Categorie / Poezii

de elenalazar28

Poezie tristă

Știu că atunci când te voi pierde definitiv și iremediabil
Sufletul meu va deveni pliabil
Ca o umbrelă de soare
O închizi, îl închid
Și de-abia la anul în altă vară o deschizi, îl deschid
Sau sufletul meu va deveni trunchi fără ramuri, fără frunze,fără flori,fără poame roșii,moi
Pe care se vor cățăra pui de golumbi rătăciți cu trupuri gri, triști fără veri proscriși
Sau voi învăța ( pentru prima oară) că cerul are culoare, altă culoare
Că stelele se prind de inimi și pleacă
Cum voi pleca și eu odată și-odată
Că voi privi cu un singur ochi,ochi de ciclop marea
Că voi înălța zmei ce nu vor zbura,
Că voi uita sau nu voi uita
Sărutul tău
Iubirea ta…
Până atunci te voi ține strâns de mână ca nu cumva să te pierd, să pierd o fărâmă,din secundele noastre sau să mă prind de o altă mână, cu o altă mână ce știu că nu e a mea.

Side Turcia 30.05.2023
de elenalazar28

Launmomentdat 2

Poate ne vom scrie într-o zi bilețele pe petece de hârtie reciclată
Cu început de : Bună! Azi nu ești supărată?!
Sau: A fost odată o preaminunată fată care visa…
Ce visa? Numai și numai ea știa!
Poate launmomentdat în parc am stat noi toți visând pe o bancă
Netemându-ne de hoți criminali sau prostituate uitate ascunse printre castani
Printre ani, beți, morți de beți
De la atâta bere artizanală limonadă cu lămâie și mentă făcută în casă
Cu gust de vierme verde de iunie de mătase,
Dansând bizar haotic și amar prin viața noastră
Așteptând alt an un alt launmomentdat
O altă Alma Negra live band sau Hiroko Hacci
Să-mi desfaci (cracii )
Să mă miroși de flori
De crinii portocalii cu tijele înalte și petale cu pistrui
Să-mi lași în palmă când mă întinzi prin iarba călcată în ritmuri nebune
Bilețele de hârtie reciclată pe care vei scrie:
Ai fost a mea acum
Vei fi și mâine?
Nu știu! Îngerul meu îți va spune la un moment dat!
Eu știu că nu am fost și nu voi fi a nimănui sau am uitat?!…

Parcul Poporului sau Parcul Regina Maria Timișoara 10.06.2023
de elenalazar28

Dacă

Dacă ar veni străinii să bată în pereții inimii mele așa cum bat în pereții casei fără rost, aiurea,
Le-aș deschide și ar rămâne uimiți de zgomotul furtunii de acolo
Pentru că nu e liniște în inima mea
Se succed ritmuri între viață și moarte
Între spaimă și speranță
Între iubire și neadevăr
Între pierdere și regăsire…
Și sunt sigură că niciodată nu ar mai atinge un zid care nu este al lor
Și nici nu m-ar invidia pentru pietre,
Ar pleca capul în semn de….
Da, e un om sau o pasăre, nu are importanță, să ne ținem de mână când trecem pe stradă!

Side 03.06.2023
de elenalazar28

Iunie

Un iunie haotic se revarsă peste noi
Ploi ploi
De parcă ar veni sfârșitul lumii
Crește atât de cutremurător iarba printre pietre de morminte pietre de caldarâm și cuvinte
Doar iubirea albastră răscolită tihnită cuprinde inima noastră
Ca într-un joc de Uno
Ia două ia patru ia douăzeci și două de zile
În care nu știi ce să faci
Nu știi cum să te îmbraci
Nu știi dacă pelerina de ploaie verde ca marea te va însoți mereu în vară
Sau o vei pune în cui
Amintire dragă
Prin lume purtată hai-hui
Un iunie în care ar trebui să fim înveliți în roșul amețitor al cireșelor
În roșu dogoritor
Asemenea sângelui ce pulsează în noi în ploi… în doi un iunie senin ar trebui să se reverse din plin dar nu știu ce pe cine așteaptă!

