Eu nu am să uit niciodată cum m-ai mirosit în prima toamnă
Tremura gura ta pe trupul meu
De-abia acum știai la ce îți folosește cu adevărat
Mă gustai
Mă striveai între dinți
Articulai vocale
Puternice cu accent de zimți
Salivai ca un flămând la masa bogatului
Mă mestecai rând pe rând gând cu gând
Și nu te săturai niciodată
Au trecut toamne au trecut mai mult de douăzeci sau poate și mai mult nu mai știu
Uneori mă mai gustai cu buza de sus cu trupul cărunt
Zburau fluturi în noapte ascunzându-se de frig
Plecau atât de departe
Și tu rămâneai tot flămând
Acum sunt mai plină mai grea mai revărsată
De parcă ar fi ultima toamnă a mea
Și ultima ta masă îmbelșugată
Fluturii sunt mai puțini
Iar nopțile insomniace și lungi
Îți astup gura cu mâna ce tremură osoasă și albă
Cred că e timpul să dormi să te culci!
Nu iubito! Nu încă plesnesc de galben portocale și pepeni pe pântecul tău și chihlimbarele gutui
Pe coapse îți stau tolănite căprioarele și iepuri
În păr îți sunt prinși golumbii bătrâni
De abia acum mă voi pune la masă și voi închina în cinstea ta
Cea mai frumoasă dintre frumoase
Frumoasa mea!
Și să știi că încă nu e ultima toamnă a ta
Vor veni toamne mai roșii cu vânt turbat și nebun
Vor curge topindu-se norii
Dar eu voi fi cu tine mereu
Nu voi pleca rămân!