….

Nu sunt sofisticată în iubire
Vreau puțin,
Puțin din mine în tine,
Puțin din tine în mine,
Dar puținul acela să fie viu
Să nu devină neoplasm
Și nici criză de astm,
Nici melanom,
Nici guturai,
Să fie tot ce am și tot ce ai,
Mai bine metastază capricioasă
De dragoste plăpândă
Tumultuoasă,
Dar s-o găsesc mereu la noi în casă,
Să o sărut de noapte bună,
S-o țin și să te țină și de mână,
Să-i spăl șosetele și bluzele de iarnă
Cu soare cald de primăvară
Și să mă macine mărunt cum macini grâul într-o moară,
Să fiu eu pâinea care o rupi
Și o înmoi în vinul dulce,
Duminica și să mă pui pe cruce,
Să crezi mereu că voi veni la tine
Și te voi iubi mai mult și bine!

Întrebare

Pentru că mă îndrăgostesc atât de repede de apusuri,
Pentru că doresc să le văd accentuată starea în surâsuri,
Pentru că văd linia spatelui tău ușor curbată
Luând din culoarea unui nor ploaia toată,
Pentru că încerc și mă mir de faptul că am încercat,
Pentru că numai știu dacă sau nu te-am rugat,
Pentru că acum nu mă mai ajută nici vestirea oricărui înger
Care trâmbițează ziua în amiază,
Pentru că am spus e mult mult prea mult,
Pentru că m-am reîndrăgostit de un cuvânt nescris șoptit pitit în creier
De o metaforă cuprinsă în noaptea pierdută pe lună
Singur sau singură tu
În care lătrau sute de câini nu la oameni ci la fapte,
Pentru că vreau să rămân să rămâi,
Pentru că în final am învățat să cer
Apusurilor și steaua cea mare și albă de pe cer
Chiar dacă ele curg mereu cu aceeași nonșalanță purtându-ne și pe noi în visare
Amintindu-ne că suntem uitare
Se spune se pune
Nu știu!

Fragment de tablou din colecția proprie( autor necunoscut)

Te iubim

Știu că ai obosit
Și te doare nenorocitul de picior legat cu sârme reci și strașnic de puternice
Ca să poți să alergi,
Știu că plămânii tăi se inundă de ploi,
Că sunt ca cei doi poli
Fără vară,
Că în curând vei pleca într-o țară,pe care nu o voi cunoaște eu,acum,
Dar în ziua aceea nescrisă încă de mine
În care voi fi acoperită de alte urme îndrăznețe de câini bătrâni
Te voi lua cu mine,
Să ne jucăm nebune, nostalgice,amnezice de lume,
Până atunci,
Fiecare din noi vom păstra frumusețea dragostei tale incomensurabile
De neatins,
Dorul nestins,
Mirosul tău de soare și iarbă,
Răsuflarea ta caldă,
Atingerile tale de vis,
Te iubim
Te iubim
Cum n-am crezut că vom iubi vreodată
Te iubim și-ți mulțumim
Pentru tot ce ne dai,
Pentru tot ce ne-ai dat
Și nu ai așteptat ca tu să primești vreodată!

,,Viețile câinilor sunt prea scurte.Acest lucru, este, de fapt, singurul lor defect”(Agnes Turbunll)

