Şi cine

Iar cine știe să audă cum strigă pământul din care se înalță tulbure macii
Și vântul cum șuieră în surdină
În înaltul de puf al cerului
Învață și ține minte pentru totdeauna
Iubirea.
Și cine e surd la trudeala țărânii
La lupta ei de a nu ascunde cenușa
Izvorâtă din tainicele inimi și oase
Mai are multe de auzit și răzbate
E o lume atât de departe
Și minunile ni se arată mereu
Sibilinica și aspra lumină
Să o purtăm și să ne fie pază.

02.05.2025

Întâiul psalm al meu pentru Ioana

Se scurg diminețile
Cad asemeni unei cascade şi se răsfrâng curcubee imense în muzica lor
Și se închină în fața ta
Tu care pentru mine ești cea mai frumoasă
Tu care pentru mine aduci mereu primăvara
Pentru că tu întotdeauna ai avut mirosul ei explozia ei de roz albastru verde și roșu
Cântecul păsărilor care cheamă la iubire
Vântul și ploile calde care sărută pământul
Soarele care se trezește după îndelungul lui somn
Fie copilul meu ca niciodată să nu adormi
Fie ca zâmbetul tău să-ți rămână în suflet și în ochii tăi în care se scaldă cerul
Fie ca inima ta să nu ascundă lacrimi
Fie ca eu să rămân mereu mama ta
Iar tu întâiul meu născut
Prima mea bucurie și mângâiere
Primul meu anotimp care aduce viață
Fie acum și odată pentru totdeauna
Şi tot ce există în lumea aceasta să te cheme cu numele tău.Amin!

Ioana

Maria

Azi ai tu știi câte primăveri ai
( Nu se cuvine să le număr eu)
Azi ridici cupa de șampanie plină
Și câte cupe vei mai ridica
Sute să fie!
Azi vei zâmbi cum numai tu știi să zâmbești
Cu soarele în ochii tăi
Și luna ascunsă în inimă
Populată de iubirile mari și mici de culorile curcubeului răsfrânte mereu
Azi vei vorbi doar despre tine
Azi vei îmbrățișa și vei fi îmbrățișată
Fie ca azi și de acum înainte să te sărute mereu viața cu bucurie și dragoste
Azi vor cânta doar pentru tine păsările cerului
Și azi vei cânta și tu cu ele
Fie ca azi și de acum înainte să-ți întinzi aripile și să zbori așa cum numai tu știi să o faci!

Nu știu

Nu știu care din noi va pleca primul
Sau vom pătrunde în lumea cealaltă împreună aşa cum ne ducem în vacanțe.
De data aceasta ne vom lua doar bilet dus, e și mai ieftin,
Vom avea locurile unul lângă altul,
Nu vom avea valize sau cufere sau poşete sau rucsacuri
În care mai tot timpul înghesuim medicamente pt răul de mare, de înălțime, pentru hipertensiune sau colici,
Calmante și antiinflamatoare.
Eu întotdeauna îmi pun musai o carte
De parcă aș mai citi acolo!
Dar mai ştii?!
Poate acolo voi
găsi toate cărțile din lume
Şi voi găsi toate secundele în care puteam să fiu fericită
Dar m-am agățat de prea puține iubiri.

Scrisoare de Crăciun

Ce faci aici în iarnă?
Boii stau lângă inima ta,
Ochii lor umezi poartă lacrimi după iarba de acasă,
Mieii, stau tăcuți
Niciodată nu vor rosti cuvinte,
Ştiu că vor fi duși la tăiere,
Cuminți îşi coboară privirea fierbinte…
Măcar dacă ar ninge!
Să acopere greșelile străbunilor noștri
Care au uitat să îşi mai ceară iertare de la părinți, de la fii şi fiice
Şi au lăsat sângele să curgă mai departe
Să facă parte din zilele noastre
Și odată cu el au rămas și greșelile…
Voi face același repetiții mereu
Chiar dacă mă închin în altar și încerc să-ți cânt colindul de Crăciun
Pentru că vocea mea nu s-a făcut încă auzită din pântecul mamei
Şi totuși Tu ești aici în iarnă,
Uneori semeni atât de mult cu boii, cu mieii și asinii, cu mierlele și cu vulturii,
Te asemeni în dragoste.
Și eu parcă, încerc să-ți semăn puțin
Mă strădui, dar de cele mai multe ori nu-mi iese
Cum de altfel era de așteptat,
Dar știu că Tu nu mă vei lăsa niciodată pradă tristeții,
Iar eu cred atât de mult asta, încât ți-am pregătit ieslea și în ea am pus viața mea.
Şi ninge și îngerii mei cântă colindul cel alb,
Cel luminat, colindul de nuntă și de iernat,
Cel tainic și mare și roșu și cald
Și noi toți suntem îngeri deodată pe pământ și-n înalt.

Ce am mai lăsat?

