjuie pădurea veșnic verde a inimii mele
Am să te miros cu nasul meu zburătăcit în vânt
Nu am să te rănesc
Nici o săgeată a timpului nu-ți va atinge carotida pătată cu sânge
Te voi privi atât de mult în ochi fără remușcare
Chiar dacă ultima arcuire a spinării mele
Va fi într-o zvâcnire de a înlănțui iubirea
Nu te voi răni
Toamna ne va învălui cu mătăniile ei roșii și galbene de viață
În prima bătaie de noiembrie
Vor alerga gonaci să ne prindă și ne vor lua urma
Urma stranie a dezmierdărilor noastre în vară am să te urmăresc toamnă cum ne vânezi și visezi

Mereu am parte de vise în căutarea zilelor dinaintea căderii primilor îngeri de zăpadă!

De frumusețe

Ca ploaia mă lipesc de tine.
Nu-i așa că sunt mai frumoasă când mă port cu norii negrii prin casă,
Când te lipești de spinarea mea udă
Și brațele-mi fulgeră
Și ochii îmi tună?
Mă privești ciudat și mirat
Că soarele cald nu s-a arătat,
În suflet,pe buze te picur într-una,
Ca toamna te scutur
Și plouă…și plouă și luna.
Ne poartă în brațe noiembrie, ne plimbă cu el,
Ne iubim tragic de parcă am edita epopeea lui Ghilgameș de ieri.
Ca ploaia mă lipesc toată de tine.
Te iubesc!
Mă iubești!
Ne plouă noiembrie cu îngerii pământești,
Galbeni, rotunzi,
Mă ascund,
Mă ascunzi,nu mă vezi?
Eu știu frumusețea din toți, o păzesc, n-o s-o pierd,nu mă pierzi și plouă mereu cu ochii mei albaștri și verzi!

Fotografie realizată de dr.Fiscutean Ancuța