Nu-ți spunem rămas bun Hazel

Am păstrat din anii tăi
Smocuri de păr
Subțiri
Mătase a porumbului
Cu miros de ghimbir
Frunzele de ceai ținute în borcanele de sticlă legate cu ațe subțiri mai păstrează subtil mirosul acesta cu mișcări timide,
Smocuri groase,cânepoase,
Fuior de dor,
Salteaua puțin roasă,
Ursul peticit,surd,adormit,
Memoria a reținut fețele celor pe care i-ai iubit,
Drumurile,
Muulte drumuri,
Dar care se sfârșeau mereu acasă,
Mi-am făcut și testamentul,pomenile,
Mi-am pregătit și ultimele cuvinte,
Iar tu îmi vei fi ca un dinte,
Ca ultimul dinte cu care voi molfăi nu știu ce,
Sper,împărtășania
Dacă în viață voi fi cuminte,
Vei rămâne pentru mine ca ultimul femur
Și voi crede în adâncul sufletului că ai plecat într-un sejur sau o vacanță binemeritată de lungă durată
Pentru că erai obosită,atât de obosită
De iubire
Muuuultă iubire,
Și vroiai să vezi și tu ce e în afara ei.
Voi veni și eu la un moment dat, poate voi știi acel moment
Acea zi,
Și vom lenevi împreună la soare
Ne vom încălzi,
Ne vom săruta pe ochi,pe burtă,pe picioare
Vom juca un altfel, etern joc
Tu vei fi stăpâna mea
Și eu voi învăța din nou, de data aceasta adevăratul sens al iubirii,
Voi știi să iubesc mai mult
Infinit de mult
Acel mult pentru care nu s-au scris și nu se vor scrie vocalele și consoanele!

Hazel 13.04.2009-08.04.2022

Poezie de vineri

Nu tremură frunza de movul deschis al înfloririi
Nici de cutremure cu magnitudine joasă
De ploaia mieroasă ce-mi învăluie măduva
Ce-ți cuprinde carnea pe oase,
Carnea movă deschisă cu miros de iarbă
Cu gust de primăvară tânără,
Caldă,
Nu tremură lacrimi,nici cuvinte,nici unde,
Apăsată rămâne talpa ta de antilopă pe pământuri,
Amintire rămâne urma sărutului
Dat ție,
Soarele și-a făcut rotația,
Grația,migrația
Pentru noi doi
Tremurăm în îmbrățișări cuprinși de albastru,goi
Germină norii în stele,în inimi și ploi!

Fotografie realizată de Alexandra Dănescu

Poezie pentru prima mea fiică

Dragul meu copil
În toți acești ani
Ți-am repetat ca într-o secvență atât de multe cuvinte
Și cu rost și fără minte,
Te-am sărutat pe ochii tăi atât de senini,mereu mereu,
Te-am purtat în rugăciuni ca pe cea mai de preț icoană,
Eram îmbătată de frumusețea și blândețea firii tale
De parcă aș fi fumat o veșnicie marihuana,
Eram dependentă de mâinile tale, de liniștea ta albastră,suavă,
Mă închinam în fiecare dimineață și mulțumeam vieții că mi te-a adus,
Îi șopteam îngerului tău
Că ești mai presus de orice închipuire,
De orice dorință sau răzvrătire,
Ce mai puteam să cer
Unui cer?
Eu, mama ta
Tu,primul copil
Inima mea e împărțită în două iar tu și sora ta locuiți de-o veșnicie în ea,
Nu știu care este preferata ta stânga sau dreapta
Rămâne la mica înțelegere,
Inima mea e bisectă uneori
Poate și ea să fie asemenea timpului bisectă
Și acea zi în plus știu că e tot a ta fiind prima
Iar tu, în mărinimia ta o vei dărui surorii tale(pentru că tu ești bună, cea mai bună),
Inima mea în toți acești ani
A crescut odată cu tine,
Nu a îmbătrânit,
Nu s-a înlemnit
Și nu s-a osificat
E mare și e o mare de iubire
Recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dat
Draga mea,neprețuită,iubită,
Iubita mea fiică!

Ioana

Poezie despre viață

În pădurea cea verde mai verde decât ochii tăi
Ai învățat despre dragoste
Ai implorat-o
În rugăciunea ta atunci erați trei
Tu tati Tatăl
Ai scormonit mușchiul cel verde
Mai verde decât pădurea
Care era mai verde decât ochii tăi
Ți-era teamă nu de lama ascuțită a bisturiului
Ți-era teamă să nu strivești mușuroiul de furnici
Mici
Și tu erai mică
Dar nu de frică mică în iubire
Și tu trăiai
Și nu știai cum să-ți răsucești talpa piciorului
Să nu calci vietăți târâtoare și insecte cu ace ca niște săgeți
Ai făcut transfer de cuvinte de lacrimi
Între cer inimă și morminte
Ai primit răspuns și ai mers
Tot înainte
Iar furnicile lui Solomon
Și mirmidonii îți netezeau calea
Zarea ți-o colorau în iubire
Ca tu să nu te mai poți rătăci niciodată
Ca tu să poți zâmbi
Minunat copleșitor de minunat în păduri
Mai verzi decât sunt ochii tăi
Și în fiecare zi
Zâmbetul tău să stârnească minuni!

