Lumea e a ta

Orișicare dintre oasele și cuvintele mele sau ale tale pot iubi
Și copacul și strada și urma lăsată pe țărmul oceanului scăldat în soare
Urma fină a tălpii în care se vor înghesui să locuiască algele și stelele
Pentru că e atât de fierbinte această urmă
Are o apăsare și un ritm știut doar de tine
Orișicare dintre oasele și cuvintele mele sau ale tale pot să plângă pe
Stânca măcinată de mâinile închinate într-o bolboroseală pe care doar neînțelepții o pot pricepe
Care se așează în odihna de amiază în
Copilul care s-a înviat în sufletul mamei și nu înțelege teama ei de a nu îl pierde în
Cel care pleacă pentru totdeauna din țara lui dezrădăcinat ca și ierburile smulse din pământul sărutat de tații lor ca să facă loc altora
Oricine poate crede că orice și oricine poate să îi aparțină
E de ajuns să-ți pui fruntea pe o stâncă și să-i mulțumești pentru că a existat atât de mult
Să cuprinzi copacul în brațele tale și să-i simți ziua și noaptea
Și să-ți lași peste tot pașii să desenezi munți mări nori păsări semințe în mersul tău și când crezi că ai sfârșit să strigi cât poți tu de tare
NU EXISTĂ GRANIȚĂ NICĂIERI
Poți iubi poți plânge poți râde poți visa poți strânge poți chema îmi poți spune pe nume îți pot spune pe nume pentru că lumea toată e a ta!

Arrecife Lanzarote 18.09.2023

Nu am găsit

Există în viața mea mai mulți bărbați
Unul dintre ei este tatăl meu
Ceilalți s-au îndrăgostit de mine în timp m-au uitat au rămas sau au plecat pur și simplu
Tata însă era mereu îndrăgostit
Din prima suflare a mea de ultimul copil al lui până s-a dus într-un vis.
Își așeza iubirea în seară
Și o ținea atât de strâns
Încât și lunei îi era teamă să mă atingă cu un sărut
Tăcea mereu așa era tata
Tăcut și stins
Stins și tăcut
În toate verile cu iarbă verde
În focul alb al iernii ce-a trecut
Nu mi-a răstit în toată viața o vorbă crudă nu m-a ocărât
Dar nici nu m-a ținut în brațe
Căci nu știa nici nu a știut
Dar eu vedeam cum mă privește
În fiecare zi și noapte
În început
Și m-a privit cu aceeași dragoste în toamna în care s-a sfârșit și a durut
Atât de adâncă mi-a lăsat durerea
Că nu o pot da nimănui
Și doar un plâns de nicăierea
Mi-a mai trimis de acolo unde îi
Iar eu atât de multe i-aș mai spune
Atât de mult aș mai vorbi
Despre verile cu iarba verde
Și toamna care va veni
nu am găsit în locurile care am fost și am strigat și am râs și plâns
Un alt bărbat care să mă privească atât de mult ca el
Căci tații noștri toți s-au stins!

San Bartolome Lanzarote 13.09.2023

Și…

Și când îmi scufund sufletul în Atlantic
În refluxul în care își scaldă vulcanii iubirea
Și trupul mi-l strânge puternic așa ca o strângere de bărbat tânăr care știe ce vrea
Când inima mea rostește un singur,
un singur nume
Și măslinul adus de acasă se răsfrânge în noapte
Și tu mi te strecori în spate
Lipindu-te de mine ca o pisică albă și grea
Și când îmi intri în creier în ochi în pancreas și în splină
Și ziua de mâine e atât de departe
Și luna ne cuprinde senină
Și vântul ne prinde în rozul și albastrul răsfrânt peste cer
Mă aștern în cuvântul rămas cel din urmă
Și tac
Și visez
Și nu te mai chem
Și nu te mai strig
Și nu te mai știu
Și noi și doar o secundă rămânem agățați în timpul de ieri

Mirador del Rio Lanzarote 12.09.2023

Ar trebui

Ar trebui să punem flori cu inimi galbene de soare
În fiecare loc unde mergem
Și astfel pământul
Ar străluci mai mult decât soarele
Ar trebui să ne spunem mai des te iubesc
Și pronumele și verbele ar trăi într-o uniune perfectă
Ne-am opri dacă ne-am lovi sau mă lovești
Ar trebui pus înaintea vieții noastre
Sentimentul acela deplin de bucurie
În fiecare dimineață
Fără oful ooo iar mă trezesc
Da mă trezesc mă iubesc mă iubești
Iubesc
Chiar dacă plouă chiar dacă seceră vântul chiar dacă în jurul tău se întâmplă tragedii și monstruozități
Tu să te întorci și să-ți lipești obrazul de mine
Împingându-mă cu coasta cât mai adânc
Până îmi fac suficient loc în inima ta
Să zâmbesc!