Alanya-Side Turcia ( iunie 2023)
de elenalazar28

Curriculum vitae

20.075 de zile au trecut de când într-un screamăt scurt pe șoseaua asfaltată de comuniști într-o mașină de salvare,m-am adus, m-ai adus, mamă, l-am adus pe lume pe îngerul meu plin de candoare.
Copil decretat pare-se nedorit dar răsfățat m-am înălțat,
Mai neputincioasă,fricoasă la început,
Bolnăvicioasă, crescând într-o lume atât de frumoasă,
Mult mai frumoasă, în care bujorii aveau miros de dulceață și trandafirii priveau soarele în față.
În cele 20.075 de zile am făcut și eu ce fac oamenii de obicei,
Am iubit am trădat am fost trădată am oftat am fost fată de fată am învățat am trudit am obosit am luat-o iarăși de la capăt am dat rod în tot și în toate,
Poate am avut și puțin noroc sau poate de cele mai multe ori m-am poticnit m-am lovit am lovit am iertat am fost iertată
Am știut totul și iar nu am știut
Am căzut am alergat am avut iluzii confuzii am tăcut.
Mulți, ,,poate prea mulți,”și-au format o părere despre mine.
Om bun?Nu, clar nu?!
Om rău? Nici chiar așa!😜
Sunt undeva pe la etc etcetera,
Dar absolut nimeni dintre voi nu știți câte lacrimi am strâns în pumni,
Câtă iubire am purtat și port,
Câtă visare s-a răsfirat în lobii mei cerebrali,
Cât nesomn,
Câtă așteptare,
Câtă răbdare,
Câtă căință și zbor,
Frumusețe mai am
Până adorm!

Eu de 28.05.
de elenalazar28

Când trăim

Când trăim de-a adevăratelea există o tristețe inconfundabilă și unii dintre noi avem parte doar de această stare,
Nu ne putem desprinde în visare,
E un subiect tabu sau clasic
Catalogat în timp.
Când trăim de-adevăratelea producem o euforie categorică care ne ține câteva clipe,
Aidoma florilor de maci
Clipele sunt roșii sângerii intense diafane dar se scutură asemenea lor ( macilor) într-o zi.
Creăm o plăcere vizuală un zâmbet un confort psihic tipic în zilele noastre dar despre care discutăm doar la anumite ore într-o anumită lună( mai).
Așa că eu am ales să trăiesc de-adevăratelea discutând despre toate oricând oricum anapoda
Și nu mă pot preface
Pot doar să vă spun că și în decembrie în mintea mea înfloresc macii chiar dacă știu că de Crăciun nu sunt toți cei dragi acasă
Dar am atâtea emoții și bucuria că se va săvârși o minune
Încât o transmit inimii mele mereu, azi, mâine,
Știind că această viață o pot trăi fără teama de a fi izgonită din propria iubire, într-o zi!

Timișoara 05.2023
de elenalazar28

Eu

Eu locuiesc într-un sfârșit de mai, cald și scăldat în zile cu gust de mușețel și maci și melci pitici, holbați, în verdele inimii mele.
Sunt o femeie trândavă și dragă
Cu ochii mijiți de miopia bolnavă deschiși spre soarele atât de egoist cu noi
Nu mă mir, nici nu îl întreb de ce îl văd atât de rar
Pentru că știu că-mi dăruie atâtea ploi pentru a-mi spăla păcatele făcute în vâltoarea tinereții
Ce mă nedumirește însă
Și mă neliniștește puțin (suficient să-mi crească tensiunea arterială)este,
Chiar atât de mult am greșit, m-am smintit, încât aceste ploi nu se mai opresc?
Mă vâr și eu asemenea melcilor într-o cochilie ca într-o rugăciune și murmur
Dă-mi Doamne dă-mi
Fie-ți milă
Bucură-mă
Auzi-mă, Binecuvântează-mă odată cu zile senine și lungi și line, dă Doamne dă, vara să fie vară cum a fost odată!

