Inima noastră

Sunt sigură că femeile au un paradis
Unde se duc singure după ce mor
Și de ce nu ar fi astfel
Dacă în această viață suntem supusele bărbaților( unele dintre noi)
Pe mine mă revoltă această supunere …uneori
Măcar când murim să avem doar un paradis al nostru în care să ne plimbăm minunate cu flori la gât și pe sânii mici și obraznici cu gust de pubertate
Așa ca în ,,Primăvara” lui Botticelli
Să fim toate zeița Flora
să ne izvorască flori din inimă nu din gură
Să știe toți cât de mult am iubit
Cu inima noastră mare de flori
În care am ascuns vise speranță lacrimi de tristețe sau bucurie îngeri culori…

Lara

Ziua ea e mereu cu mine
Noaptea mi-o ține trează cu gândurile
Cu angoasele iubirile speranțele care fac parte din viața ei
Uneori îmi cuprinde inima toată
Se îmbarcă pe ea ca pe un vas de croazieră și mă poartă peste tot
Îmi arată cum îi strălucesc ochii în soare
Părul blond castaniu cu miros de cicoare alintat de vânt
Îi privesc picioarele cu degetele răsfirate pe pământ
Și știu că o vor duce peste tot
Cu mâinile mai avem de lucrat
Trebuie dată forma perfectă pentru zburat
Îmi cuprinde mereu inima toată
Eu o mai cert așa cum se ceartă
Blând răzând
Lasă-i loc și Ioanei
Uite facem o înțelegere
Ție azi îți dau atriile
Mâine vei avea ventriculele
Și o luăm în fiecare zi de la capăt
Să nu vă supărați
E loc pentru amândouă
Puteți să-mi inversați și plămânii sau ce vă place vouă
E ca-ntr-un joc în care ne vedem ne găsim una pe cealaltă
În care ne copiem
Și nu mai știm ce am împrumutat sau ce ne-am lăsat una celeilalte
În mod sigur
Mulți multe spun că ți-am dăruit zâmbetul
Sau poate eu l-am moștenit de la tine?
E de bine
Când suntem noi două nu poate fi nimeni trist
De aceea tu trebuie să te strădui să râzi tot timpul din lume
Și ochii să nu-ți fie niciodată plânși copilul meu!

De iubire

Te-aș îmbrățișa tot timpul meu
Dar reumaticele oase se scutură agonic
Maree de spasme,
Ți-aș spune tot timpul din lume
Te iubesc
Dar celulele mele nervoase au devenit fricoase
Și s-au ascuns într-o tăcere
De nepătruns,
Te-aș privi toate zilele și nopțile
Cum trăiești cu mine
Cea care nu mai știu
Nici un limbaj al iubirii
Și totuși tu nu mă abandonezi,
Nici nu donezi altcuiva
Memoria mea,
Te bucură când vezi cum răsar mlădițe verzi și albastre
Din mine
Chiar dacă eu dispar!

A înflorit crinul Larei

Există

Există iubiri mai mari decât iubirile pe care le trăim unii dintre noi
Există tăceri asemenea tăcerilor pe care le ascundem și nu le putem scoate la lumină
Există zile în care tânjim după îmbrățișări
Și nopți în care nu știu ce m-aș face fără tine
Există firele albe pe creasta ta îngustată de mângâiere și pe care timpul nu le mai poate colora
Există un singur braț
Pe care tu îl ridici
Ca să îndepărtezi umbrele reci ce mă înconjoară uneori
Dar există o singură inimă care bate încă sinusal atât de curat
Departe și totodată aproape
Și știu că ea își va opri existența atunci când unul din noi nu va mai fi!

Yaiza Lanzarote 2021 ( lanțuri cu lacăte ale iubirii)

De sfârșit de săptămână de februarie!

Azi noapte intenționat am lăsat ușa grea de mahon vopsită în gri înecăcios
Deschisă,
Larg deschisă
Și am presărat pe podele pene de îngeri și pene de flori
Și eu stau
lacomă, întinsă
Dar m-ai ocolit și penele alb-roșii le-ai strivit.
Nu e timp de tăvăleală!
E frig,e beznă afară
E jale în alte țări, în țară
Se trezesc țânțarii din somn,
Cresc răuri, se deplasează pământuri ,
Urcă prețul la pâine,
Mâine,
Femeie ai îmbătrânit degeaba pe lume?!
Tot ce ai adunat în viață nu ne rămâne!
Păi tocmai de-aia te aștept încâlcită, supusă și moale
Poate oi fi dorită,
Se surpă case,huruie vântul,
Se duce ziua odată cu gândul,
Mai bine rămâi să jumulim de penele bătrâne îngeri,
Le cresc în neștire, le îngreuie zborul,
Îl vezi pe al meu,
Plânge!

