Și nu fi sfios când eu te iubesc
Așa știu să te miros cu susul în jos
Mă strecor ca o hienă pe lângă umărul tău stâng
Să pot privi dedesuptul lui
Să-l miros să-l descos
Să-mi înfig dinții până la os
Să-i sorb seva și măduva roasă de timp
Și sătulă să pot să te ating
Mai jos de rotulă
Pe tibia groasă
Să-mi știi mângâierea aspră sau de mătase
Și mă voi lăsa până sub talpă
Strivită și grea
Istovită și rea
Și mă vei purta și mă vei ține minte
Voi fi vie ca durerea de măsea și de dinte!
Iar eu te știam atât de mult pitulat în mine
Încât am uitat să te mai strig
Poate uneori ți-era frig
Și trebuia să te țin în brațe
Ca pe un nou născut
Să te alăptez și să te mângâi pe frunte
Să nu rămâi încruntat
Ar fi păcat
Se spune că faci riduri de expresie
Poate tu nu ai vrut asta
Și cu cât mă gândeam mai mult la nevoile tale
Cu atât mai mult te vârai pe sub pielea mea
La un moment dat mi-a apărut pe brațe fire de păr d-alea tale
Și încercam să le ascund
Și mă uitam și dedesupt ca nu cumva să-mi crească și o pereche știi tu
Sau un falus mic sub subțiori sau pe pântec
Nu mă speria acest lucru prea tare
Mai mult eram nedumirită ce gel de duș să folosesc
Trupul meu mirosea veșnic a transpirație de bărbat
De cât de mult mă iubeai
Mă doreai
Mă aveai
Și m-am trezit dintr-o dată singură în primăvară
toți din jurul meu plecau sau păstrau distanța
Nedumiriți de prezența ta
Pentru că ele persoanele cumsecade nu purtau nimic sub epidermă!
Să plouă peste noi cu stele lăptoase albe ca de miei,
Mieii tăiați și rupți în două
De noi putem privi în ei,
Să plouă peste noi cu pietre
Mai albe decât apa care curge,
Să spele supărările, tristețea, și relele să ni le plângem,
Să plouă peste noi cu iarbă,
Cu iarbă crudă și trifoi,
Să fim toți iazuri lungi, întinse pe care pasc mai buni ca noi,
Să plouă și cu suflete de îngeri cu oase albe flori de cireș,
Să fim semințe ce se nasc lumină,
Să încolțim pe la ferești,
Să crească ramuri de cunună
Ca Tu să poți să ne privești,
Să plouă și cu sori și lună,
Să plouă cu ce vrei și ce dorești,
Să fim jertfiți și judecați de alt Irod
Și prinși în cuie
Și să murim și să-nviem frumos…
Și ploaia să ne spele-ntr-una
Și să ni-l spele pe Hristos,
Că n-avem lacrimi ca să-l plângă și n-avem mirul prețios,
Să plouă cu cântări de slavă, să plouă cu cuvinte-n rugăciune, pricesne și prohod, să plouă și cu ce nu ne putem spune,să plouă și cu ouă roșii-ncondeiate,
Să plouă și cu iezi mieroși, mărunți și grași,
Să plouă cu iubire și cu pace,cu liniște și cu arhangheli și cu sfinți,
Să plouă cu mamele noastre care așteaptă ca plânsul lor să nu mai fie plâns,
Să plouă mult și pe alese,
Ca într-un potop de primăvară caldă
Să fim toți miri și toți mirese,
Să plouă peste noi cu vin și pască, să plouă peste noi cu Paște să fim cu toții Înviere!
La șase ani am primit prima carte
O carte roz și mov cu povești japoneze
O primisem ca mențiune când terminasem clasa a întâia
Pentru mine era o minune
Stăteam cuminte și citeam prima oară în gând cine să mă asculte
Vocea mea pierea sugrumată în vânt
Nu puteam rosti cu o altă voce
Pentru că eram un copil cu rahitism cu oxiuri mici și mulți care mă rodeau pe dinăuntru tăcuți
Oasele mele creșteau bântuite atât de încet și chinuite
Nu eram un copil frumos
Nu eram premianta clasei
Nu eram copilul dorit
Nu aveam cârlionți ca fratele meu și nici ochii albaștri
Aveam bretonul lins și ușor ca firele de porumb de mătase
Din când în când mă opream din citit
Îmi închideam ochii ca-ntr-un vis
Și-l rugam pe Dumnezeul meu
Să mă ducă în Japonia
Să vorbească cu Dumnezeul de acolo să mă primească și să mă ocrotească
Și acum în săptămâna mare cu sufletul lipit de spinare
Îl rog dacă se mai poate
Să mă poarte departe, departe!
Nu mi-au plăcut niciodată ierbarele
Mă tângui pentru florile uscate
Așezate într-o ordine perfectă
Flori de primăvară
Flori de vară
Flori de toamnă
Flori de iarnă
Flori din viața mea
De aceea când văd flori strivite în casele celorlalți
Trimit bondarii și albinele
Să le fertilizeze pe ascuns
Și să spună sărumâna că nu am trimis viespile descoperite într-o dimineață în lemnul greu și afumat al verandei
Să le bântuie diminețile
Șocate anafilactice și bogate de câte ierbare au strâns în timp
Mai bine le-ar culege semințele înainte de ninsori
Și le-ar împrăștia în pământul moale de ploi
Să răsară culori
Ca o vestire a iubirii din noi!
