Putem avea o imagine pentru fiecare secundă
O față pentru fiecare secundă
Un cuvânt sau o singură consoană sau vocală pentru fiecare clipă
Sau o singură tăcere și iubire pentru viața toată
Dar sunt ale noastre și ne aparțin!
Putem
Etichetă / viata
Crezi
Când îngerii pleacă pentru totdeauna
Apar zăpezile
Și acoperă urmele noastre și ale lor
Crezi iubitule că ai putea să mă săruți atât de fierbinte
Încât albul zăpezii să se topească în arșița buzelor noastre și să fie mereu vară?
Gânduri vise speranțe
Bărbatului de lângă tine să nu-i spui niciodată adevărul nici măcar ce visezi noaptea
Nu e normal!
Ba da! Dar celorlalți bărbați care nu sunt cu mine?
Asta nu mai știu
Încearcă!
Și nu am încercat!
Respect normele de azi ale unei relații
În care eu îi spun tot
Pentru că trebuie să mă adore și când am tenesme crize de neveste perioada aia știi tu bufeurile rateurile migrenele dilemele fața mea angelică și trupul meu mirosind a ciocolată când ies din vana care încă îmi păstrează formele de peste zi formele mele de alergătoare sau de pisică leneșă
Trebuie trebuie spus totul
Altfel pentru ce mai conviețuim împreună!
Dar el? El spune tot? Asta nu știu!? Dar mai am încă o viață în care pot afla!
Uneori
Nici măcar nu mai știu dacă mă iubești
Uneori ne mișcăm prin casă ca două obiecte
Pe care nu știm unde să le așezăm
Pe pervazul verde al ferestrei
Sau pe tăblia albă de masă
Uneori ne strângem atât de nebunește unul în celălalt de parcă am fi din nou doi adolescenți care se ating ori de câte ori se gândesc unul la celălalt
Și o repetăm cu o insistență de netăgăduit mereu mereu
Uneori cineva își aduce aminte de tine și mă întreabă timid cum o mai duci? ce faci? ești bine?
Și habar nu am ce să-i răspund pentru că nu știu ce ai făcut azi dacă ai dormit dacă ți-a fost măcar o secundă dor de mine
Și atunci improvizez improvizez cu o nonșalanță despre iubire despre starea de uimire
Și rostesc: O, da, e absolut totul perfect, e sănătos, e vesel, nu e abătut , sigur încă e îndrăgostit, încă mai stăm eu cu el, el cu el și da cred că și el cu mine.
Uneori încă poate ne mai iubim.
Și s-a dus
Și s-a dus și toamna
Dezvelită de vântul iubirii
Gonită poate de unul dintre noi
Doi copaci se îmbrățișează pe stradă
Doi nori se sărută aprins și ne ninge
Două galaxii apar pentru prima dată din nemărginirea spațiului
Două stele ținându-se de mână pentru ultima oară se sting
Și s-a dus toamna
Și te ating
Ca și cum te-aș cunoaște de-abia acum!
Chiar avem
Chiar avem suficientă toamnă pentru noi doi
Ni se așează bruma pe tălpi și le spală ploaia măruntă și rece
Trece încă un rând de păsări pribegite întârziate din cauza iubirii
Cât de curând prima zăpadă va acoperi buzele tale și sărutul meu trebuie să fie atât de fierbinte
Încât să o topească
Să curgă albul de iubire în palmele tale
Și simțeam că avem suficientă toamnă în care să putem privi înapoi cu tandrețe și să vedem acele vise cu imagini strânse în suflet desprinse din colțuri de vară
Cu apusuri calde răsfrânte
Îți amintești acum când mă cuibăresc în brațele tale
Cum le priveam cum mă priveai
Și știam că va sosi o iarnă ce va dori să ne răsfețe!
Iubitule ce mult timp ne-a mai rămas pentru a ne iubi sau tu încă nu știi?!
