Tu , nu ar trebui să fii bărbatul perfect pentru mine,
M-aș plictisi,
Și ar rămâne plictiseala agățată în zi,
Ca urma de ruj de pe gulerul cămășii tale.
Tu nu ar trebui să porți sandale, dacă nu îți place,
Aș rămâne uimită dacă ai face-o,
Și ar rămâne uimirea împleticită ca și mersul tău pe dale.
Tu nu ar trebui să -ți aranjezi părul din barbă,
Lasă-l așa zgribulit, chiar dacă nu se mai poartă,
Aș rămâne pustie cu firele tale cărunte în poartă,
Singură așteptând anii de ieri.
Tu nu ar trebui să-ți pensezi sprâncenele
Căzute stufoase pe pleoapa dreaptă și stângă,
Aș rămâne cu ele în mână ,
Smulse , nătângă,aș începe să zbier,
Și ar chema vecinii ambulanța pentru ,,Văcărescu”.
Știi tu, nu ar trebui să te numești Ionescu, Popescu, Grigorescu,
Îmi place ,,ți “ din terminația numelui tău,
Aș rima acest ,,ți “ cu verbele a privi, a iubi,
Și ar rămâne iubirea și privirea mea, surprinsă total,
Evidențiată într-un titlu din ziarul local,
Alaturi de invitația de bal,
Sau reclama pentru noul mall,
Sau reclama pentru Pall Mall,
Și nimeni n-ar știi atunci
Că eu te iubesc, pentru că tu ești tu!