Ce am mai lăsat din toamnă
Puțin soare pătat de ceața galbenă și subțire ca o coajă de ceapă uitată pe marginea grădinii
Păsări străvezii și înfometate de vară
Alungate în seară de frigul încă îngăduitor
Îmbrățișări cuvinte scrise cu buzele pe trupul iubitului
Ca să nu uite cât de mult îl iubesc
Și multe amintiri din alte anotimpuri
Pe care le împrăștiem peste tot în noi în casele noastre în orașele noastre
În copiii noștri
Sau în copiii pe care nu îi vom avea niciodată
Ce nu vom lăsa din toamnă să plece niciodată
Va fi pentru fiecare alte îmbrățișări alte cuvinte alte săruturi fierbinți de plăcere sau reci de ploaie
Vor fi urmele noastre rămase peste tot pe unde am umblat și vom rămâne mereu
Urmele noastre nu le vom lăsa niciodată
Toamna se va împodobi cu ele ca să fie mai frumoasă mai bogată
Va purta întotdeauna această comoară cu ea

Octombrie Costa Brava

Noi, îngerii

După ce și-a desăvârșit creația Dumnezeu a privit înăuntrul omului nedumirit
Parcă îi lipsește ceva
Îngerii l-au aprobat
Așa este
Îi lipsește inima.
Și atunci înainte de a-și savura cafeaua duminică dimineața a suflat a respirat mirat și atât de minunat cum numai El știe să respire a împrăștiat ceața
Din toamna minunată a noului an de facere
Și-n cele trei ceasuri din cele multe ce aveau să vină de atunci încolo
S-a uitat la cer a privit fulgerul și l-a împlântat sub formă de patru spații realizând un grafitti genial
A trimis mările albastre și a înflorit macii purpurii și arțarii bogați
De-a făcut arterele și limfa și venele dar,
Fiecare înger vroia să-și împrumute codul genetic inimii
Cei galbeni i-au dat din puful păpădiei
Să fie ușoară
Cei gri i-au dat sinapsele
Cei de aramă i-au stabilit impulsurile electrice
Cei mai înalți i-au preconizat ritmul
Sinusal curat netulburat decât de vreme supărare sau iubire
Îngerii roz i-au împrumutat rozul fericirii
Iar pe cei albi i-a trimis să vegheze și să repare să aline durerea și suferința inimii iar ei sunt printre noi și văd cel mai bine pentru că ei au ochi peste tot să poată privi în adâncul celei care ne ține în viață: ochi albaștrii verzi cenușii sau negrii
Sau ochi izvorâți din bruma castanelor
Ei se numesc: ………..
Luca Dan Adina Petru Mirela Simina Horea Mihai Cozma Andrei Maria Ioana Elena Constantin Simona Olga Gabriel Alexandru Ramona Gheorghe Alina Anda Claudia Mihaela Diana Ana Adrian….. și pentru cei care nu știu încă îi găsiți la IBCV Timișoara str.Gheorghe Adam nr.13 A.❤️💙

Timișoara 23.10.2024 CardioCulture

De toamnă

Ne adunăm iubirile aici în Piața Traian
Și în cinstea lor aprindem lumânări parfumate de la Reminiscent.of
Eu le ador pe cele care miros a gin tonic
Îmi amintesc de vară de vara pustiitoare dinaintea acestei toamne o toamnă care are gust de toamnă autentică
Ție iubitule îți plac cele cu aromă de cafea
Le știi zâmbetul și trezitul în zori lângă mine iubita ta
Să onorăm azi aceste iubiri cu vin cu bere cu cocktailuri cu nume ciudate spumante și amețitoare
Să ne plimbăm unii lângă alții unii cu ceilalți pe pietrele acestea din piață ciugulite de porumbeii psihadelici și gri
Să ne teșim tălpile pe ele
Să fim cât mai vii
Să-i aducem aminte pe cei care la rândul lor au au aparținut acestui loc și poate cu puțin noroc le vom simți prezența le vom continua iubirea
Și vom posta pe insta sau pe alte pagini de socializare imagini ale iubirii cu noi cu ei sau cu alții care vor veni în Piața Traian.

Piața Traian Timișoara octombrie 2024

Nu mai puneți întrebări

Oricum suntem uitați în noapte
Nu vă mai puneți întrebări de genul: oare se știe de mine?
Cineva își aduce aminte să întrerupă stelele în mersul lor halucinant
Punându-le piedică
Doar e întuneric
Și nimeni nu vede când îmi întind piciorul și glezna îmi scârțâie a durere și a iarbă arsă încinsă
Până și amanții trag un pui de somn
Și vibrații de iubire și patos de nicăieri se simt
Dar tot a uitare, a uitare
Miroase și pielea mea umezită de buzele tale
Și tot a uitare va rămâne piciorul întins și glezna răsucită încercând să schimbe ceva în noapte
Așa că numai puneți întrebări
acum, în ora și inima voastră.

Piața Traian Timișoara 16.06.2024

Se apropie vara

Tu auzi cum urlă epiderma mea jupuită de soarele din mai
Ce mai stai?
Nu există o prioritate în eterna ta etate
Mai mare decât aceea de a o săruta
Mi se zbârcește pielea sub ploaia sărutului tău
De-ar dura acesta o eternitate
Dar tu îmi șoptești: asta nu se poate
Nu am cum să te sărut mereu
Trebuie să merg zilnic la job
Nu am timp să mă joc
Cu trupul tău
Trebuie să tund iarba cea verde și crudă
Să schimb prizele arse de trudă
Să programez vacanțe și verificări la centrala de gaz
Știu iubita mea tu mereu arzi?!
Se apropie vara roșie galbenă grea
Cu miros și gust de in subțire și alb de pepene dulce și cald
Cu auz și strigăt de ocean
Cu mers furișat pe maidan
Cu urme de scoici de stele și munți
Și-o să te iubesc mult
N-o să mă satur de tine
N-o să-mi ajungi
Voi fi mereu însetat și flămând
Te voi săruta pătimaș oriunde oricând.

Sousse Medina Tunisia mai 2024