Ea
Când plouă tu mă uiți
Sau te faci că mă uiți
Eu stau acoperită cu un pled de lână să nu-mi fie frig
Mă ascund și din când în când
Îmi descopăr o mână
Dar tu te faci că nu o vezi
Și atunci când îmi sună telefonul spui
Nu e acasă ea locuiește în toamnă
Și eu am rămas singur și habar nu am să îmi fac un ceai
Nici măcar pliculețele de ceai nu le găsesc
Mereu le schimbă locul
Ca să mi se facă dor de ea
Le-o fi pus pe raftul de sus sau în cutia metalică cu capac de bronz
Nu vreau să o caut să o strig
Ea locuiește în toamnă
Și nici nu știe cât de mult o iubesc
Când privești azi,
Când privim inima unui copil pentru prima oară îndrăgostit, azi, vedem cum strânge un iPhone 11 îl desface în mii de bucățele ca să cunoască îl miroase îl strânge de furie între dinți știe că iubirea e acolo
Dar nu-i răspunde muncește sau istovită stă în brațele iubitului
Ea e mama.
Când privim inima unui tânăr, azi, vedem cum își face selfie cu aripile răsfirate într-o bătaie cât mai întinsă pentru a pleca cât mai departe
Viața totuși e tât de tristă și iubirea nu e cum crezi că e sau cum ar trebui să fie.
Iar când privim inima unui adult, azi, vedem cum își piaptănă atent penele și le scutură de scame plătește ratele pentru cel mai scump telefon
Vorbește pe face-time din cea mai scumpă mașină sau cea mai elegantă cameră din nou achiziționată vilă prin credit din cel mai trendy cartier.
Iar când privim inima unui bătrân,azi, vedem cum scoate batista șifonată și șterge ecranul telefonului Nokia primit în dar de la fiul plecat în Anglia demult și așteaptă așteaptă vreun semn vreun emoticon orice care să-i mai ateste existența în lumea aceasta
Și de câte ori apasă pe ecranul telefonului îi spune fostei soții care îi zâmbește tandru în imaginea postată acum zece ani
Ce bine de tine că ai plecat
Te mai sun în fiecare zi ca să-ți aud vocea dar nici tu nu îmi răspunzi.
Când privesc inima mea, azi,
I-aș face sute de panorame ca să poată vorbi în imagini și le-aș posta pe instagram să știe toată lumea că încă te mai iubesc…azi!
Camera albă
E o cameră albă de spital
Dar totuși e o cameră albă specială față de celelalte camere albe pentru că ea păstrează cele mai mari emoții
Cele mai mari trăiri
În ea se aud cuvinte de disperare teamă speranță iluzie curaj
Și cele mai multe promisiuni rugăminți rugăciuni mătănii spovedanii
Poate mult mai multe decât într-o biserică
Știi Dumnezeul meu al doctorilor al asistenților al infirmierelor
Dumnezeul nostru al tuturor
Dacă am să mă fac bine
Promit( și câte îi mai promitem)
Uneori din camera albă de spital răzbat și înjurături
Morții măsii să-i ia naiba etc
Nu e frumos dar uneori și în acest mod se manifestă durerea neputința îndoiala
Și camera albă ridică tristă din umeri și-și astupă urechile
Uneori nici ea nu poate face totul
Chiar dacă e îndelung răbdătoare
Uneori camera albă plânge de cele mai multe ori plânge din cauza tristeții a bucuriei de aceea
Nici nu e nevoie de cloramină sau oxifloor ca să mai speli pe jos atât de multe lacrimi se adună și o purifică
De aceea camera albă e un soi de purgatoriu
În care aripile halatelor iau formă de îngeri
Care de cele mai multe ori
Nu te trimit nici în rai nici în iad
Ci pe pământ pentru a învăța din nou…iar și iar ce este iubirea și să o rostești cu frumusețea care i se cuvine măcar o dată!
Atâtea
Atâtea toamne trec prin viața noastră multe prea multe uneori și consider că
Ar trebui să le dăm nume
Nume de domnișoare sau de doamne sau de iubiți sau amanți
Și în loc să precizăm anul de pildă 1904 1964 1988 sau 2020 să spunem în toamna domnului X s-a petrecut în toamna domnișoarei Aniela m-am îndrăgostit sau cele zece toamne ale domnului Mihnea nu a plouat deloc
Cred că ar fi mult mai ușor pentru noi fiecare să ne amintim de toate toamnele din viața noastră de exemplu voi începe eu chiar acum în toamna anului 2023 nu s-a întâmplat nimic surprinzător pentru mine Israelul Palestina poate o să fie bine?!
Lazăr Elena 