Piața Traian Timișoara februarie 2023

Nopți

1 noaptea mă trezesc și mă întreb ce am făcut acum zece ani la aceeași oră,
Nu-mi amintesc.
2 noaptea,bizară oră pentru a opri uscătorul de rufe noua achiziție, pentru noua perioadă de tranziție,
Zgomot grotesc,
3 noaptea, e frig afară, o umezeală, stupoare,vise,îngeri somnambuli
Pe drum rătăcesc,
Eu îl iau pe al meu și încă o dată îl înveselesc,
Să nu răcești îngere, să nu răcești!
4 noaptea, se opresc inimi în mersul lor aritmic,
Pedale de defibrilator,
Nu știu toropită de oboseală
Câți jouli, unde să apăs
Sau o dau la nimereală,
Palme încărcate de adrenalină,
Salvate vieți,
O Doamne !
Cine-i de vină?
O inimă pornește în căutare
Îi scurm mersul spre lumină
Și o aduc în soare,
5 dimineața,răsărit superb,acerb,
Se arată în largul mărilor,
Nostalgii de vară,
De dor de steaua polară
Să-mi arate cărarea de a aduce înapoi
Secunde neprețuite în noi,
6,e 6,e 6,mă ghemui în tine,
E bine iubire,e bine,
Îngerul meu e treaz și bea un espresso, sătul de priveghere, mă privește,
Alintă-mă în zi
Și mă iubește!
O nouă noapte însă se arată
Gonește-o!

Defibrilatoarele salvatoare de vieți

Ce am spus

Tot ce am rostit în viață
S-a auzit într-o zăpăceală continuă
Nimeni nu înțelegea nimic
Nimicul își pierdea esența…
Și atunci când alții îmi vorbesc
Eu mă ascund printre crini
Și le scutur galbenul fertil pe mâini
Cerneală pentru zilele mele de mâine
În care voi încerca să deslușesc și eu ce am rostit
Sau ce însemnătate au avut vorbele celorlalți
E un exercițiu bun până la urmă
În care te regăsești în anii ce vor veni
Când tragi linie și îți dai seama
Că uneori chiar ai fost mut și surd!

Crin roșu ( crinul Ioanei)

m-am îndrăgostit

M-am îndrăgostit și atunci îngerul meu de bucurie mi-a împrumutat aripile
La început nu am știut unde să mi le pun,
Mi le-am așezat pe nuri
Să-i ascund, îndrăgosteala mă făcea sfioasă
Mai târziu avându-te în ani
Și iubindu-te de câte ori aveam chef
Mi-am înfipt aripile în stern
Chiar în apendicele xifoid,
Timid
Dar statornic
Și te iubeam privindu-te cum
Îți mișcai inima
plimbând-o agale ca pe o câmpie în care înfloreau maci
Pe apendicele meu
Că într-o zi ai să taci,
Nu ai să mai fi al meu
Și atunci speriată mi-am prins aripile pe umerii mei de fată
Și am învățat să zbor!
Și zbor
Zbor
Iar lumea mă întreabă mirată
Încotro? Să caut dragostea!

Teguise -Tahiche 14.10. 2021

Oameni în Maldive

În casă ninge
Țiglele se-nmoaie de atâta ninsoare
Se scurcircuitează distanța dintre noi
Nu mai ajung în brațele tale
Nu mai ajungi în brațele mele
Unul din noi ar muri
112…nu răspunde nimeni
Și așa ni se întâmplă în fiecare iarnă în care ninge cât de cât puțin sau mult
Am hotărât să ne mutăm in Maldive
Măcar ultimii ani
Să ne putem mângâia într-o disperare continuă
De abia acum găsesc adevărul din spusele Ioanei adolescente
Mama peste tot la mare sunt numai oameni bătrâni
Ce bine că am această vârstă
Și sincer… la vârsta aceasta vreau să rămân!

27.01.2023( mi-au înflorit orhideele)

Cerere

Mă-nfășor cu trupul tău iarnă
Îmi îngheț trunchiul cerebral într-o unică imagine
Tropăie secundele albe de peste zi
Aducând nori și soare deopotrivă
Mă poticnesc în ninsoare și cad la picioarele tale iubire
Nu mă uita nu pleca
Nu mă lăsa
Nu semăna pustiu în viață
Inima mea e pregătită să învețe despre tine
Chiar dacă e atât de târziu
Binecuvântează zilele mele
Să-ți aduc cântări și slavă
Acum că te voi cunoaște
Și voi fi tare ca piatra
Din care susură cuvinte
De mulțumire și nu de ocară
Înfășoară-mă cu tine în seară
Până nu voi zbura!

Păltiniș 20.01.2023