De Ioni

Să vă fie Ionul Ion,
Ioana să vă fie Ioană,
Pomul verde fie pom
Cu belșug de flori pe a sa coroană,
Soarele să luce în zori sărutându-se cu luna
Priveghind cer fără nori,
Fără furtuni,
Doar cu albe stele și
Șirag lung de rândunele,
Să se întoarcă toate acasă
Să ne cânte la fereastră
Să își facă cuiburi multe
De iubire,
De dorințe
Vorbele să vă cunune,
Să vă fie doar de bine,
Gura să nu ocărască
Fie pasăre măiastră,
Trupul să nu obosească
Fără bube să vă crească
Și secunda să alunge răul,timpului s-o ducă în urmă,
Să sfințiți voi bătătura
Când pășiți
În lunca cu salcâmii oltoiți
Să răsară numai nalbe,
Maci și grâu, și stânjeni,
Buruienile să piară
Spinii,
Să nu vă răniți cu ei.
Să vă fie Ionul Ion,
Ioana Ioană întotdeauna,
Cu botez de mir și bun gând
Să cuprindă ăst’pământ
Fapta bună să însoțească noaptea,
Ziua să vă crească,viața,pe voi să vă iubească,fie blândă și nu aspră, în veci să nu vă părăsească!

Ieri de Bobotează a înflorit unul din crini

O altfel de poezie de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul

De azi suntem Meta
Unii din noi pleacă la Mecca
Sufletului lor,
Unii dintre noi se spală în Iordan
Amintindu-și botezul,
Important este ce vor învăța despre iubire
Vor lua hapuri de nemurire?
Eu împachetez omuleții de zăpadă și renii de pluș
Parcă ieri erau plecați la petrecerea nupțială a pinguinilor imperiali la Polul Sud,
Fundele cu care i-am legat de balustradă miroseau a alb,
A zăpadă,
Erau pătate și de sângele focăi leopard(Amintindu-mi să numai fiu monogamă căutând în fiecare an dragostea ta)
Parcă de Bobotează era ger,
Eram în anii trecuți mai trează
Cu sufletul hingher
Alergând să anihilez păcatele lumii cu o doză de sminteală
Cerșind puțină apă sfințită în inima lor goală,
Mult mai târziu am învățat că bucuriile simple,mărunte,
Ca vârâtul în pat cu o carte în mână alături de tine mângâindu-ți firele aspre și puține,
Promițându-mi că o să tac,
Că o să fac piftia mai puțin sărată,
Că voi pleca din nou în Israel
Să-mi duc sufletul să alerge în sensul în care curge azi el,
Că-mi voi pune în loc de atrii și valve și cave și pulmonare aripi întinse care or să zboare,
Că-mi voi numi din nou dacă voi mai naște primul copil
În amintirea celui ucis de Irod,
Că-mi voi schimba mersul și capul nerod,
Și-am să mă întorc în pustiu să culeg penele lăsate ca urme
De voi
Despuiați de gânduri urâte și goi!
De azi suntem Meta
Parcă ar muri și planeta
În pelerinaje,
În promisiuni și miraje,s-o salvăm, să ne salvăm,
Miracolul zace în noi!

Pinguin realizat de Monica Richards (din colecția proprie)

Bucolică

Să mă chemi în noaptea de iarnă
Sfidătoare
Voi fi,
Voi rămâne pentru tine goală
Ca un ochi de gheață pierdut într-un iezer,
Nici măcar mănușile primite în dar de Crăciun,
Mănușile lungi de piele neagră
Atât de catifelate și moi la atingere
Nu mi le las pe mâini,
Mi-ar fi rușine să te păcălesc în întuneric,
Mi-ar fi teamă de abandon poate, nu se știe,
Ar fi un clișeu de fotografie
Pe care l-aș afișa într-un maraton
De întâlniri matrimoniale de pe facebook
Cu gemete,cu promisiuni,
Că eu sunt alta
Cu minciuni,
De a fi cea din tinerețe.
Am o altă maturitate,
Sinceritate,
Acum,
Dar voi fi la fel de directă
Ba chiar abjectă uneori dacă este cazul,depinde ce îți dorești,
Sau discretă( puțină înțelepciune nu strică)
Voi fi pentru tine ca vinul vechi îmblânzit în ani
Care a adunat atâtea arome
Cu o explozie de simțuri!
Acum la anii mei
Te pot îmbăta,
Dar îți promit că a doua zi nu vei avea nevoie de aspirină sau ciorba acră de potroace
Mereu te vei întoarce,la mine!

Poezie de început

Îmi place că acum nu avem în comun
Decât câinele nostru bun.
Care acum zace,
O plimbăm în brațe în camere,pe afară,
Geme și scârție ușor grav ca un sunet de chitară
Și mă umplu de emoție în tot corpul
Ca și cum m-ar invada încă o dată pojarul din copilărie,
Și-mi imaginez că așa mă vei purta și tu pe mine cea rămasă când cockerița noastră nu va mai fi
Mă vei purta pe brațe eu insomnatică,pustie
Chiar dacă nu mai avem nimic în comun!

Hazel