Poem sfios și de jale


Vai vai

Inima mea
Va înceta

În bătaia sa
Când toamna va cădea
Din înalt
Curând
Și va rămâne
Pe pământ
Doar pene și vânt
Cuvânt peste cuvânt în cuvânt
Și un gând
Că ne vom revedea
Acum sunt stea
Și plâng și plânge și ea
Printre alte stele
Dar nici una dintre ele
Nu vor fi găuri negre
Doar inima mea
Va fi singură printre ele
Voi râde voi iubi voi privi voi priveghea pentru voi cu inima mea,

Până într-o zi când ne vom revedea căci veți fi și voi stele printre stele

Vai vai dar voi ve-ți mai sta pe pământ mult și de aceea un gând gândul meu singur rămas vi-l las și eu mă duc pe un drum fără popas până acas’

Drum bun!😥😥😥

Poezia a cincea de toamnă de duminică

Eu stau,
Cât de frumos stau în toamnă
Și aștept iubirea.
Am timp berechet
Și cafea neagră și grea
Bio,
Strecurată,
Cu lapte de migdale amare
S-o beau pe îndelete privind în suflete cochete.
Eu stau
Cât de cuminte stau în toamnă
Și aștept să mă iubești cu trudă
Nu trist spasmodic și pe fugă!
Eu stau frumos în toamnă
Și mă mir
Că n-ai venit , nici nu te știu,
Că m-ai lăsat uimită și întoarsă asemeni cănii de pe masă din care zațul se coboară încet mărunt și mov

Asemeni unei vieți spre seară,cu semne, litere și cifre împănate,ca să le văd să nu uit că ai plecat departe,iubire

Eu stau,cât de frumos eu stau în toamnă și aștept

Lipova , județul Arad , România

Poezia a patra de toamnă

Să-mi pui o întrebare tu,
O singură întrebare
În ziua în care vara se trece, moare,
Se jeluie copacul și-și flutură în lumină
Frunzele sale albe de ceață și a lui splină,
Mi se-ncovoaie-n spate
Mă apleacă, mă cocoașă,
Mă împodobește în haina lui de toamnă, de mireasă,
Îmi mistuie de copt sufletul plin de roade
Iară pe zile septembrie se sloboade
Cu atâta tevatură, alai de îngeri nași , de îngeri fini și îngerii nuntași
Ce se încurcă în vorbe,în inimi și iubire
Și parcă ascultându-i
Mai, mai că-mi vine,
Să stau cuminte astăzi și să mă pierd pe drumuri
Să mă preschimb în fluturi
Și în ambrozie amară,
Și să mă prind în stele când noaptea se coboară!

România Baia de Arieș , Valea Ciorii, Muntele Simulești , fotografie realizată de Alina Buliga

Poezie de echinocțiu bizar

Câtă zăpăceală în acest echinocțiu
Câtă pălăvrăgeală smintită și aburită
Zace în ceainicul sec
Cu încrustații art deco
Cu sept
De petale de trandafiri ofiliți de pe
buzele tale
Curând îmi voi pune șalul ros de timp
Și voi fi ca o cioară văduvită și gonită
Pe când ea adevărată cioară goală de vară va plânge
Nu am timp s-o ascult
Sunt atât de preocupată
Ca și cum aș fi din nou fată
Să aranjez frunzele verzi și uscate de ceai
În moduri ombilicate
Scrise în tratate
Iar lacrimile îmi zac uitate
În ceașca albă de porțelan
Câte anotimpuri vor mai sta acolo tolănite în
Încercări de a ne continua viața
De a iubi în moduri cât mai profunde false sau adevărate ca și cum am fi ultimii aleși de Dumnezeu din nou ca și cum circumzia ar fi efectuată ecliptic curată

Cât echinocțiu uitat în seară

Strânge-mă în brațe toamnă bizară!

Sunt zăpăcită și vorbesc o nouă limbă de ciori !

