Etichetă / ani

de elenalazar28

Poezie despre spatele meu

Pe spatele meu,rahitic în tinerețe,
Am purtat cuvinte răzlețe
Adunate , trunchiate,reflexii ale minții de femeie,
De început de femeie.
Semne mi-au rămas de atunci
Între omoplați și vertebre,
Indicatoare tăcute pentru iubiții mei
Care de fiecare dată când mă dezbrăcau
Mă întrebau ,dacă, nu am îmbătrânit prea devreme?
Spatele meu va purta mereu urme de scriere cuneiformă ,
Diformă,prin lume
La muncă,zi de zi , la piață ,
Prin muzee, pe plajă, în viață,spatele meu va purta asemenea lui Atlas urmele de cer și pământ rămase ca niște storuri de mătase trase și roase pe ferestrele timpului și a gândului din voi!

Desen realizat de Pop Traian Flaviu

de elenalazar28

A doua poezie despre părul meu


Părul meu s-a decolorat de soare,
De durerile facerii
În aprilie
În februarie,
De multă tăcere, mută,
Să-l vopsesc cu cenușă
Sau cu răcoare?
Părul meu s-a subțiat
(De parcă aș fi avut vreodată păr bogat)
De atâta plâns,
De atâta pieptănat, zilele,
Să-l tund periuță ,
Sau să-mi fac chelie
Plină de poezie
În noua mea chilie de măicuță?
Părul meu a căzut de tot,
Copt,
Meteorit spulberat în univers
Fără vers,
Obosit de atâta mers pe pământ.
Păsările migratoare au adus sfoară , sărmă ruginită și plumb
Și-au făcut cuib
Pe capul meu lucitor și gol,
Să-mi pun perucă, oare?
Părul meu ia în considerație ,
Cu grație,cele trei variante enumerate mai sus,
Dar descopăr uimită
Că a început să-mi răsară puf!
O fi puf de om,
O fi puf de copil,
Puf de femeie
Sau altfel de puf?
Mă transform
În nor,
Mare,
Zbor,
Râmă,
Lipitoare,
Zână,
Ciocănitoare,
Lună plină,
Sau pom roditor
În grădină,
În prima grădină!

Tablou din colecția proprie, autor anonim
de elenalazar28

Poezie pentru cuvintele din viață

Când eram tânără
Prea tânără,
Vorbeam mult
Mă ascultau toți uimiți,
Aprobator,cuceriți de logoreea mea mocnită
Apoi am devenit puțin mai grăbită cu timpul,
Îmi crescuse și inima,
Mi se alungiseră și picioarele
Coapsele s-au tonifiat de iubire,
Buza de jos mi s-a crăpat de sărutul dat ție,
Vorbeam mai puțin,
Ascultam cu urechea culcată pe spatele tău
Poate , poate voi prinde șoaptele statornice și blânde ale existenței mele.
Când au venit pe lume
Fetele mele,
Cântam,strigam nume,
Îngânam povești și sintaxe
Mersul vertical și apoi pe sinapse,
Frazele erau interminabile și grele
De povesti,de sfaturi,de zicători și proverbe,
Dar sincere,îndrăznețe ,mărețe.
Mai târziu,mult mai târziu
S-a strecurat și minciuna
Încet , plăpândă la început
Neadevăruri golite de conținut,
Nelămurită și mică.
Și acum,azi,stau cuminte pe iarbă,aici,
Și tac.
Sunt absorbită total de ceea ce fac,
Și sap,
Și sap,
Și sap încet colțul meu de rai
Și-mi cumpăr și un nai
Am să fredonez și am să mă alint și îngân de acum
În viață!
Cuvintele au căpătat înțeles de simfonie,
De menuet,
De vals,
De poezie!

Proximus ille Deo qui scit ratione tacere(Cel mai apropiat de Dumnezeu este acela care știe cu chibzuință să tacă). Marcus Porcius Censorius Cato(234-149î.Hr.)

de elenalazar28

Poezie despre noi femeile

Câți ani a așteptat Penelopa
Sufletul ei de singurătate a cântat,
Bărbatul ei rătăcit uitase
Cum e să doarmă într-un pat!
Ce o fi fost în mintea,
În trupul
În casa ei
Ea , cea mai supusă și înțeleaptă dintre femei
N-a mărturisit niciodată.
Când ne unim viețile
Noi femeile ar trebui să spunem în loc de clasicul ,,Da”
Voi fi Penelopa.
Ei , bărbații sunt oricum ,
asemenea lui Ulyse
Poartă războaie
Rătăcesc în zile
Iubesc în nopți neuitate și neștiute de nimeni
Homerici și blânzi în vise.
Așa ne-a fost dat
Așa ne-au fost scrise
De către Penelopa
În Ithaca,dar pare-se că noi inocentele, suavele, minunatele, grațioasele, roabele iubirii am uitat.

Ithaca 2015
de elenalazar28

Poezie pentru femeile frumoase din viața mea

Privesc azi uimită și calculez tonele de dezinfectant și șervețele pe care le cumpărăm într-o viață,
Ambalaje reciclate sau uitate ale zilelor noastre printre ghemurile de lână roșie sau ață,
Uneori mă uit înapoi iar vorbele mele se opresc aici,
Alteori gândul meu zboară la anii în care am crescut, la anii de școală
Când era imposibil să te descurci, să te înnalți fără agrafe de birou sau creioane colorate sau să exiști fără să să guști vata cea roz de zahăr vândută de ambulanții din parcurile de copii,
Sau adolescente fiind când nu ne mai găseam tușul negru de ochi printe maldărele de hârtii,
În toți anii aceștia ne-am ciulit sau ne-am astupat urechile ori de câte ori am vrut să nu mai auzim țipetele mamei când ne arăta praful, șosetele sau resturile de gumă de mestecat,
De sub pat,
Apoi femei devenind ne închideam sau ne deschideam sufletul de femei măritate cu certificate,
Sau femei divorțate cu sentințe uitate sau îngropate într-un colț,
Făceam curățenie peste tot, în sertare, în dulapurile de pantofi, aruncam mopuri gri sau ziare.
Mult mai târziu a venit și nepăsarea când inimile noastre au primit binecuvântarea
Sau au căpătat azuriul serii,
Parcă nu ne mai deranja atât de mult că iar s-a vărsat sarea,
Că colțurile cearșafurilor mătuite stau îndoite și nu apretate , că pe masa din bucătărie dorm de-a valma de toate,
Ne îmbrăcăm azi,paltonul negru cu guler de blană(doar suntem doamne)
Luăm câte o pungă de plastic (tot neagră și ea)plină ochi cu gunoi,
Cu gunoiul din viață și zâmbim,
Ne mângâiem ridurile tăcute pe față și privim,
Numai dăm înnapoi, și nu contează de data asta dacă ne-am încălțat cu botine sau șlapi,
Noi mergem tot înainte chiar dacă am cumpărat,
Tone de dezinfectant sau șervețele (poate nici nu ne-am folosit de ele),
Pe drumul acesta mai lăsăm câte o amintire, dar mereu vom ști că în tot timpul nostru trecut și prezent purtăm doar iubire!

Tablou realizat de Elizabeth Dempster(Fillette au chapeau)