Au înflorit cireșii japonezi în oraș
De câteva zile ploaia și ninsoarea tristă de aprilie le-a spulberat florile
Eu nu am avut curaj,să-i văd fără tine
Știi că sunt străzi pe care nu mai calc
Pentru că vreau ca urmele noastre să rămână acolo eterne,
Uneori e atât de singur timpul fără tine,
Timpul nostru a trecut
Dar a fost atât de frumos
Nu ne spuneam nimic, nu pentru că tu nu știai cuvinte
Dar nu aveam nevoie de cuvinte,
Eram împreună tot acest timp
Și ne știam atât de bine una pe cealaltă,
Eu îți împărtășeam totul, dar absolut totul despre toți cei iubiți,cu temerile lor, cu bucuriile lor
Tu știai secretele mele, lacrimile mele, visele mele
Acum mă port ca o văduvă îndurerată în primăvară
Și nu mă ajută nici pilulele de Alprazolam
Pentru că nu te mai am,
Doar dorm puțin de la ele
Cu speranța că atunci când mă voi trezi vei fi lângă mine,
Te mai strig uneori
Te strig și…atât
Și mi-e dor și mi-e dor și mi-e dor
Învăț o nouă zi și o nouă noapte
Noi ani, până voi pleca și eu departe
Atât de departe încât numai tu îmi vei lua urma
Și mă vei găsi
Sunt sigură de asta
Ne vom întâlni
Până atunci iubita mea îmi voi aminti cât de mult ne-ai iubit tu pe noi
Care azi te plângem!
Ioana s-a născut într-o zi atât de caldă
Liliacul înflorise pocnise de soare
Mov roz de iubire
Atât de multă culoare era
Și lună plină
A crescut atât de cuminte
Am purtat-o peste tot în lumea mea
Iar ea niciodată nu s-a plâns de absolut nimic
Îi era bine mereu cu mine
(chiar dacă fiind tânără habar nu aveam în afară de iubire cum trebuie să o înalț frumos cu uimire)
Dar totul era perfect pentru ea atât timp cât eu eram fericită era și ea fericită
Mi-e atât de drag acel timp
Ea m-a învățat pe mine despre viață și nu eu
Ținându-ne în brațe
Pentru ea eram totul
Pentru mine ea este totul
Fie ca atunci când voi închide ochii tu să mă ții de mână și să-mi spui că totul va fi bine
Așa cum spui mereu
Pentru că tu copilul meu
Mi-ai dat viață!
Mă numesc Roșu
Și nu locuiesc pe malurile Bosforului
Dar iubesc și cred că asta este de ajuns ca să ne cunoaștem.
Nu-mi mângâie fața vântul cald și trist al după-amiezilor
Nu cunosc nici un cuvânt în limba ta maternă în care pot să descriu
Frumusețea dimineților întinse în târziu
Dar cred că e de ajuns
Să pot spune că te știu de o viață.
Poate într-o zi voi merge pe străzile pe care tu le-ai privit și le-ai răstălmăcit frumusețea statornică a inimii lor
Poate eu le voi vedea cu alți ochi măriți și injectați de fumul narghilelor adormite cu un alt suflet
Dar asta nu mă va opri
Să-mi amintească de tine
Ori de câte ori mă va trezi din rutina și odihna vieții mele ,,un câmp împânzit cu floarea soarelui…spre undeva…și mă voi îndrăgosti de un bărbat despe care nu știu mai nimic”.
Ieșisem cu capul înainte
Și m-am agățat de sfeterul roșu al mamei care într-o zi împrumutase o culoare scorțoasă galbenă deasupra buzunarului stâng
Mult mai târziu aflasem
Că l-a ars când l-a pus la uscat într-o iarnă lângă cuptorul din camera din mijloc unde aveam două paturi și eu încă dormeam cu mama
Ce bine că nu m-am născut în iarnă și nu m-am prins de bucata de lână a sfeterului roșu care încă ardea
Aș fi rămas cu o semilună în palma mea!
Au venit în primăvară îngerii casei și m-au certat drastic cu țipete și de-alea de femei isterice de se lasă cu leșinat
Ce-i cu voi îngeri ce v-a apucat?
E dezastru!
Unde, cum?
Privește dezordine peste tot rufe murdare aspiratorul e mort? Ferestre nespălate și neîmpodobite covoare pătate prăfuite
Offf offf
Și ce dacă!
Eu sunt fericită
Pocnesc lalele de galben și alb
Zambilele roz și roșii de drag
Bondari și albine încă mai zboară
Iar berzele clăpăne în ceasul de seară
Și inima bate nebună de fată nemăritată și tunată
Buună!!!Buună!!!
De luat pe la spate…
Așa că dragii mei îngeri
Pur și simplu nu am timp!
Pentru prima dată
Mai bine mă întind pe iarba cea crudă
Citesc poeme de Pablo Neruda
Și visez și visez
Cine știe câte vise voi mai avea
Întindeți-vă și voi îngeri alături de mine
Visați!
Vi se cuvine!
Înainte să plecați.
Lazăr Elena 