Fuerteventura septembrie 2023

Numele meu

E atâta liniște în lume
Și liniștea aceasta ne cuprinde pe toți
Se plimbă îngeri cu plete albastre în care cu două roți
Pe dunga din marginea eclipsată de cer
Și presară flori albe și roșii
Pecetluind cărări de mister
Ard păsări în somnul de amiază
Sufocate fără strigare
Le prind trupurile negre de smoală
Să le alint și mi le pun în poală
Să le oblojesc răni care nu dor
Nimeni nu aude cântecul meu
Nimeni nu a văzut niciodată cum se stinge o pasăre arsă
Nimeni nu știe cărarea cu flori
De aceea le spun îngerilor să pornească degrabă
Să împrăștie peste tot semințele
roșii și albe
Să cânte să strige să cheme toate păsările cu numele meu!

09.09.2023 Fuerteventura Parque Natural de Corralejo

Povestea mea

Să ne spunem poveștile
Povestea mea s-ar putea să semene surprinzător de bine cu oricare altă poveste a oricărui om din lume
Și nu s-ar mira absolut nimeni
Dacă i-aș spune că locuiesc într-o casă a cărui acoperiș e atât de subțire e ca un fir de mătase
Și-l răsucește vântul în mii de noduri
De parcă ar croșeta șaluri
Sau dacă ar ști că dintr-odată mă scufund în valuri
Sirenă care nu are voie să atingă pământul
Eu care nu știu să înot
Sau v-aș spune că eu cunosc tot
Un alt profet printre sute de profeți
Care ne înspăimântă nopțile bântuindu-ne hipotalamusul
Sau poate ar fi mai convenabil să fiu a zecea nevastă a unui șeic
Ideal nu aș face nimic
Doar aș povesti toată ziua cea lungă
M-aș împodobi m-aș face rotundă
Aș visa cu ochii mari surprinzător de mari
Doar visăm fiecare dintre noi
Sau alții nici măcar nu îndrăznesc
Aici s-ar putea să fie o problemă
In povestea mea trăiesc doar oameni care cred în iubire
Care tânjesc
Care nu știu
Care așteaptă cu înfrigurare să se petreacă ceva orice
Cărora nu le este frică
Care pot avea
În fiecare zi altceva de zis
Despre dragoste!

Lanzarote 04.09.2023 ( Fundația Cesar Maringue)

Inima

Se întâmplă ca uneori oceanul să fie roz
Și cerul să fie roz
Să fie colorate în rozul de fericire
Iar tu să nu știi pe care parte a pământului să alergi
Pe partea de sus
Sau pe partea de jos
De aceea te diseci în două
Și doar inima rămâne smulsă și agățată pe o limbă de pasăre
Ce o poartă peste tot
Arătând-o tuturor
Ca să vadă că încă mai știi să trăiești!

Costa Teguise Lanzarote 02.09.2023

Va veni

Adulmec mirosul unei toamne care vine cu castraveți la borcan cu oțet
Frigul poate vine vine încet
Dar eu voi prelungi vara multe zile de acuma
Voi purta rochii de mătase pe dune
De melci albi și striviți
Voi fi supusă și prefăcută în vântul ce ascunde marea
Voi moțăi citind orice îmi cade în mână
Dar mai ales voi privi
Lacomă chiar curgându-mi saliva băloșind de-a dreptul ca un câine
Hăituit și alergat în soare
Bucurându-mă
Iubindu-mă
Așteptând să-mi găsesc casa în care voi locui pentru totdeauna!

Naupatkos Peloponez Grecia ( fotografie realizată de Ioana Pop 29.09.2023)

Viața

Cred că e simplu să iubești
Așa…ca și mersul pe bicicletă odată ce ai învățat nu mai uiți niciodată
Așa…ca și șofatul odată ce te-ai urcat la volan știi să conduci
Așa… ca și pilotatul unui elicopter sau avion cu reacție odată ce ții manșa în mână și ești deasupra norilor
Știi să te menții pe rută și să intri în air pocket
Cu ușurința cu care Noah Liles
aleargă suta de metri
Așa că nu te mai plânge că nu poți să iubești
Important este să fii atent să respecți regulile și să repeți
Până îți intră bine în cap și nu mai uiți
Iar dacă se întâmplă cumva accidente nu e din vina ta sau a altora
Pur și simplu asta este viața!

Stefano Bonilauri -Gigli rosa ( desen colecție proprie)