de elenalazar28

Numele meu

Mă numesc albastru
Sau mă numesc pe numele cu care mă striga mama sau tatăl meu
Nu are importanță
Atât timp cât eu pot privi cerul și stelele și luna și norii
Care oricum nu știu ce nume am sau poate știu?
Mă numesc verde
Sau mă numesc pe numele cu care mă cheamă iubirea
Dar nu are importanță dacă mă alintă sau urlă de durere sau de teama de a trece pe lângă ea
Atât timp cât eu pot atinge cu tălpile mele iarba verde mușcată de vânt
Și port în gând
Mirosul ei proaspăt secerat tăiat
Ca o rană vie roșie aprinsă din trup
Atâta timp cât pământul acesta nu știe cum mă cheamă sau poate va ști pentru că într-o zi cineva va citi pe pietre: aici doarme…
Mă numesc așa cum scrie în hârtii Elena
Dar n-am exersat numele meu în nici o altă scriere
Nici măcar din curiozitate
Nu știu cum se citește în maghiară japoneză sau limba dharug sau aimara
sau mandarină
Dar nu are importanță pentru că eu îmi închipui că numele meu va fi auzit peste tot
Și atunci pot să mă joc
Spunându-vă că eu sunt aceeași dintotdeauna și mă puteți striga cu orice nume pentru că eu mi l-am ales!

Degețel 20.05.2023
de elenalazar28

E curios

Am iubire suficientă pentru timpul care mi-a rămas
Chiar dacă orbecăi și nu am ochi de bufniță albă în întuneric
Văd atât de bine cu inima și te găsesc
Și dacă tu nu vrei iubirea mea
Sunt sigură că de atâta insistență
Inima ta îi va face o reverență, inimii mele
Doar ești educat și respecți sexul ,,slab”
Am iubirea pe care mi-au lăsat-o ceilalți dinainte de a te cunoaște pe tine
Pentru că ei sau chiar eu am fugit când eram crudă și nu știam ce să fac, cui s-o dau,cum să gestionez bulucul de sentimente
Și acum în primăvara vieții mele
Vor înflori iasomii de dor,
Trandafiri roșii și galbeni de dorință,
Gardenii albe de îngeri, castanii roz
Și irișii mov ce nu mor
Și chiar dacă anii se adună mulți
Mie mi-a rămas parcă mult mai multă iubire
Pentru că curios, în micimea ochilor în ridurile de la colțuri în fragilitatea oaselor în scleroza lobilor cerebrali s-au făcut goluri pentru a le umple
Iar sufletul meu e capabil de iertare și îngăduință acum
E treaz și e într-o stare de amorțire de visare!

Mako 12.05.2023
de elenalazar28

Cu ce?

Cu ce rămânem din primăvară?
Bună întrebare!
Rămânem cu iubirea, prea multă iubire
Adunată în norii mai mult gri,
În stelele ascunse în eclipse de lună,
În cuiburi de berze, de rândunici, în tufe de roze,
În spini de arici, în iarba cea verde înaltă ce acoperă parcă dintr-o dată lumea toată,
Rămânem cu bucuria că vom avea o vară întinsă,
Mângâiată de doruri de arșiță stinsă,
În care vom lenevi, mici șopârle vom fi
Cu pielea arsă și neagră, cireașă dulce,
Coaptă,
Cu ochii mijiți și părul învolburat de mare
Decolorat cânepiu de mult prea mult soare,
Cu ce vom rămâne din primăvară să aducem puțin câte puțin în anotimpul ce vine curând și el din păcate zboară de parcă Dumnezeu se grăbește mereu în iarnă( o fi preferata lui și nu mai întreabă pe nimeni de ce, unde, cu ce?)

Szeged(14.05.2023 încă o zi cu pelerina de ploaie și umbrelă)