În mâini țin inimile voastre Fulguite a nu știu câta oară De prima zăpadă, Ce înfășoară drumul pe care mergeți Lăsând urme pestrițe de jivine, divine Adulmecând în ceas de noapte Iarna ce vine. În mâini țin Inimile voastre, Topite de strigăt, adormite în vise, Colorate în alb de zăpada sfântă ce cade din înalt. Troienite sunt inimile voastre Ce trăiesc și nu îngheață, Îngerii le împodobesc chipul În joacă cu iubire și pene, De aceea eu țin acum inimile voastre ca semne Puțin câte puțin, le alint, le colind Peste vreme, Le încălzesc în pumni Și apoi le răsfir să ardă în lume Să fie lumini!
Decembrie ne ia zilele și le transformă în globuri de cristal, de mătase, de catifea, albe, argintii, vii, Nopțile ni le ia și ni le duce și le transformă în turtă dulce, cu nuci, stafide și ghimbir, Cuvintele le scaldă în vin roșu și dulce, fiert cu scorțișoară și cu aromă fină de măr și portocală, Și-n pledul inimii ne pune foc viu, roșu și negru de tăciune Și pe spinarea gândului supus Colindul urcă până sus, cuminte, Și așteptăm să vină în dar Îngerii albi cu ochii mari să scuture vise și flori, să ne prefacem în ninsori Să ningem neîncetat în lume ninsori de oameni fără nume
Când îți pui inima adusă în decembrie de sufletul mamei rămas în Godinești, Când îi spui inimii tale să asculte inimi, să iubească, să iubești Când îmbraci cu zile nedormite inimi bolnave, fulguite, ceruite cu ceară și roșu de primăvară, Când îi șoptești inimii psalmi și rugi, spovedanii liturghice și cruci, Când păzești inimi, când le croiești, când le șoptești, le scrii poezii, Când învii și le oblojești și sunt sute și mii, Noi îi spunem inimii tale Să se împodobească cu stele și pace, cu îmbrățișări, amintiri și busuioace, Cu strângeri de vise, pentru anii ce vin Pentru tot, pentru cerul albastru, cuvinte, mulțumiri, taine sfinte, îngeri și oameni senini, Inimii tale îi spunem, Să rămână tânără și neprețuită, Trăind mereu, neîncetat, clipă de clipă!
Tablou realizat de Ramona-Maria Ciuca. 10.12.2020 Ramona-Maria Ciuca, Iubesc joaca, iubesc să trăiesc, iubesc arta și natura. Pictatul pentru mine e locul în care timpul si spațiul nu mai există, decât emoții, culoare și pasiune. Locul în care mă simt atât de liberă unde nu există compromis și nimic nepotrivit. În curând o să apar într-o revistă internațională (Madrid, luna martie). Am onoarea de a fi singura româncă și a-mi reprezenta țara. Am 33 de ani si jocul continuă.
Să fim azi doar oameni de zăpadă, Să stăm nestingheriți, cuminți pe stradă, Pe alei, printre copacii despuiați și goi, Cu ochii negri de tăciune, Pe cap să ni se pună oale ciuruite și bătrâne, Și șaluri roase de molii cenușii De mâini fierbinți și albe de copii. Și gândurile noastre să cuprindă Golul din viață și de gheață ca-ntr-o ghindă, Să uităm de taxe, de promisiuni, facturi omise, Să stăm cuprinși de vise, înțepeniți și fără mâini Doar să privim la stele și minuni, Să nu mai alergăm cu măștile pe gură Făcând cumpărături fără măsură, Să așteptăm ca soarele să vină, Să ne sărute, să ne aline, Să ne topim încet, încet în taină, Tăcuți și singuri fără spaimă, În picuri roz de nori purtați în vânt, Noi, oameni de zăpadă pe pământ, Și-n urmă să rămână Inimile noastre roșii împreună, Pe stradă, cuminți , nestingherite printre copacii despuiați și goi, Mâine când iarna noastră doar va ninge Iubiri și șoapte și culori!
Fiecare loc, sau oraș, sau cătun din lume Are ca și patron ocrotitor Un sfânt, un arhanghel, De parcă locuitorii pământului Ar parcela cerul și raiul. Oare acolo sus Stelele și galaxiile și nebuloasele Și câte alte corpuri cerești ar mai fi, N-ar trebui să poarte numele noastre? N-ar trebui să le cheme Nicoleta, Maria,Adelina,Daniela, Nicolae Ramona,Valentina,Adina,Patricia,Mihai Florina,Liana,Andra,Andrada,Gabriel Claudia,Liliana,Monica,Sofia, Cantemir Doar noi și numele noastre purtăm iubiri!
Tradiționalele bețe de Moș Nicolae (fotografie realizată de Ioana Pop)
Decembrie, ar trebui să poarte numele Maria, Fără de ea, neaua nu ar mai fi nea, Nu am sărbători Crăciunul, Nu ar fi ziua împodobită cu beteală și crengi de măr țesute cu fire de urzeală, Nu ar trâmbița îngerul Gabriel, Nu am colinda cu lerui ler, Și nu am zdrăngăni, Clopote de aramă, Nu am înverzi ieslea casei noastre cu smerenie și taină, Nu am iubi, Nu am posti, Nici nu am ști De lumina aleasă Și steaua rămasă în locul ei pe câmpia de mătase a Betleemului, Maria, ar trebuie luna aceasta de iarnă rebotezată, Când ne promitem să fim mai buni, Să nu ne certăm, să ne iertăm, Să adunăm imnuri, cântări, slavă și rugi în inimile noastre Roșii de speranță, de încredere, Și de mai bine, ninse și albe în iarna ce vine!
Lazăr Elena 