Dorina Lazăr

Adevărurile de vineri

Despre adevărurile de vineri
Puține dintre noi știm sau recunoaștem
Unele ne dorim sau
Visăm Duminica de Paște
(A te abține și la o îmbrățișare pentru îmbrățișările divine)
Altele aleargă în Israel
Pentru seara de vineri,
Doar toate suntem o Rebeca, o Hagar,o Chetura, o Sara,o Estera sau o Miriam
Alte femei cerșesc pe maidan puține cuvinte bune de iubire sau pâine,
Unele pun la rodit semințe
Și-și găsesc alte trebuințe
Dar într-un final toate ne spunem e vineri,
E sfârșit de săptămână, e bine,
Alunecă mâna ta în mine,
Tremură fluturi,
Tremură inimi,
Tremură norii
Și ciulinii
Soarele-mi mângâie ochii și gura,
Promit nu am să întrec măsura,
Nu am să plec,
Nu am să-ți las
Cuvinte de bun rămas,
Voi tăia găina cea grasă
Voi face supa cu tăiței să te poftesc la masă,
Voi da merinde și apă blânzilor mei
Și mă voi face atât de frumoasă
În seara de vineri
Și ai să vrei
Și tu ai să vrei!

Miercuri și melancolie

Primăvară și îngeri și soare
Și pene cu țipăt de culoare
Cât de strâns mă țineai tu de degetul mic
Ți-era teamă să nu-l piște un furnic
Primăvară și ploi răzlețe în timp
Și aripi frânte de frig
Cât de mult îmi sărutai talpa mea mică
Ți-era amar și frică
Să nu mi-o înhațe o furnică.
Primăvară și nori de lila și roz
Curcubeu întins
Pe genunchiul meu botos
Cu zgârieturi fine lăsate de albine
Cât l-ai mângâiat tu mult să nu mă doară pe mine.
Primăvară cu verde și roșu de lalea
Plânge iubita inima mea
Amintindu-mi că ai stat o viață în ea
Că ai cuprins-o cu sufletul meu
Și ai sărutat-o mereu
Cum mai bate în ritm sinusal
Când s-a rupt colosal
Când s-a frânt în apus iar și iar
Când te-ai dus
Când m-am dus
Și nu ai spus
Nu ți-am spus!

Fotografie realizată de Oana Carina(Morile de apă de la Eftimie Murgu). Cuvântul ,,furnic” este masculinul de la furnică, corect masculul furnicii se numește trântor. Am derivat cuvântul furnică în furnic, dând un nou sens .

Hello

Hello
Ne salutăm în fiecare zi
Când se revarsă zorii ca un
Amestec de leșie și grăsime din care mama făcea săpun
Hello
Ne spunem la amiaza tăcută și somnoroasă
Cu pleoapele ușor închise cu gene false
Iubită în așteptarea unui preludiu intens
Hello
Ne șoptim seara
Trăncănind despre facturi bilanțuri cumpărături Home Bank
Minciuni
Mici nevinovate
Așteptând să ne prăvălim pe spate
Sau ne luăm perna în brațe
Ascultând zgomotul bizar al periuței de dinți electrică
Iar mâine
Poimâine
Răspoimâine
Răăăăă
Același hello
Te iubesc câteodată
Lung
Ecou
Repetat sacadat secondat
Arhivat și ritmat
Hello!

Einar Johansen (Sommerlandschaft-tablou din colecția proprie)