Eu locuiesc într-un sfârșit de mai, cald și scăldat în zile cu gust de mușețel și maci și melci pitici, holbați, în verdele inimii mele.
Sunt o femeie trândavă și dragă
Cu ochii mijiți de miopia bolnavă deschiși spre soarele atât de egoist cu noi
Nu mă mir, nici nu îl întreb de ce îl văd atât de rar
Pentru că știu că-mi dăruie atâtea ploi pentru a-mi spăla păcatele făcute în vâltoarea tinereții
Ce mă nedumirește însă
Și mă neliniștește puțin (suficient să-mi crească tensiunea arterială)este,
Chiar atât de mult am greșit, m-am smintit, încât aceste ploi nu se mai opresc?
Mă vâr și eu asemenea melcilor într-o cochilie ca într-o rugăciune și murmur
Dă-mi Doamne dă-mi
Fie-ți milă
Bucură-mă
Auzi-mă, Binecuvântează-mă odată cu zile senine și lungi și line, dă Doamne dă, vara să fie vară cum a fost odată!