Copilul meu plecat la soare
Cu bucuria unui înger
De a cunoaște nesfârșirea mării ce cuprinde
Și zi și noapte
Noapte și zi.
Ai sărutat cumva nisipul
Ți-ai pus tu palmele căuș
Și ai cuprins cu îmbrățișare
Albastrul pur al țărmului de mare?
Și pescărușilor cu zâmbet
Și cu iubire le-ai întors
Zborul plutit deasupra serii
Zbor lin și calm de alb răpus?
Și să șoptești, să strigi
Să înnoți și să dansezi
Și să înveți din toată întinderea de pustă
A verii lungi ce o visezi!
Și să te-nchini în taina ei
Să nu se supere, ea, vara
Și în anii în care ai să crești
Să te primească ca un dar
Etern și lung să o privești!
Eternă marea!
Lazăr Elena 