Poezie de demuuult…


Mântuiește-mă azi m-a necăjit iubirea
M-a lăsat fără apă fără întrebări
M-a uitat pe caldarâmul străzii pe care alergasem ieri
M-a lăsat pustiită și zdrobită
Oasele mă dor de neputință și zbor
Ochii mei verzi tresar în bătaia îngerului la amiază el îngerul
Nu-mi spune nimic.
El îngerul nu mă privește
Uimită mă lasă și mă rănește lumina lui
Mântuiește-mă căci azi am învățat să cad
Azi am învățat…

România, județul Arad ,Radna

Ramona

Mi-ar place să-mi port omul de zăpadă în sfârșitul acestei veri
Să-l plouă pe stradă,
Să-l plouă cu meri,
Să-i cânte vântul roșiatic și lung,
Să-l mângâie luna
Când se prelinge în umbre pe pământ
Să-l pun la vedere,
Mirați să se întoarcă copiii
Să întrebe de unde e el,
Iar omul meu de zăpadă să râdă, să aplaude și să se fudule mereu
Că a venit doar cu mine,
În suflet mi-a stat
Și i-a fost atât de bine
Încât de iarna trecută a noptat
A privit primăvara cum curge în culori și în curcubeu
Și a plâns că n-o poate atinge,
Dar i-am povestit eu
Cum rândunici și berzele albe se întorc, iubesc și apoi mor
Cum soarele ne încinge în inimi și dogoare ca un cuptor
Și mă încumet acum în toamnă să-l scot la plimbare puțin,
Să-i arăt cum se stinge frunza,
Și ciorile cum ne vin,
Cum strigă copiii în seară că ar mai vrea să se joace puțin
Cu mine ,cu el omul de zăpadă
Cu stelele mici și adormite de vânt și un înger pribeag rătăcit pe pământ ce alunecă mirat și nătâng ,visează cuprins de iubire, iar omul meu de zăpadă rămâne pe stradă așteptând iarna cu îngerii albi și pictează pisici, flori,și căței,oameni îndrăgostiți îngeri și ei!

Patricia

Eu nu am decât zâmbet
Indiferent cât de tare m-ar bate vântul în viață
Eu nu am decât zâmbet
Și dansez și zâmbesc
Și uneori parcă aș vrea să mă opresc
Dar fiecare secundă a timpului meu scurs până acum
Vă arată bucuria de a trăi
Chiar dacă uneori
Stau
Și îmi întind degetele plăpânde și pale
În părul meu blond cenușiu cu mirosuri de paie
Și le răsucesc le răsucesc
Și zâmbesc
Pentru că eu nu am decât zâmbet!

A treia poezie de toamnă

Îți spun privindu-te pentru ultima oară
A acestui an
Rândunică
Mică
Du-te, zboară,
Nu mă uita!
Întoarce-te în altă patrie a ta!
Te despart de mine vară,
Te despart cu tristețe
Și aștept o altă vară
Cu o altă frumusețe
Cu o altă tinerețe.
Du-te în Sud,
Să-mi pui pe rug
Inima,
Să mi-o arzi cu focul tău,
Să mi-o scalzi
În apele Oceanului Pacific sau Indian,
Te aștept,
Te voi aștepta încă un an!
Mă înveștmânt cu belșug de struguri și vânt,
Cu galbenul crud al acestui pământ în curând
Vor semăna ochii mei orbi
Negri de corb
Ploi
Ploi mărunte și dese
Și zilele vor țese nori de ceață albicioasă fină, de mătase
În care îmi voi împreuna mâinile a iubire în rugăciune,
Iubire îți voi da,
Doar iubire îmi vei da
Du-te !Îți spun pentru prima oară,
Du-te și tu în vară
Toamnă eu sunt acum,nu te uit, nu mă uita!

România, Timișoara, Parcul Poporului( fotografie realizată de Lara Nuțu)